Crinel & Mircika
În zilele astea-n politica noastră nu prea mai contează ce spui, important e cum îţi interpretezi partitura. Dovada supremă - tînărul Crin, plin de principii liberale înalte, tranzacţionînd încrederea investită în el de milioane de "fraieri", ca pe-un kil de legume, în piaţă. Negociind guverne deja, cu prim-miniştri de paie, încă înainte de vot, vînzînd pielea ursului din pădure. Şi asta cu cine? Cu Tatăl Minciunii, Partidul Roşu al comuniştilor convertiţi la afaceri, medie ponderată de: Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Mazăre, Voiculescu, Vanghelie, Geoană. Plus o seamă de mercenari fără ţară gen Guşă, plus Dineşti cu egoul prea mare şi doritori de vendetă, plus o şleahtă pestriţă de pupincurişti, unii dintre ei telegenici. Săptămîna asta am aflat că Geoană a fost în Piaţa Universităţii în '90. O fi fost, da' cînd eram noi cu spatele. Ieri am aflat că "anumite persoane" (Vîntu, Patriciu, Voiculescu, Meleşcanu şi un alt papagal) s-au întîlnit "să discute afaceri", cred că băjeţii de la Caţavencu nu iau primă de Crăciun anul ăsta, "fiindcă e criză", desigur. Azi am văzut o casetă trucată "cu un pumn în plină figură în public", mîine aştept o casetă trucată cu Băse şi sex, ce vreţi, pot spera. Cu ocazia asta mi-am scos din telecomandă încă un canal deţinut de "mogulii de presă", din decenţa de a nu mai privi profesionişti prostituîndu-se.
Eu ştiu ce votez, n-am dileme, Băse a întors pîn-acum de două ori cîrma contra "curentului roşu", îl admir pentru asta, cred că de-aia mor pesediştii de ciudă. Dar voi, amicii mei liberali în convingeri, jigniţi de bolovănismul lui Băse şi doritori naivi de schimbare, cum veţi vota o nulitate ca Geoană, mă-ntreb. Cu ochii închişi?...
Ornamentul maselor
-
Sigfried Kracauer. Ornamentul maselor, traducere Christian Ferencz-Flatz
Mare mirare este ca mai există edituri care tipăresc astfel de lucrări.
Orname...
Acum 5 zile
6 comentarii:
Cum spuneam, mi se rrrrupe de comentariile anonime, oricît de colegi am fi. Şi ţie la fel îţi urez, din aceeaşi categorie de carne adică, musiu liberal de NCH.
Un copil care a crezut cindva ca un deodorant Impulse sau o guma de mestecat « Balonka » sint dovezi ale existentei Raiului, nu poate fi de de partea celor care, ametind cuvintele, vorbele si faptele, sustin ca fac politica de stinga si nici cu cei care, pupindu-le talpile stingacenilor, se dau drept liberali cu bun-simt. Cel care a fost un astfel de copil nu poate fi astazi decit radical.
De ce il sustin pe Traian Basescu ? Pentru ca este singurul politician care are in programul sau rezolvarea celor mai importante probleme ale Romaniei in momentul de fata: coruptia, eficientizarea administratiei si educatia.
De ce ideea ca Basescu este un scandalagiu este o prostie ? Pentru ca spunind lucrurilor pe nume, ii atinge pe multi si din aceasta cauza, in mod aparent, reuseste « sa se incaiere cu toti ».
Daca as fi in locul lui Traian Basescu, as proceda la fel si cred ca de reusita lui si a celor care ii vor continua lupta (fiindca este evident ca nu se va termina totul in numai 5 ani) depinde intr-o mare masura viitorul nostru si al copiilor nostri.
De ce coruptia este o problema atit de grava ?
Uitati-va in jurul vostru si vedeti cum o multime de smecheri, ajunsi mari oameni de afaceri in urma unor manevre mai mult decit dubioase (cel mai bun exemplu este marele manager Patriciu). Absolut toti acesti indivizi, dupa ce au furat ca sa ajunga bogati, nu au mai putut sa se opreasca si incearca sa ne convinga pe toate caile ca acesta este comportamentul pe care este normal sa il ai in Romania : sa furi (cum spunea un reputat cioban pe la un post de televiziune : daca dupa 20 de ani de politica stai la bloc, inseamna ca esti prost). Aceiasi indivizi, pentru ca ei nu stiu sa faca decit sa fure si sa insele si sa traga sfori, reusesc sa aduca pe pierdere marile lor afaceri (‘nea Patriciu este, iarasi, cel mai bun exemplu) si atunci gasesc ca metoda stiintifica de a rezolva « criza » este sa plateasca un impozit mai mic sau Statul sa le plateasca sau sa le stearga datoriile.
Probabil ca multi s-au lovit si de aceasta situatie : ajunsi in firmele acestor meseriasi, lucrind pentru ei si intrind in contact cu ei, se crucesc si se intreaba cum au reusit acesti indivizi limitati sa faca atitia bani.
Toate astea inseamna ca, de fapt, dezvoltarea prin resurse proprii a tarii este blocata de aceste reptile si ca, mai devreme sau mai tirziu, vom ajunge sclavii altora sau vom ajunge o tara ca Rusia, unde exista citiva oligarhi multimiliardari iar restul sint o pleava.
De ce eficientizarea administratiei este importanta ?
Pentru ca, in ziua de azi, daca vrei sa faci ceva, ai de rezolvat probleme cu administratia. Administratia romaneasca din momentul de fata considera ca trebuie sa se ratoiasca la oricine incearca sa faca ceva si nu se considera veriga necesara pentru ca lucrurile sa se miste in concordanta cu legile si la costuri minime. Am intilnit zeci de capcauni in administratie care tot ce fac este sa isi stoarca creierii ca sa gaseasca motive sa complice lucrurile.
In afara de asta, coruptia isi gaseste casa buna sub acoperisul administratiei. Asta-vara daca intrai intr-o primarie sau intr-o prefectura, toata lumea vorbea de concedii in Grecia, Turcia, Italia (nimeni de Bulgaria) sau alte destinatii mai scumpe.
De la acesti indivizi ne asteptam astazi sa construiasca scoli si drumuri, sa duca apa potabila la tara, sa mentina spitalele la un nivel decent ?
De ce educatia este importanta ?
Tara noastra nu are resurse naturale importante; de aceea dezvoltarea viitoare depinde intr-o mare masura de sistemele si tehnologiile pe care sintem in stare sa le cream. Or, acestea nu pot sa apara decit ca urmare a unui sistem de invatamint bine pus la punct. Ce avem azi ? Selectia capacitatilor intelectuale se face la misto. Modul de promovare dintr-un ciclu in altul depinde de numarul de odrasle de demnitari care au copii in aceasta situatie. Notele se dau in mod automat celor care sint copii de smecheri sau celor care platesc. Invatatorii arata elevilor de clasa a treia rezolvari de probleme (simple) care se intind pe patru pagini. Profesorii universitari nu fac decit sa arate studentilor cit de multa teorie au ei in biblioteca. O puzderie de universitati acorda diplôme ca urmare a unui proces care este chiar mai formal decit luarea BAC-ului in ultimii ani ai lui Ceausescu. Pe statele de plata ale universitatilor gasim « somitati locale » care habar nu au de materia la care sint titulari si care nu trec niciodata pe la cursuri.
Prin toate aceasta jungla, trebuie sa razbeasca cei care invata pe bune : trebuie sa ia note mai bune decit cei cu pile, trebuie sa isi gaseasca joburi dupa ce smecherii (care ajung mai intii tineri cu potential si apoi mari manageri) iau spuma.
Este evident ca cele trei chestiuni sint legate. Si am pomenit numai trei.
Scandalagiul Basescu a devenit un mit (vedem zilele astea cum a inventat stilul kung-fu). Acest chelios cu limba ascutita spune insa lucrurilor pe nume. Nu este diplomat, nu are nicio retinere sa vorbeasca urit despre mafioti sau despre orice nu-i convine. Dar, fratilor, uitati-va cu cine se pune : cu ceata lui Pitigoi (dai intr-unul…) scolita americaneste intr-ale comunicarii (… tipa toti). Deschideti ochii bine si recunoasteti ca el ataca in primul rind o caracteristica a romanilor care este venerata si cultivata de generatii intregi. Cei mai viteji si mai drepti dintre traci treceau Dunarea pe gheata si jefuiau tot ce intilneau in cale (zice cronicarul) ; imparatii romani au adus aici toti hotii si tilharii de la Roma (zic doi nesimtiti de cronicari, care mai sint si calugari) ; aici au venit indivizi din toate colturile Imperiului, ca sa caute aur (zice un cronicar modern, foarte simpatic). Daca voi ati fi cotropitori – invingatori intr-o colonie de negri v-ati duce sa cumparati banane de la alimentara ?
Basescu ataca « la baioneta » obiceiul prost al romanilor de a fura ; neputinta lor de a incerca sa se descurce fara sa fure. De aceea, el nu este injurat numai de Vintu, Patriciu, Voiculescu, Hrebenciuc, Geoana, etc – ci si de cei care au furat benzina cu punga de la Arpechim, de taximetristii care umbla la aparate, de bisnitarii de masini, de cei care isi iau comision la orice scobitoare pe care o cumpara, de arbitrii care fura meciuri si de buticarii care vind marfa de contrabanda sau expirata, de cei care isi cumpara permisele de conducere cu 500 de euro, de cei care dau autorizatii sa se construiasca bordeluri linga gardul Bisericii – de toti hotii care nu ar incerca niciodata sa traiasca cinstit.
Basescu lupta cu nesimtirea functionarilor care iti cer aviz de la hingheri ca sa iti dea dreptul sa construiesti o buda, care considera ca pentru opt ore de stat la serviciu merita un salariu de 50 de milioane pe luna, ataca pe cei care te acuza de incalcarea legii atunci cind reclami ca ai fost jefuit, pe sefii de birou care isi fac concediile la Paris sau la Innsbruck, lupta cu cei care considera ca trebuie sa treci pe la zece ghisee ca sa platesti o taxa, cu cei care iti cer o taxa doar pentru ca ai deschis usa sa intrebi ceva – si lista aceasta poate umple un hard-disk de 100 de giga, cu lucruri care sint unele mai mizerabile ca altele si care se astern ca o zoaie pe viata noastra in fiecare secunda, facind-o mai mizerabila decit toate aceste mizerii la un loc.
Basescu le spune profesorilor ca mai intii ei trebuie sa isi miste fundul si sa scoata din copiii si din tinerii nostri ce au mai bun ; sa-i faca profesionisti capabili sa exploateze zestrea de stiinta si cultura a lumii – in folosul nostru – si abia dupa ce arata ca vor sa faca acest lucru sa ceara bani.
‘Nea Nelule, bre, cucuvea batrina : dumneata ai fost garantul pocirii sufletului neamului nostru ; cind altii cresteau, noi ne-am scaldat grohaind in mocirla originala pe care ne-ai harazit-o. N-ai copii, ce-ti mai trebuie ? Lasa-i pe cei care au sau care vor sa aiba sa duca tara mai departe. Matale, du-te la statiune si asteapta acolo vreo zece ani si daca atunci n-o fi bine, te alegem presedinte din nou. Pina atunci, lasa-ne sa fim radicali.
Ma cheama Costin si votez cu Base.
Uite un mesaj mult mai bine structurat decît al meu, cu exemple concrete. Şi semnat, pe deasupra. Mulţumesc, Costin.
Aferim, d-le Costin! sunt impresionat de elocinta dvs.! daca nu eram inca hotarat pe cine sa votez dintre Geonel si Basel, acum sigur m-as fi hotarat.
ca sa fiu mai explicit, din punctul meu de vedere optiunea Geonel vs. Basel este o falsa optiune. in orice optiune exista doua alternative. insa aici nu exista decat una: Basel. alternativa Geonel nu exista, si chiar nu stiu cum se spune asta in limba rusa.
Trimiteți un comentariu