LXI: DIN CATEGORIA "THINGS THAT NEVER HAPPENED"

Madonna - Open Your Heart

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXI: DIN CATEGORIA "THINGS THAT NEVER HAPPENED" " ***

XLV: MESAJ ANONIMILOR PRIN VOCAŢIE ŞI ÎNCĂ UN PIC DE POLITICĂ

Români Anti PSD
Aşa sînt eu: am opiniile mele, pe care le scriu cînd şi cînd pe blogurile mele. Opiniile astea se bazează, săracele, pe experienţele pe care le-am avut pînă acum, bune ori rele. Evident că nu mă aştept să fie toata lumea de acord cu ceea ce scriu, ar fi absurd, nu-i aşa. Înţeleg chiar şi cînd vrea cineva să mă-njure. Fiind însă aici Blogul Meu, insist ca cei ce îşi manifestă dezacordul / mă critică / mă-njură / mă ameninţă / îmi aruncă insinuări peste gard, să aibă decenţa să se şi semneze, cu prenumele şi numele lor. Să îşi asume răspunderea pentru propriile opinii. Nu de alta, dar nu am de gînd să mă las înjurat în public de fiştecine. Consider că a înjura pe cineva public - pe oricine - sub protecţia anonimatului, e un gest de profundă laşitate. Plus că mi-aş dori să fie lucrurile clare, dacă tot ne-njurăm, să evităm după aia să ne strîngem mîinile ca prieteni, cînd dăm nas în nas, pe stradă.

Revenind la ceea ce cred, în politică:
Cred că ţara asta a fost profund afectată, în ultimii 60 de ani, de comunism - "Ciuma Roşie" - ideologie străină nouă şi impusă cu forţa, cu tancurile, mai exact. Am văzut cu ochii mei comuniştii rămaşi "fără cap" regrupîndu-se în '90 în jurul lui Iliescu şi concentrîndu-se - majoritatea - în partidul ce se cheamă acum PSD. Nu s-a numit aşa de la bun început, s-a "branduit" pe parcurs, făcînd mezalianţe. Partid fără tradiţie democrată, furînd din tradiţia celor ce aveau aşa ceva. I-am văzut reducîndu-şi oponenţii la tăcere cu pumnul / bîta / lanţul / gazele lacrimogene / glonţul / închisoarea. Dacă stai şi te uiţi atent, majoritatea celor ce-au făcut asta în '90 sînt tot pe-acolo, "suflul nou" fiind dat de alde Vanghelie. Candidatul lor e fiul unui fost general de Securitate (adică din ăia de-i schingiuiau în închisori pe cei ce nu erau de acord că comunismu-i Raiul pe pămînt - cacofonie intenţionată, pentru cei ce-ncearcă să uite), categorisit la un moment dat de însuşi şeful lui ca "prostănac". Eu refuz să votez aşa ceva, mi-e greaţă. Dacă voi puteţi să-l votaţi, aveţi stomacul mai tare ca mine. Cam atît despre comunişti, foşti şi actuali.
Amicilor liberali, gata să-şi vîndă comuniştilor votul pentru cîteva funcţii, le mai amintesc doar atît: Băsescu, de-l înjură la grămadă, a fost singurul preşedinte român care a condamnat în mod deschis şi oficial comunismul, suportînd batjocura nereţinută a unui întreg parlament plin de comunişti abia mascaţi şi de trădători de profesie. Ceea ce, apropos, liberalii n-au fost în stare să facă. Dacă pentru un întreg Partid Liberal nu contează, pentru mine contează.

XLIV: ABSURD 2009: SĂ FII LIBERAL CA SĂ-L POŢI VOTA PE GEOANĂ

Crinel & Mircika
În zilele astea-n politica noastră nu prea mai contează ce spui, important e cum îţi interpretezi partitura. Dovada supremă - tînărul Crin, plin de principii liberale înalte, tranzacţionînd încrederea investită în el de milioane de "fraieri", ca pe-un kil de legume, în piaţă. Negociind guverne deja, cu prim-miniştri de paie, încă înainte de vot, vînzînd pielea ursului din pădure. Şi asta cu cine? Cu Tatăl Minciunii, Partidul Roşu al comuniştilor convertiţi la afaceri, medie ponderată de: Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Mazăre, Voiculescu, Vanghelie, Geoană. Plus o seamă de mercenari fără ţară gen Guşă, plus Dineşti cu egoul prea mare şi doritori de vendetă, plus o şleahtă pestriţă de pupincurişti, unii dintre ei telegenici. Săptămîna asta am aflat că Geoană a fost în Piaţa Universităţii în '90. O fi fost, da' cînd eram noi cu spatele. Ieri am aflat că "anumite persoane" (Vîntu, Patriciu, Voiculescu, Meleşcanu şi un alt papagal) s-au întîlnit "să discute afaceri", cred că băjeţii de la Caţavencu nu iau primă de Crăciun anul ăsta, "fiindcă e criză", desigur. Azi am văzut o casetă trucată "cu un pumn în plină figură în public", mîine aştept o casetă trucată cu Băse şi sex, ce vreţi, pot spera. Cu ocazia asta mi-am scos din telecomandă încă un canal deţinut de "mogulii de presă", din decenţa de a nu mai privi profesionişti prostituîndu-se.

Eu ştiu ce votez, n-am dileme, Băse a întors pîn-acum de două ori cîrma contra "curentului roşu", îl admir pentru asta, cred că de-aia mor pesediştii de ciudă. Dar voi, amicii mei liberali în convingeri, jigniţi de bolovănismul lui Băse şi doritori naivi de schimbare, cum veţi vota o nulitate ca Geoană, mă-ntreb. Cu ochii închişi?...

XLII: HEADHUNTING DE TOP (ÎNCEPUT DE POVESTE)

All tied up: time to loosen the shackles? by Sarah Lee/Guardian
Mi-a spus zilele astea un bun amic un început de poveste care m-a pus pe gînduri, aşa că e musai să v-o zic şi vouă, aşa neterminată cum este:

Cică au fost odată ca niciodată nişte manageri, că de n-ar fi, evident, nici că s-ar povesti. Dar nu erau, aşa cum aţi putea presupune, nişte indivizi convenţionali şi lipsiţi de personalitate. Erau oameni plini de idei de management dintre cele mai năstruşnice, nelimitaţi în aspiraţiile lor de povara ideilor preconcepute, cum ar fi, de pildă, banalul şi comunul bun simţ. Pe scurt, se mîndreau că nici musca, de trece în zbor pe deasupra firmelor lor, nu scapă de-acolo cu virginitatea nealterată.
Cum spuneam, aceste cinstite feţe s-au hotărît, într-o bună zi de vară, să-l dea afară pe un arendaş ce conducea o firmă de-a lor din îndepărtata provincie, dintr-un ţinut cu nume neaoş, sub cuvînt că se îngrăşase prea tare - pesemne s-au prins după urmele lăsate în ultima vreme de gipan, ori de la uzura cauciucurilor pe partea şoferului, nepermis de mare. Că era ori nu aşa - prea puţin a contat. Aşa credeau ei - şi asta era suficient. Bine-bine, să-l dea afară era simplu, însă pe cine să pună în loc? De unde să găsească ei un om capabil, uns cu toate alifiile, bun de alergat pe toate cîmpiile şi - pe deasupra - rezonabil de ieftin, că şi ăsta era un element important. Vedeţi voi, dragilor, am uitat să vă spun, jupînii manageri erau de felul lor cam chitroşi. Aşa că s-au pus pe cugetat - şi în scurt timp au ticluit împreună un plan magistral, pentru că nici proşti nu erau dumnealor, de felul lor.
Aşa că au dat şfară-n ţară că au nevoie de un manager, destoinic, cu background solid, realizări la activ, nu plevuşcă, capabil să coordoneze o întreagă reţea naţională, să impună standarde, să pună pietre de temelie, să facă traininguri. Să dreagă. După ceva căutari prin varii canale, mai mult sau mai puţin formale, plus vreo două - trei interviuri, şi-au găsit omul. Aşa că l-au invitat la discuţii en-coeur şi-au început să-l vrăjească: toate resursele noastre îţi stau la dispoziţie, avem potenţial, numai tu învaţă-ne cum, să atingem succesul. Birou spaţios, telefon, PC, o să-ţi dăm şi maşină, mîine. Hai să iei contact cu problemele, uite - ce întîmplare - chiar acum avem o şedinţă, pofteşte şi tu, ca să-ţi vezi subalternii. La şedinţă fusese chemat şi arendaşul cu pricina, venit călare pe gipanul lui, după cîteva ore de drum, cică să dea raportul şi da, să-şi vadă viitorul manager. Şedinţă, analize, prezentări, proiecte, discuţii. În final, în urma analizei profunde, arendaşul iese cu capul spart. Şi pleacă pe jos, fără gipan, în "concediu de boală". Noul manager are o reacţie primară de bun simţ - îşi prezintă şi el demisia, după numai o zi, neînţelegînd din discuţii de ce-i dat afară arendaşul, aparent atît de în temă şi-atît de capabil. Însă managerii nu-l scapă, îl iau într-o cameră şi-l prelucrează cîteva ore, păi noi sîntem oameni serioşi, l-am dat afară pe ăla că-i hoţ, de-aia, tu demonstrează-ne că ai anvergură, poţi începe a construi ce ţi-am propus la-nceput de exemplu ducîndu-te o vreme în locul lui şi cîrpind ruptura. Aşa ne-arăţi şi nouă că meriţi, plus că iei contact cu realitatea din teren, vei şti despre ce vorbeşti, după aia. Şi la sfîrşit, cireaşa de pe tort: Auzi, apropos de maşină, tocmai s-a eliberat gipanul ex-arendaşului, e parcat în faţă, eu zic să-l iei tu, dacă-ţi place. Ce mai tura-vura, dacă tot te duci în locul lui. Apoi, a doua zi dimineaţa, o mică corecţie: Auzi, nu te duce cu gipanu' ăla din prima, se sperie ăia de-acolo, intră în panică, că ei îl ştiu pe arendaş în concediu de boală - şi numa' el călărea maşina aia, cică. Te duci cu maşina ta, îţi decontăm noi benzina...

Cam atît a apucat să-mi povestească amicul, că a plecat repede, cică avea un deadline. De-atunci mă tot întreb care o fi urmarea. Oare se va prinde de ţeapă tînarul cu background solid şi păr grizonat - şi dacă da, după cît timp petrecut în ţinutul acela depărtat, cu nume neaoş, muncind în locul arendaşului?... Oare va reuşi să-i convingă pe înalţii manageri să-l lase să se-ntoarcă pînă la urmă la postul de anvergură pentru care s-a angajat de la bun început?.... Dacă da, oare cît timp o să-i ia?...
Atît de multe întrebări, atît de puţine răspunsuri. Voi ce părere aveţi?

UPDATE 18 AUGUST: Cică tînăru' se bronzează încă, pe cîmp, în locu' arendaşului. L-au cam făcut, este?...

UPDATE 15 SEPTEMBRIE: M-am întîlnit ieri cu bunul meu amic, m-a pus la curent: cică tînărul manager a "depus armele" săptămîna trecută. A intrat într-o dimineaţă pe uşă chitit, a predat mobilul, cardul de acces şi cheile de la gipan şi dus a fost. L-a lăsat parcat în faţă, exact acolo unde l-a găsit prima dată.
The end?...

XXXIX: "... ŞI-ATUNCI CÎND VOI TUŞI, PRE MULŢI AM SĂ STROPESC ŞI EU..."

Piggy
În pană de inspiraţie, i-au spus "Gripă Porcină", cică porcii ar avea-o deja de multă vreme - asta înseamnă "endemic", nu-i aşa? - numai că o ţineau pentru ei. Brusc au devenit generoşi şi ne-au dat-o şi nouă, de unde atîta dărnicie te-ntrebi, de la niste porci.
Că ne-au dat-o e o chestiune aproape normală, un soi de leapşă, la urma urmei se-ntîmplă de-atîtea ori într-o viaţă. Proşti am fost noi că am luat-o, dar şi chestii din astea se-ntîmplă, de-atîtea şi-atîtea ori. Plus că oamenii n-au stare de felul lor, au limbrici, cu sau fără gripă la bord e musai să umble - şi cine îi poate împiedica să se ducă acasă, de exemplu, pe un alt continent. De mirare că n-a ajuns cineva gripat şi-n Antarctica.
Cam ăsta e firul acţiunii, în linii mari. Ce altceva obiectiv ar mai fi de spus? Că se manifestă ca o gripă obişnuită, cu fierbinţeală, tuse şi muci, că se ia de la unu' la altu', că se tratează cu ceaiuri fierbinţi şi cu patul. Că unii mai şi mor, destul de puţini, dacă e să ne uităm la statistici. Că e un virus slab, faţă de vărul aviar de exemplu, nemaivorbind de celebrul virus al Gripei Spaniole, că răspunsul imunitar normal uman îl ucide. Adică mai nimic în afara normalului.
Dar noi avem organizaţii mondiale plătite să se afle în treabă, să numere cazurile, să stabilească praguri şi culori de alertă, să dea comunicate de presă. Să omoare ţînţari cu artileria grea. Singurul efect vizibil al activitaţii WHO, pe lîngă marea de vorbe ce se revarsă spre noi pe toate canalele media - iar presa, avidă de subiecte de orice fel, a muşcat-o tare de tot - singurul efect deci este epuizarea stocurilor de antivirale, stocuri pe care marile concerne farmacetice le-au înlocuit imediat cu maxim profesionalism şi eficienţă, profitînd de deschiderea guvernelor din toate ţările lumii de-a cumpăra efectiv orice. Asta afacere supra-statală, pute de la mare distanţă a subvenţie anti-criză pentru industria farmaceutică, pe banii noştri.
Tocmai ne-a explicat la televizor o reporteriţă deşteaptă că "gripa porcină se transmite destul de repede de la om la om, dacă petreci un timp suficient de îndelungat în contact cu o persoană bolnavă". Deci se petrece imediat ce se-ntîmplă. Tare ca fularu'.

A, da, non-ştirea asta supramediatizată mai face ceva: abate atenţia lumii de la subiecte mai delicate, cum ar fi cine a ieşit în cîştig de pe urma crizei financiare. Cine şi unde a mai pus un strat de osînză, peste celelalte existente deja, cine sînt porcii ascunşi printre noi.
Ce bine ar fi dacă am şti de unde ni se trage adevărata boală, aia care contează.

XXXV: DÉJÀ VU. MOLDOVA - ZVÎRCOLIRI ALE COMUNISMULUI (… ULTIMELE?...)

Anti-Communist Protests in Moldova - The New York Times
… Numa' chestii serioase în ultima vreme. Mda…
Textul oficial - limbaj de lemn, stereotip: în Moldova îşi fac de cap agenturile străine (române, adică). Pe străzi colcăie elementele destabilizatoare, duşmănoase, provocatori. Demonstranţii sînt - evident - plătiţi de agenturi. Culmea decadenţei, cu valută…
Un preşedinte, comunist atît prin formaţie cît şi prin vocaţie, care acuză o altă ţară - soră de limbă - de "amestec în treburile interne" şi "tentativă de lovitură de stat". Un preşedinte care ameninţă demonstranţii cu moartea - abia voalat - avertizîndu-le părinţii şi profesorii că vor purta responsabilitatea morţii lor, dacă nu îi opresc / liniştesc / controlează. Paralelă mentală cu Ion Iliescu în iunie 1990: aceeaşi şcoală, acelaşi stil.
Trîmbitarea apoi - pe toate canalele oficiale - a ştirii că forţele de ordine sînt autorizate inclusiv să faca uz de armă de foc, pentru "păstrarea ordinii de stat". Expulzarea ambasadorului României - un mizilic, în context.
Apoi, blocarea liberului acces la informaţii, prin presiuni asupra presei interne (control, manipulare, ameninţare, hărţuire, arestări, bătăi, cenzură) şi neutralizarea presei internaţionale (ameninţări, bătăi, arestări, expulzări ale reporterilor străini). Blocarea accesului la internet şi bruierea telefoniei mobile (tactici de gherilă urbană, dacă ţin bine minte). În paralel, blocarea liberei circulaţii a persoanelor, prin (re)introducerea vizelor pentru cetăţenii străini (… pentru cetăţenii români, în special, nu-i aşa?...).
Ştiţi ce urmează? Vă spun eu: chemarea echivalentului moldovenesc al minerilor în capitală, "să facă ordine". Să îi pună cu botul pe labe pe toţi cei ce au o altă părere, să spargă cîteva capete inteligente, idealiste şi tinere, să îndoaie cîteva spinări, să se mai dezmorţească şi ei. Să devasteze cîteva sedii ale inamicilor politici. Să pună, după aia, flori în parcurile călcate în picioare de nesimţiţii ăia de demonstranţi. Mda.

De partea română - multă tăcere. Pe scurt, iar ne-au prins cu nădragii în vine, halal servicii secrete, halal strategie, interes naţional, etc.. De remarcat poziţia surprinzător de verticală a ministrului de externe Diaconescu, un pesedist care se dezice acum - prin tot ceea ce zice şi face - de seniorul partidului său, kaghebistul uitat de Dumnezeu printre noi Ion Iliescu.

XXV: CRIZA FINANCIARĂ AMERICANĂ, ALGERILE AMERICANE ŞI IMPORTANŢA LOR PENTRU NOI

1 Million Dollar Bill :D
În anii ’90 s-au dat nişte “tunuri” adevărate prin ţara asta, supranumite la vremea lor “inginerii financiare” – fiindcă erau concepute de nişte ingineri de meserie, se pare :D – prin care mari sume de bani au trecut din buzunarele statului sau ale oamenilor obişnuiţi către alte buzunare, mai primitoare. Cele mai proeminente au fost: falimentarea Bancorex, jocul piramidal Caritas, fondul de investiţii FNI. Aşa cum probabil ştiţi, pentru Bancorex a plătit Statul (adică noi toţi, indirect); pentru Caritas şi FNI au plătit direct oamenii – mai tîrziu o mare parte din datoriile FNI au fost preluate de CEC, deci tot de noi toţi, şi tot indirect. Două din trei, un scor bun pentru inginerii români convertiţi la finanţe. A, da, au mai fost şi o grămadă de privatizări “pe doi lei găuriţi” care s-au dovedit apoi o mină de aur pentru întreprinzători şi o pagubă imensă pentru stat, care a preluat datoriile (adică, din nou, am plătit noi toţi).
În aproape toate situaţiile prezentate mai sus, repet, pierderile au fost acoperite de Statul Român – s-a spus despre noi că sîntem un stat bananier, că într-o ţară civilizată nu s-ar putea întîmpla aşa ceva, într-o ţară civilizată plăteşte cel ce greşeşte şi dacă o bancă ajunge în stare de faliment, ea va fi executată silit, restul economiei rămînînd sănătoasă şi neafectată în profunzime.
Privită în lumina celor de mai sus, actuala criză financiară din US şi rezolvarea ei – acoperirea pagubelor prin răscumpărarea portofoliilor de credite neperformante de către stat, la “modestul” preţ de aproape 800 miliarde USD – apare ca o trădare a principiilor liberale enunţate mai sus, principii utile pesemne doar atunci cînd dai lecţii de moralitate ţărilor mici şi amărîte. Partea “drăguţă” este că sistemul financiar mondial funcţionează ca o reţea enormă de vase comunicante, orice dezechilibru local transferîndu-se, într-o mai mare ori mai mică măsură, într-o altă parte a lumii. Aşa se face că lipsa lichidităţilor din sistemul bancar american a provocat o “foame” de lichidităţi pe toate celelalte pieţe financiare din lume, scumpind valutele forte în detrimentul celor slabe. Deci noi, suferind, ajutăm economia americană să se redreseze. Cît altruism pe capul nostru.

Pe de altă parte, campania electorală (cea americană, adică aia care contează, nu parodia care se-ntîmplă pe plaiurile mioritice …) a intrat în linie dreaptă, iar combinaţia campaniei cu criza crează un amestec exploziv. Iată de ce evoluţia campaniei electorale americane are o importanţă proeminentă pentru noi toţi, iată de ce voi monitoriza aceste alegeri, prin fluxul (Pod) de ştiri de presă NEWSWIRE susţinut de VODPOD. See you arround.

DOUĂZECIŞIDOI: 23 AUGUST, O SĂRBĂTOARE (APROAPE) UITATĂ

Ultima defilare: 23 august 1989                                 &                                "Casa Radio"
Cîndva ziua asta era o sărbătoare proeminentă, cu o profundă semnificaţie, acum a uitat-o aproape toata lumea.
Istoriceşte vorbind, totul a pornit de la decizia conducerii ţării de atunci, în anul de graţie 1944, de-a rupe alianţa cu Axa (Germania + Italia + Japonia) şi-a trece de partea Aliaţilor (Anglia + SUA + URSS), într-un moment cînd războiul începuse să meargă prost pentru Axă. Decizie de conjunctură, aproape la fel de discutabilă ca şi intrarea în război de partea Axei. După război ţara noastră, sub ocupaţie sovietică, a sărbătorit an de an această zi ca sărbătoare naţională, inventîndu-i permanent noi semnificaţii, în funcţie de prioritaţile de moment. Eu am prins doar două:”Insurecţia armată, antifascistă şi antiimperialistă”, cînd eram copil, apoi, spre finalul erei ceauşiste: ”Revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”. În timp, deci, s-a “estompat” contribuţia armatei şi s-a pus accent pe caracterul social şi naţional. A, da, şi pe ideea de eliberare socială – de parcă vreun război s-a ocupat vreodată de aşa ceva… Trei zile “libere” – defilări, armată, mulţime, popor.
Ţin minte în mod deosebit ultima defilare, din 1989: oamenii din orăşelul meu, printre care şi fratele meu mai mare, s-au trezit cu noaptea-n cap şi s-au suit pe la patru dimineaţa în autobuzele parcate în faţa Primăriei, pe bază de liste nominale, plecînd apoi spre Bucureşti. Au stat în picioare, în soare, pe-o caniculă cam ca acum, pînă pe la ora două după-amiaza, cînd le-a venit rîndul să defileze prin faţa lui ceauşescu. Defilarea a avut loc pe un bulevard neterminat, prin faţa unor blocuri neterminate – dar cu faţada văruită în grabă şi cu geamuri, apoi prin faţa viitorului Muzeu al PCR, un şantier şi acela, nefinalizat niciodată (cunoscut apoi, pentru o bună bucată de vreme, sub numele de Casa Radio).
Acolo, în clădirea aia, într-un balcon alcătuit din schele şi făţuit în grabă, balcon care nu mai există de mult, a asistat ceauşescu la ultima defilare din viaţa lui. N-a fost de bun augur pentru el. Acum acolo bate doar soarele şi vîntul. Pentru încă o vreme.

OAMENII RĂI EXISTĂ, NU SÎNT UN MIT!

Răutate, Uscăciune... Ţepi
Da, există oameni răi, periculos de răi. Am întîlnit în întreaga viaţă numai cîţiva oameni de felul ăsta. Sînt rari, fiindcă perfecţiunea e rară, pe pămîntul pe care călcăm, atît în bine, cît şi în rău. Iar ei sînt atît de aproape de perfecţiune…
* Un soi este “Omul Ţepos”. Pare că ştie ce spune, pare că ştie secretele universului, stă călare pe ele. Şi cînd colo, încearcă să te-ncalece pe tine, de fapt. Genul care mănîncă cuie şi scoate pe partea cealaltă, la minut, sîrmă ghimpată, ruginită gata.
Dacă te prinzi cu cine ai de-a face, eu zic să-l înjuri, cu vorba bună n-o scoţi la capăt cu el.
* Alt soi este “The Guru”. Am întîlnit doi de soiul ăsta pînă acum, m-a ajutat Dumnezeu şi-am scăpat. Ăştia au cheia înaintării şi mîntuirii tale spirituale chiar la ei, în buzunarul din spate al blugilor soioşi (cazul unu) ori al pantalonilor de trening (cazul al doilea). Dacă îţi pierzi multă vreme pe lîngă domniile lor te vor umfla de idei şi de ceaiuri, nici nu ştiu care din ele sînt mai bune spălătoare de creier. Eu am scăpat fără sechele, de fiecare dată, dar n-am intrat prea adînc în problemă şi-am mai avut şi noroc, pe deasupra. Alţii n-au avut atîta baftă şi-au suferit ani de-a rîndul, centrifugaţi din comédie la o viteză prea mare. Unii nu şi-au revenit complet niciodată.
Cum scapi de ei?... Păi mai întîi trebuie să vrei să scapi, asta-i cam dificil, cu vrutul, cînd ai fost spălat pe creier deja. Singura ta speranţă e că materia cenuşie se spală mai greu, deci daca te duce creieraşu’, vei scăpa. Ca peste tot, cei slabi vor rămîne în urmă. Cum zicea una dintre bunicile mele: “Păcatele tinereţii, maică…”
* Al treilea soi de om rău e cel îmbrăcat în piele de şef, “Managerul-Fără-De-Suflet”. Inteligent peste medie, fără umbră de morală şi dotat cu vaste disponibilităţi financiare, un individ ca ăsta încearcă să-i transforme pe cei de sub el în sclavi pe plantaţie, dispunînd discreţionar de timpul, de munca şi de creativitatea lor, la orice oră din zi şi din noapte. Anulîndu-le voinţa. Strivindu-i. Ştiu cazuri concrete de angajaţi subjugaţi îmbolnăvindu-se grav, unii psihic, alţii făcînd boli fizice grave, desigur, tot pe fond psihic. Legume aproape, la treizeci de ani, revenindu-şi cu greu, ca dintr-un coşmar. Observaţia mea ©: "Copiii rîzgîiaţi ajung manageri pretenţioşi".
Soluţia?... Să-ţi pui CV-ul la punct, să-i dai drumul să umble şi-atunci cînd găseşti ceva – să fugi cît poţi, să fugi ca de dracu’ de sub un asemenea om. Cît mai poţi umbla pe picioarele tale.

Mai grav este că imediat ce-o sa scapi de oricare din oamenii răi de mai sus, se va găsi cineva să-ţi ia locul. Există naivitate, există masochism, există prostie. Iar ei vor profita de toţi şi de toate, fără cea mai mica umbră de regret. Considerînd că totul li se cuvine.

XIX: MANAGERIATUL - STARE DE SPIRIT

“Scule” de management: laptop (cu mouse – “ardei iute”), mobil, sabie :P
Ce bine e cînd ai în buzunar o carte de vizită pe care scrie manager, respiri brusc mai uşor, ţii spatele drept şi mergi mai ţanţoş pe stradă. Dacă te roade însă curiozitatea intelectuală de-a căuta la rădăcina cuvintelor te vei dumiri că to manage înseamnă a aranja / a descurca, deci manager înseamnă descurcăreţ. Prozaic, nu-i aşa, iată încă un exemplu în care traducerea în neaoşa limbă română distruge misterul cuvintelor. Auzi tu, descurcăreţ, parcă îţi creşte cocoaşa la loc şi-ncepi pe nesimţite să-ţi tîrşîi picioarele.
Îţi trebuie talent şi perseverenţă să fii un bun manager dar mai ales trebuie să fii gata să accepţi că vei fi privit cu totul altfel de cei ce ţi-au fost (pînă acum) colegi ori prieteni. Asta dacă vei mai avea vreun prieten de-acum înainte, de tine depinde chestiunea asta de fapt. Puterea e-o băutură care se urcă pe nesimţite la cap şi te-ajută să uiţi rapid de unde-ai plecat. Toţi cei din jur vor deveni brusc lipsiţi de importanţă, simpli pioni supuşi capriciilor tale, sacrificabili la o adică. Fiind campion la a-ţi găsi scuze, vei găsi justificare pentru orice gest vei face, oricît de egocentric ar fi. Pe măsură ce egoul tău (inevitabil) va creşte, cei din jur vor simţi asta din ce în ce mai acut şi-n scurtă vreme nu te va mai contrazice nimeni, vei avea dreptate orice le-ai spune. Asta cînd ţi se va urca, inevitabil, manageriatul la cap.

Dacă vei depăşi momentul ăsta critic şi vei mai avea încă prieteni, atunci poate vei avea o şansă reală să se-aleagă ceva de capul tău. Dacă nu ca manager, atunci cu certitudine ca om.

OPTÎŞPE: CUM SĂ-ŢI ALEGI (ORI NU) PRIETENII. PRIETENE, CARE EŞTI (ORI CARE AI PUTEA SĂ FII)

"We are friends... :)"
Se zice că familia nu ne-o alegem, ne e data la naştere de regulă, împreună cu “kitul standard de instalare” (îmi place cum sună chestia asta). Desigur, există excepţii – nu-i aşa, întotdeauna există excepţii. Nici rasa, sexul, religia ori ţara în care trăim nu sînt pe-alese, deşi – of course, în extremis – unii dintre noi, nemultumiţi de situaţie, încearcă să le schimbe pe-astea din urmă. Unii chiar reuşesc. Excepţiile, desigur.
Însă prietenii – oare pe ăştia cum îi alegem? Aici nu prea putem vorbi de predeterminare, “e prietenul meu fiindcă s-a nimerit să fie pe-acolo, prin preajmă” – ăsta nu-i un argument serios. Colegii (de orice fel) nu ne sînt în mod necesar prieteni. Adesea îi numim prieteni, în mod greşit, pe cei ce ne plac ori pe care-i plăcem noi, fără să ţinem cont de alte criterii. Ei nu ne susţin cînd ne arde buza, la greu. Ei sînt de fapt “slăbiciunile noastre cu chip de prieteni”.
Poate c-ar trebui să-i alegem după criterii clare. Eu aş propune ca “pretendenţii” să se-nscrie numai pe bază de voluntariat, adică în primul rînd să fie disponibili de-a fi prieteni, de-a dărui ceva din sufletul lor. Apoi ar trebui verificate principiile, alea două sau trei importante după care ne ghidăm întreaga viaţă, să fie aceleasi la amîndoi. Abia acum vine rîndul “plăcutului” – e important şi ăsta, placutul, doar nu vrei să stai nas în nas, toata ziua, cu un prieten nesuferit. Pentru oamenii destupaţi – zic eu (pentru mine, at least) vîrsta, sexul, rasa, naţionalitatea – nu sînt criterii, pur şi simplu nu sînt. Nici pentru prietenii mei.
Aş mai adăuga un criteriu, destul de important (cel puţin) pentru mine: IQ-ul. Să te ferească Dumnezeu de prietenul prost, asta-ţi urez din toată inima, cititorule. Am văzut obraji crăpînd de ruşine pentru un prieten idiot, cred că şi voi aţi văzut ori păţit – nu se poate să nu. Ne-o facem singuri să ştiţi, nu mai avem nevoie de “ajutorul” duşmanilor, ne “descurcăm” singuri adică alegîndu-ne prieteni proşti. Pe scurt, eu i-aş testa :P

“Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară.” – cuvinte greu de contestat. Să ştiţi că eu am mulţi amici şi colegi dragi la care ţin. Am şi prieteni – puţini, dar buni. Am încercat să le fiu şi eu prieten bun, la rîndul meu. Mi-am oferit prietenia de cîteva ori în viaţă (ocazii numărate pe degete) – uneori oferta mea a fost bine primită, alteori a fost refuzată. I can live with that.
Voi cum staţi, dragilor? :)

XVII: ÎN CĂUTAREA INTUIŢIEI PIERDUTE (SOMEWHERE, IN THE DARK AGE)

Myszka @ Wave Gotik Treffen 2007 © Jason Juta
Nu, n-am intuiţie. Mă uit ca un bou la cîte-o imagine, de pildă şi mă gîndesc ce poate să-nsemne, ce-a vrut să zică ăl’ de-a pus-o acolo. Mă simt penibil, ca o pasăre kiwi pusă să zboare. Mic şi ţepos. Da, păsări fără de aripi ţopăind pe pămîntul ferm al logicii, asta sîntem, lipsiţi de aripile intuiţiei care ne-ar putea da acces la o altă dimensiune a existenţei.

Eu cred că handicapul ăsta de specie ni se trage de la prigonirea, secole de-a rîndul, a vrăjitoarelor. Prigonirea – iată un eufemism, în spatele căruia se-ascunde cruzimea fără de margini a unor oameni înguşti la minte peste poate, sprijiniţi instituţional chiar de biserică, prin tumoarea numită Inchiziţie, care au ucis sistematic pe oricine era bănuit de-a avea calităţi paranormale. Mă sperie gîndul că oamenii ăia înguşti, dac-ar avea din nou posibilitatea, şi-acum ar face la fel.
Vinovaţi de genocid, da, asta sînt, în urma lor ne-au sărăcit genele. Pun pariu că la Judecata din Urmă, îi vom vedea pe toţi “drepţii” ăştia înfipţi în frigări uriaşe, rotisîndu-se la nesfîrşit deasupra unui rîu de lavă, pentru răul făcut speciei umane. La nesfîrşit.
S-a petrecut în acest fel o selecţie a speciei umane, în mod profund nenaturală. Deşi n-au dispărut complet dintre noi, oamenii cu intuiţie sînt extrem de rari în societatea modernă şi de aceea nu (mai) au o influenţă evidentă în dezvoltarea ei. Plus că tratăm în continuare intuiţia ca pe-un atavism, aşa am fost noi educaţi şi-aşa ne educăm în continuare instituţional copiii, considerăm deci intuiţia ca pe-un soi de-al şaselea deget la mînă, care ne strică imaginea despre noi înşine. Imaginea aia solidă, de calmi, previzibili şi logici.
Şi-ntr-o bună zi se va petrece ceva, accidental desigur, un cataclism cu probabilitate destul de mică, însă cît se poate de posibil: o explozie solară mai mare ca de obicei, ori o schimbare bruscă de polaritate magnetică a pămîntului, ori un meteorit cît un bloc, căzînd undeva, la o întretăiere de plăci tectonice, ori o bombă nucleară defectă, detonată pe orbită, în afara atmosferei, aşa încît să fie obligată să-şi transfere toata energia într-un unic puls de radiaţii electromagnetice (PEM). Scenarii sînt destule, iar (cel putin) fenomenele naturale de mai sus sigur s-au mai petrecut, însă chiar dacă au fost martori, nu prea au fost mulţi supravieţuitori. Rezultatul va fi că vom pierde brusc infrastructura de comunicaţii ce ne ţine legaţi precum un enorm sistem nervos, şi-atunci va trebui să ne descurcăm singuri, fără tehnologie. Şi-atunci vom vedea limitările logicii noastre, şi-atunci vom simţi, mai dureros ca oricînd, lipsa genelor purtătoare de intuiţie, “lăstărite” secole de-a rîndul. It’s not a matter of “if”, it’s a matter of “when”.

Chiar şi-acum probabil cineva încearcă să-mi spună ceva, sînt poate zeci de mesaje la poarta creierului meu acum, iar eu mă uit ca un prost, mă scarpin în cap, învîrt (logic) în mintea mea (logică) posibilităţi şi probabilităţi şi nu înţeleg. Ei bine nu, n-am nici un pic de intuiţie, deci dacă vrei să-mi zici ceva, zi-mi de-a dreptul.

NINE: KNOWING YOUR FRIENDS – YAHOO MSG. INVISIBILITY

;))
Mai întîi era o aşteptare febrilă – vroiam să vorbesc cu un amic bun şi era offline, ce enervant, cînd aveam atîtea să-i spun. Săptămîni, luni în şir, tot aşa. Apoi viermele neîncrederii a-nceput să-şi facă loc prin sufletul meu: poate amicul, bunul meu amic, se dă invizibil! Iar viermele a săpat şi mai adînc, pînă la temerea mea cea mai adîncă: poate bunul meu amic se dă invizibil numai faţă de mine!... Şi-atunci a-nceput bîlciul: căutarea pe net de metode de a detecta invizibilitatea “amicilor”. Pe net toată lumea se-ntreabă, unii zic că nu există soluţie, cîţiva doar vin cu propuneri concrete.
Analiştii “experţi” în YM zic că cea mai sigură soluţie e să începi o conversaţie cu amicul presupus invizibil şi să activezi un IMVronment (Doodle), dacă se încarcă îl dă de gol pe amic, cum că are YM-ul pornit şi se-ascunde. Eu n-am încredere, am încercat şi dă rezultate diferite, funcţie de versiunea de client YM utilizată de fiecare din capete, poate sînt şi alţi parametri, nu ştiu exact, am decis că nu merge.
Alte soluţii sînt motoarele de descoperire a invizibilităţii de pe web, în care scrii id-ul YM al amicului şi apeşi pe buton, ca la jocuri mecanice. Iată două bune care merg: Xeeber - iranian (Update 14 mai 2008: site-ul e suspendat de provider, cică "pentru neplată" - incă o măgărie "corporate" :P) şi Ydetector - românesc, mai dau mesaj de “system is busy” cînd şi cînd, din motive de prea multe solicitări de-odată. Mai iată unul bun care e down zilele astea, tot românesc: Yahoo From-Magic, provideru’ cică ar fi de vină (Update 05 mai 2008: de azi este "up", s-a reparat :D). Mai iată altele care merg dar dau rezultate greşite, de regulă: Invisible.ir – tot iranian şi ăsta şi unul vestic, nu ştiu exact ce naţie e, cu două interfeţe publice: una .com – Checkinvisible.com şi una .net – Checkinvisible.net, se vede de departe că e acelaşi motor în spate.
Şi mai este o soluţie, una care spune tot-tot-tot: log-urile din propriul PC, alea arată activitatea tuturor amicilor, vizibili ori ascunşi. Vă propun un experiment: schimbaţi-vă imaginea YM-ului cu alta, de exemplu, notaţi-vă ora şi uitaţi-vă prin loguri, să vedeţi cum discută clienţii de YM între ei, să-şi încarce noua imagine. Logurile cu “client_...” şi “network_...” sînt cele interesante, la sfîrşitul lor mai exact e informaţia de interes, apare după vreo 10 – 15 minute maxim, update-urile se fac uneori cu un pic de întîrziere (le găsiţi aici: C:\Program Files\Yahoo!\Messenger\logs). Sînt fişiere text, vă descurcaţi voi.

Şi după ce vă dumiriţi, dragii mei, nu vă supăraţi, vă rog eu mult de tot, pe amicii ăia care se-ascund de voi. Faceţi ca mine, nu le ziceţi nimic, nu le bateţi obrazu’ pentru un mizilic ca ăsta.
Fiţi voi adevăraţii prieteni şi de această dată şi lăsaţi-o aşa, cum a căzut.

P.S.(necesar, se pare): Fenomenul se petrece în mod identic chiar dacă amicii îşi şterg imaginile din profile :D, fiindcă se înregistrează de fapt solicitarea imaginii puse de mine în YM-ul meu, de către YM-ul lor. Naşpa, nu? :P

P.P.S.(superb): Pentru a avea log-uri detaliate în YM există de downloadat un Logger, chiar de la Yahoo, ce vă va ajuta să aveţi log-uri detaliate ale activităţii şi care nu se şterg la restart-ul aplicaţiei (Atenţie! se downloadează numai cu Internet Explorer şi se instalează cu YM-ul oprit complet). După ce îl instalaţi, reporniţi YM-ul, logger-ul o să-şi intre atunci în atribuţii, în log-uri vor aparea din acest moment toate detaliile dorite. Enjoy!! :))

FOUR: READING THE BODY LANGUAGE

Hai să-ţi spun cum se face, acu’ dacă veni vorba: mai întîi şi mai întîi te aşezi într-un loc de unde să ai o vedere de ansamblu. Ar fi indicat să fi dormit bine înainte de asta şi să ai la-ndemînă o cafea tare. Ar fi de-a dreptul contraindicat să fi mîncat recent, cică burta plină limitează percepţiile.
Apoi faci efortul de a nu auzi nimic din ceea ce se petrece în jur, să vezi totul ca pe-un film mut; e un efort, recunosc, dar poţi “trişa” cu un fond sonor de baraj, muzică la căşti de exemplu, eu o prefer ambientală, mă ajută cu adevărat în astfel de cazuri (“Tu aşează-te deoparte, regăsindu-te pe tine...” – zicea Poetul).
Apoi te uiţi în jur şi încerci să corelezi gesturile si atitudinile celor de faţă. Dacă ai o oarece sensibilitate vei începe să vezi reale şi potenţiale poveşti de dragoste: unele ascunse de ochii lumii, unele nerostite, unele disperate, unele nefireşti, unele chiar triste. Cea mai haioasă (şi tristă, în acelaşi timp) situaţie pe care o poţi întîlni este aceea în care doi oameni se iubesc de fapt dar nici unul nu este conştient de chestiunea asta.
Fii pe fază şi vei vedea toate combinaţiile posibile. A, uitasem: priveşte totul în jur fără preconcepţii, dar totuşi cu o doză de naivitate, fără ea nu iese nimic.

Dacă faci asta într-un loc public poate fi ca un film; dacă o faci la servici, capătă proporţiile unui adevărat serial.

APROAPE TREI

Cînd auzim cuvîntul digital ciulim urechile cu veselie anticipativă, parcă sperînd că vom atinge apogeul percepţiilor noastre (…orgasmul?...). Ceea ce nu ştie orişicine este că percepţia calităţii a ceva digital ţine de rezoluţia cu care s-a făcut achiziţia originalului imagine / sunet, care este 100% analog, măi dragă. Este extrem de dificil să descrii digital cu rezoluţie satisfăcătoare o imagine sau un sunet, deşi rezultatul unui astfel de demers ne păcăleşte percepţiile zi de zi (probabil pentru că vrem să ne lăsăm păcăliţi – asta spune ceva despre psihismul nostru ca specie, cred). Cu atît mai dificil va fi să descriem în totalitate un obiect material, oricare ar fi el, cît despre recompunerea instantanee a unui obiect macroscopic pornind de la informaţia ce îl descrie, mai avem cale lungă.
Deci vom mai aştepta cîteva generaţii pînă cînd ne vom plimba din loc în loc cu teleportoarele atît de dragi iubitorilor de Star Trek, deşi teste de teleportare a unor particule cu ajutorul unui flux luminos (laser) s-au petrecut cu succes. Mai rămîne de făcut doar ansiblul, transmiţătorul instantaneu, altă gaselniţă a universului SF.
"Engage!"...