LXXI: SMALL TALK, WITH ART, ON LINKEDIN II [EPILOGUE]

Subject: RE: Thank you for the connection
From: Art Vandalay - Owner at Vandalay Industries
To: Agnies P. - Financial analyst at -
Date: June 20, 2013

On 06/20/13 12:11 PM, Art V. wrote:
--------------------
I told you all about me, you left, but you keep coming back. What else do you expect to find? ...
[....]
 
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXXI: SMALL TALK, WITH ART, ON LINKEDIN II [EPILOGUE]" ***

LXIX: SMALL TALK, WITH ART, ON LINKEDIN

Subject: Thank you for the connection
From: Agnies P. - Financial analyst at -
To: Art Vandalay - Owner at Vandalay Industries
Date: June 5, 2013

On 06/05/13 6:20 AM, GMT -4 (New York City time), Agnies P. wrote:
--------------------
Hello Art,

any special reason for the connection?

Have a good day.

Regards,
Agnies


On 06/05/13 6:53 AM, GMT -4 (New York City time), Art Vandalay wrote:
--------------------
:)
What are you expect from a bald, quirky, fatty and funny guy like me?... I'm just following my dreams and my fantasies, with a little humor and personal style. That's all.

A beautiful day to you, too.


*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXIX: SMALL TALK, WITH ART, ON LINKEDIN" ***

LXI: DIN CATEGORIA "THINGS THAT NEVER HAPPENED"

Madonna - Open Your Heart

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXI: DIN CATEGORIA "THINGS THAT NEVER HAPPENED" " ***

XLV: MESAJ ANONIMILOR PRIN VOCAŢIE ŞI ÎNCĂ UN PIC DE POLITICĂ

Români Anti PSD
Aşa sînt eu: am opiniile mele, pe care le scriu cînd şi cînd pe blogurile mele. Opiniile astea se bazează, săracele, pe experienţele pe care le-am avut pînă acum, bune ori rele. Evident că nu mă aştept să fie toata lumea de acord cu ceea ce scriu, ar fi absurd, nu-i aşa. Înţeleg chiar şi cînd vrea cineva să mă-njure. Fiind însă aici Blogul Meu, insist ca cei ce îşi manifestă dezacordul / mă critică / mă-njură / mă ameninţă / îmi aruncă insinuări peste gard, să aibă decenţa să se şi semneze, cu prenumele şi numele lor. Să îşi asume răspunderea pentru propriile opinii. Nu de alta, dar nu am de gînd să mă las înjurat în public de fiştecine. Consider că a înjura pe cineva public - pe oricine - sub protecţia anonimatului, e un gest de profundă laşitate. Plus că mi-aş dori să fie lucrurile clare, dacă tot ne-njurăm, să evităm după aia să ne strîngem mîinile ca prieteni, cînd dăm nas în nas, pe stradă.

Revenind la ceea ce cred, în politică:
Cred că ţara asta a fost profund afectată, în ultimii 60 de ani, de comunism - "Ciuma Roşie" - ideologie străină nouă şi impusă cu forţa, cu tancurile, mai exact. Am văzut cu ochii mei comuniştii rămaşi "fără cap" regrupîndu-se în '90 în jurul lui Iliescu şi concentrîndu-se - majoritatea - în partidul ce se cheamă acum PSD. Nu s-a numit aşa de la bun început, s-a "branduit" pe parcurs, făcînd mezalianţe. Partid fără tradiţie democrată, furînd din tradiţia celor ce aveau aşa ceva. I-am văzut reducîndu-şi oponenţii la tăcere cu pumnul / bîta / lanţul / gazele lacrimogene / glonţul / închisoarea. Dacă stai şi te uiţi atent, majoritatea celor ce-au făcut asta în '90 sînt tot pe-acolo, "suflul nou" fiind dat de alde Vanghelie. Candidatul lor e fiul unui fost general de Securitate (adică din ăia de-i schingiuiau în închisori pe cei ce nu erau de acord că comunismu-i Raiul pe pămînt - cacofonie intenţionată, pentru cei ce-ncearcă să uite), categorisit la un moment dat de însuşi şeful lui ca "prostănac". Eu refuz să votez aşa ceva, mi-e greaţă. Dacă voi puteţi să-l votaţi, aveţi stomacul mai tare ca mine. Cam atît despre comunişti, foşti şi actuali.
Amicilor liberali, gata să-şi vîndă comuniştilor votul pentru cîteva funcţii, le mai amintesc doar atît: Băsescu, de-l înjură la grămadă, a fost singurul preşedinte român care a condamnat în mod deschis şi oficial comunismul, suportînd batjocura nereţinută a unui întreg parlament plin de comunişti abia mascaţi şi de trădători de profesie. Ceea ce, apropos, liberalii n-au fost în stare să facă. Dacă pentru un întreg Partid Liberal nu contează, pentru mine contează.

XLII: HEADHUNTING DE TOP (ÎNCEPUT DE POVESTE)

All tied up: time to loosen the shackles? by Sarah Lee/Guardian
Mi-a spus zilele astea un bun amic un început de poveste care m-a pus pe gînduri, aşa că e musai să v-o zic şi vouă, aşa neterminată cum este:

Cică au fost odată ca niciodată nişte manageri, că de n-ar fi, evident, nici că s-ar povesti. Dar nu erau, aşa cum aţi putea presupune, nişte indivizi convenţionali şi lipsiţi de personalitate. Erau oameni plini de idei de management dintre cele mai năstruşnice, nelimitaţi în aspiraţiile lor de povara ideilor preconcepute, cum ar fi, de pildă, banalul şi comunul bun simţ. Pe scurt, se mîndreau că nici musca, de trece în zbor pe deasupra firmelor lor, nu scapă de-acolo cu virginitatea nealterată.
Cum spuneam, aceste cinstite feţe s-au hotărît, într-o bună zi de vară, să-l dea afară pe un arendaş ce conducea o firmă de-a lor din îndepărtata provincie, dintr-un ţinut cu nume neaoş, sub cuvînt că se îngrăşase prea tare - pesemne s-au prins după urmele lăsate în ultima vreme de gipan, ori de la uzura cauciucurilor pe partea şoferului, nepermis de mare. Că era ori nu aşa - prea puţin a contat. Aşa credeau ei - şi asta era suficient. Bine-bine, să-l dea afară era simplu, însă pe cine să pună în loc? De unde să găsească ei un om capabil, uns cu toate alifiile, bun de alergat pe toate cîmpiile şi - pe deasupra - rezonabil de ieftin, că şi ăsta era un element important. Vedeţi voi, dragilor, am uitat să vă spun, jupînii manageri erau de felul lor cam chitroşi. Aşa că s-au pus pe cugetat - şi în scurt timp au ticluit împreună un plan magistral, pentru că nici proşti nu erau dumnealor, de felul lor.
Aşa că au dat şfară-n ţară că au nevoie de un manager, destoinic, cu background solid, realizări la activ, nu plevuşcă, capabil să coordoneze o întreagă reţea naţională, să impună standarde, să pună pietre de temelie, să facă traininguri. Să dreagă. După ceva căutari prin varii canale, mai mult sau mai puţin formale, plus vreo două - trei interviuri, şi-au găsit omul. Aşa că l-au invitat la discuţii en-coeur şi-au început să-l vrăjească: toate resursele noastre îţi stau la dispoziţie, avem potenţial, numai tu învaţă-ne cum, să atingem succesul. Birou spaţios, telefon, PC, o să-ţi dăm şi maşină, mîine. Hai să iei contact cu problemele, uite - ce întîmplare - chiar acum avem o şedinţă, pofteşte şi tu, ca să-ţi vezi subalternii. La şedinţă fusese chemat şi arendaşul cu pricina, venit călare pe gipanul lui, după cîteva ore de drum, cică să dea raportul şi da, să-şi vadă viitorul manager. Şedinţă, analize, prezentări, proiecte, discuţii. În final, în urma analizei profunde, arendaşul iese cu capul spart. Şi pleacă pe jos, fără gipan, în "concediu de boală". Noul manager are o reacţie primară de bun simţ - îşi prezintă şi el demisia, după numai o zi, neînţelegînd din discuţii de ce-i dat afară arendaşul, aparent atît de în temă şi-atît de capabil. Însă managerii nu-l scapă, îl iau într-o cameră şi-l prelucrează cîteva ore, păi noi sîntem oameni serioşi, l-am dat afară pe ăla că-i hoţ, de-aia, tu demonstrează-ne că ai anvergură, poţi începe a construi ce ţi-am propus la-nceput de exemplu ducîndu-te o vreme în locul lui şi cîrpind ruptura. Aşa ne-arăţi şi nouă că meriţi, plus că iei contact cu realitatea din teren, vei şti despre ce vorbeşti, după aia. Şi la sfîrşit, cireaşa de pe tort: Auzi, apropos de maşină, tocmai s-a eliberat gipanul ex-arendaşului, e parcat în faţă, eu zic să-l iei tu, dacă-ţi place. Ce mai tura-vura, dacă tot te duci în locul lui. Apoi, a doua zi dimineaţa, o mică corecţie: Auzi, nu te duce cu gipanu' ăla din prima, se sperie ăia de-acolo, intră în panică, că ei îl ştiu pe arendaş în concediu de boală - şi numa' el călărea maşina aia, cică. Te duci cu maşina ta, îţi decontăm noi benzina...

Cam atît a apucat să-mi povestească amicul, că a plecat repede, cică avea un deadline. De-atunci mă tot întreb care o fi urmarea. Oare se va prinde de ţeapă tînarul cu background solid şi păr grizonat - şi dacă da, după cît timp petrecut în ţinutul acela depărtat, cu nume neaoş, muncind în locul arendaşului?... Oare va reuşi să-i convingă pe înalţii manageri să-l lase să se-ntoarcă pînă la urmă la postul de anvergură pentru care s-a angajat de la bun început?.... Dacă da, oare cît timp o să-i ia?...
Atît de multe întrebări, atît de puţine răspunsuri. Voi ce părere aveţi?

UPDATE 18 AUGUST: Cică tînăru' se bronzează încă, pe cîmp, în locu' arendaşului. L-au cam făcut, este?...

UPDATE 15 SEPTEMBRIE: M-am întîlnit ieri cu bunul meu amic, m-a pus la curent: cică tînărul manager a "depus armele" săptămîna trecută. A intrat într-o dimineaţă pe uşă chitit, a predat mobilul, cardul de acces şi cheile de la gipan şi dus a fost. L-a lăsat parcat în faţă, exact acolo unde l-a găsit prima dată.
The end?...

XXXIX: "... ŞI-ATUNCI CÎND VOI TUŞI, PRE MULŢI AM SĂ STROPESC ŞI EU..."

Piggy
În pană de inspiraţie, i-au spus "Gripă Porcină", cică porcii ar avea-o deja de multă vreme - asta înseamnă "endemic", nu-i aşa? - numai că o ţineau pentru ei. Brusc au devenit generoşi şi ne-au dat-o şi nouă, de unde atîta dărnicie te-ntrebi, de la niste porci.
Că ne-au dat-o e o chestiune aproape normală, un soi de leapşă, la urma urmei se-ntîmplă de-atîtea ori într-o viaţă. Proşti am fost noi că am luat-o, dar şi chestii din astea se-ntîmplă, de-atîtea şi-atîtea ori. Plus că oamenii n-au stare de felul lor, au limbrici, cu sau fără gripă la bord e musai să umble - şi cine îi poate împiedica să se ducă acasă, de exemplu, pe un alt continent. De mirare că n-a ajuns cineva gripat şi-n Antarctica.
Cam ăsta e firul acţiunii, în linii mari. Ce altceva obiectiv ar mai fi de spus? Că se manifestă ca o gripă obişnuită, cu fierbinţeală, tuse şi muci, că se ia de la unu' la altu', că se tratează cu ceaiuri fierbinţi şi cu patul. Că unii mai şi mor, destul de puţini, dacă e să ne uităm la statistici. Că e un virus slab, faţă de vărul aviar de exemplu, nemaivorbind de celebrul virus al Gripei Spaniole, că răspunsul imunitar normal uman îl ucide. Adică mai nimic în afara normalului.
Dar noi avem organizaţii mondiale plătite să se afle în treabă, să numere cazurile, să stabilească praguri şi culori de alertă, să dea comunicate de presă. Să omoare ţînţari cu artileria grea. Singurul efect vizibil al activitaţii WHO, pe lîngă marea de vorbe ce se revarsă spre noi pe toate canalele media - iar presa, avidă de subiecte de orice fel, a muşcat-o tare de tot - singurul efect deci este epuizarea stocurilor de antivirale, stocuri pe care marile concerne farmacetice le-au înlocuit imediat cu maxim profesionalism şi eficienţă, profitînd de deschiderea guvernelor din toate ţările lumii de-a cumpăra efectiv orice. Asta afacere supra-statală, pute de la mare distanţă a subvenţie anti-criză pentru industria farmaceutică, pe banii noştri.
Tocmai ne-a explicat la televizor o reporteriţă deşteaptă că "gripa porcină se transmite destul de repede de la om la om, dacă petreci un timp suficient de îndelungat în contact cu o persoană bolnavă". Deci se petrece imediat ce se-ntîmplă. Tare ca fularu'.

A, da, non-ştirea asta supramediatizată mai face ceva: abate atenţia lumii de la subiecte mai delicate, cum ar fi cine a ieşit în cîştig de pe urma crizei financiare. Cine şi unde a mai pus un strat de osînză, peste celelalte existente deja, cine sînt porcii ascunşi printre noi.
Ce bine ar fi dacă am şti de unde ni se trage adevărata boală, aia care contează.

XXXI: CULMI ALE MANAGEMENTULUI DE CRIZĂ. AJUN DE CRĂCIUN, ROMÂNIA.

Scrooge
Disclaimer:
Orice asemănare cu persoane şi întîmplari reale este pur întîmplătoare. Nu voi raspunde provocărilor deci vă rog nu-mi testaţi vigilenţa :P.

Mă-ntreb uneori cum ar fi…
… Cum ar fi să ajungi într-atît de lipsit de idealuri încît să-ţi asumi ca unic scop în viaţă cîştigul material, să fii gata să faci orice pentru asta, absolut orice. Să calci peste oricine ţi-ar sta în cale, la o adică.
… Cum ar fi să fii atît de suspicios încît să porneşti în orice discuţie de la premisa că interlocutorul vrea să te mintă ori să te fure, să-ţi numeri discret pe sub masă, pe pipăite, degetele, dupa orice strîngere de mînă.
… Cum ar fi să fii atît de altruist în nefericirea ta încît atunci cînd suferi să simţi nevoia să-i faci şi pe cei ce depind într-un fel sau altul de tine să sufere odată cu tine. Suferinţă sincronă.
… Cum ar fi să-ţi fie atît de indiferenţi oamenii din jur încît s-atribui fiecăruia dintre ei cel mult valoarea unei piuliţe M6.
… Cum ar fi să fii atît de acru încît tuturor subalternilor tăi să li se strepezească, instantaneu, dinţii.
… Cum ar fi s-ajungi atît de cărpănos încît să foloseşti ca pretext mult-trîmbiţata criză economică pentru tăierea / micşorarea la valori simbolice a primelor de Crăciun şi să nu dai creşterile de salarii promise cu luni înainte.
… Cum ar fi să priveşti absent cum o parte din tine dispare. Să îi dai periodic cu sare, pînă se usucă şi moare.

Cum ar fi să fii Scrooge, să te jignească profund veselia şi starea de bine a celor din jur. Să te simţi obligat să-i aduci cu picioarele pe pămînt, nu-i aşa, înapoi la starea mizerabilă, firească pentru tine, mă tot intreb.

XXIX: 1 DECEMBRIE 2008, BUCURESTI, POST-ALEGERI

Nest Guard by City Parrots
Defilare terestră anu' ăsta, fără aviaţie (Thank You God, pentru ceaţă, deja începusem să mă împac cu ideea că azi mă vor trezi motoare de elicopter şi de avion turate la joasă înălţime, repetînd vacarmul de acum cîteva zile, cînd au facut exerciţii…). M-a distrat un pic APV-istul de la biroul de presă al armatei care comenta la TV, limbajul lui mi-a confirmat că Moş Teacă traieşte printre noi mai departe în spirit, unele lucruri nu se schimbă niciodată, sînt de-a dreptul perene.
Altfel? Privim pe geam ceaţa de-afară şi numărăm voturi. Apropos de voturi, aseară mă deprimasem complet la vestea exitpoll-urilor cum că PSD + PUR ar fi pe locul întîi la distanţă, ne aşteaptă vremuri căcăcioase, m-am gîndit atunci, să ne punem la punct paşapoartele. Azi-dimineaţă din contra, veselie nesperată, la primele numărători parţiale: PSD-ul bătut cu trei - patru procente. După aia s-au echilibrat, în cursul zilei diferenţele au scăzut sub unu la sută. Cu variaţii de la zonă la zonă, se pare că nu s-au săturat încă de comunism în ţara asta: nişte moldoveni, nişte dobrogeni şi nişte olteni. Deştepţii.
Eu m-am săturat de ei de mult, le-am văzut adevăratele feţe, de aia, le-am văzut colţii rînjiţi, ochii sticloşi şi ghearele, mai ales ghearele, din spatele costumelor scumpe şi ale cămăşilor scrobite. Nu că n-aş aprecia o stîngă puternică, dar mi-am jurat că nu voi vota PSD-ul decît abia cînd toţi ăia de-au fost în partid şi în funcţii în intervalul 1990 - 1996 vor fi ieşit cu toţii la pensie sau (mai bine) se vor fi dus deja la locul lor de veci, în raiul lui Marx şi al lui Lenin, acolo unde le e locul. Ce bine că au venit la pachet în alegeri cu ăia de la PUR / PC / Antene / Fundaţia Voiculescu sau whatever s-or mai numi anul ăsta, avem şansa de a-i vedea intrînd împreună în opoziţie, tot la pachet (… la conservă?...).
Nu că ăilalţi or fi nişte sfinţi, personal mi-aş dori - de exemplu - ca Nicolăescu să îşi facă o viaţă întreagă tratamentele (doctori, spitale, analize, operaţii, medicamente) bugetate de el, cît a fost ministru. Să vadă cum e. Na, că am ajuns să şi bleastăm.
Ungurii s-au scos şi de data asta, ceva mai subţiri şi ei - în jur de şase la sută - la mustaţă am putea spune. Nu şi-au exprimat opţiunile de alianţe, aşteaptă să vada cine-i mai tare, să se alieze şi ei la tabăra victorioasă. Normal.
Au rămas şi unii, cică, pe-afară, vezi, aşa-i la uninominal: pericolul public Vadim şi făt-frumosul Becali. Amîndoi fac pe jicniţii, au apucat să spună deja că ceva nu-i în regulă, sigur cineva i-a furat, e o conspiraţie generală a lichelelor împotriva oamenilor cinstiţi şi reprezentativi, ca ei. Deci sînt pe-afară. Atîta pagubă.

Bun. Or să numere toate voturile în două - trei zile, o să ştim zecimalele atunci. Mai departe? Mai departe să-i vedem dacă s-or înţelege, să vedem ce-o să iasă de-aici. Să vedem dacă or fi în stare. Să vedem dacă i-am votat şi pe ăştia degeaba.

XXVII: PERSPECTIVA "THE WORLD COLLAPSE"

Toilet paper dollars
E criză, cică. Au anunţat la televizor şi la radio de un număr nerezonabil de ori, scrie în toate ziarele, netul e plin, toată lumea vorbeşte. Majoritatea ”specialiştilor” ce ne fac capul pătrat cu comentariile lor alarmiste şi cu analizele politico - economice de doi lei, difuzate generos prin media, vorbesc doar să se-audă vorbind, se află în treabă. Presupun că se simt mai bine aşa, vorbind aiurea, fac faţă stressului mai uşor atunci cînd se află în centrul atenţiei.
Totul se suprapune în mod dezastruos peste felul de-a fi al românilor, panicarzi, oportunişti şi lipsiţi de încredere în propriile forţe, gata să mizeze pe propriul declin, la o adică, pentru un cîştig de moment.
Există însă şi o altă abordare ceva mai ocultă, de sorginte managerială, de a face faţă ameninţării “drobului de sare financiar” ce ne-apasă. Porneşte de la premisa Worst Case Scenario – The World Collapse în ceea ce priveşte evoluţia economică şi propune soluţii conservatoare prin excelenţă, pe principiul Trombonului, adică dacă e să fie dezastru, atunci mai bine să fie la alţii. “Băieţii deştepţi” sînt bine informaţi de felul lor, ştiu deja mai înainte cu cîteva săptămini / zile / ore cînd o să-nceapă colapsul economic aşa că se vor “arunca” primii. Acum îşi estimează partea vulnerabilă a business-ului, pentru a o pune pe hold, la o adică. Trombon, cum ziceam.
Mişcările sociale din ultimele săptămîni, alimentate de traseul sinuos al unei legi, votată populist şi-apoi adoptată / contestată / susţinută / faultată în mod absolut conjunctural de către fiecare gaşcă politică în parte, în funcţie de interese politice de moment, sînt o altă faţetă a problemei. “Ascuţitul cuţitelor” la început de campanie electorală devine, iată, sport naţional. Pentru cei cu “ureche muzicală” este evident că totul sună fals, că fiecare actor îşi asumă rolul pe care îl consideră potrivit în “comedie” fără nici o convingere, îi auzi pe toţi cum se ceartă, ştii dinainte aproape tot ce vor scoate pe gură, scopul profund lipseşte cu desăvîşire.
Short astrological lookup provided by MEG ©: Pentru entitatea România, Jupiter este în Casa a XII-a, ceea ce înseamnă protecţia unei mari puteri sau chiar protecţie divină; din ianuarie 2009 Jupiter intră în Vărsător, zodia natală a ţării, ceea ce înseamnă prosperitate / bogăţie / putere / marea şansă. În anul 2010, acelaşi Jupiter va intra în Zodia Peşti, pe Casa a II-a, a surselor generoase de bani, deci perioada de prosperitate a ţării va continua.
În ceea ce priveşte criza deci, astrologia ne spune că pe noi, românii, nu o sa ne-atingă în mod esenţial. Răul cel mai mare riscăm să ni-l facem singuri, amplificînd efectele, pe fond emoţional. Ca nişte fraieri ce sîntem.

Later update: am finisat cele de mai sus exact cînd au început să se închidă urnele la americani. Pînă acum - doar rezultate parţiale. Nu ştiu dacă rezist on-line pînă la sfîrşit. Sper să iasă Obama, să se trezească idioţii ăia de rednecks din beţia contemplării propriului jeg, altfel SUA se vor afunda la loc în rahatul crizei lor şi întreaga lume alături de ei. Cum spuneam, noi românii s-ar putea să scăpam. Nu că am avea vreun merit…

Very morning update: na, că a ieşit Obama! Scorul a fost de 338 la 160 adică doar 32.13% dintre americani sînt rednecks. Eu mă bucur enorm, sper că şi voi :))

XXV: CRIZA FINANCIARĂ AMERICANĂ, ALGERILE AMERICANE ŞI IMPORTANŢA LOR PENTRU NOI

1 Million Dollar Bill :D
În anii ’90 s-au dat nişte “tunuri” adevărate prin ţara asta, supranumite la vremea lor “inginerii financiare” – fiindcă erau concepute de nişte ingineri de meserie, se pare :D – prin care mari sume de bani au trecut din buzunarele statului sau ale oamenilor obişnuiţi către alte buzunare, mai primitoare. Cele mai proeminente au fost: falimentarea Bancorex, jocul piramidal Caritas, fondul de investiţii FNI. Aşa cum probabil ştiţi, pentru Bancorex a plătit Statul (adică noi toţi, indirect); pentru Caritas şi FNI au plătit direct oamenii – mai tîrziu o mare parte din datoriile FNI au fost preluate de CEC, deci tot de noi toţi, şi tot indirect. Două din trei, un scor bun pentru inginerii români convertiţi la finanţe. A, da, au mai fost şi o grămadă de privatizări “pe doi lei găuriţi” care s-au dovedit apoi o mină de aur pentru întreprinzători şi o pagubă imensă pentru stat, care a preluat datoriile (adică, din nou, am plătit noi toţi).
În aproape toate situaţiile prezentate mai sus, repet, pierderile au fost acoperite de Statul Român – s-a spus despre noi că sîntem un stat bananier, că într-o ţară civilizată nu s-ar putea întîmpla aşa ceva, într-o ţară civilizată plăteşte cel ce greşeşte şi dacă o bancă ajunge în stare de faliment, ea va fi executată silit, restul economiei rămînînd sănătoasă şi neafectată în profunzime.
Privită în lumina celor de mai sus, actuala criză financiară din US şi rezolvarea ei – acoperirea pagubelor prin răscumpărarea portofoliilor de credite neperformante de către stat, la “modestul” preţ de aproape 800 miliarde USD – apare ca o trădare a principiilor liberale enunţate mai sus, principii utile pesemne doar atunci cînd dai lecţii de moralitate ţărilor mici şi amărîte. Partea “drăguţă” este că sistemul financiar mondial funcţionează ca o reţea enormă de vase comunicante, orice dezechilibru local transferîndu-se, într-o mai mare ori mai mică măsură, într-o altă parte a lumii. Aşa se face că lipsa lichidităţilor din sistemul bancar american a provocat o “foame” de lichidităţi pe toate celelalte pieţe financiare din lume, scumpind valutele forte în detrimentul celor slabe. Deci noi, suferind, ajutăm economia americană să se redreseze. Cît altruism pe capul nostru.

Pe de altă parte, campania electorală (cea americană, adică aia care contează, nu parodia care se-ntîmplă pe plaiurile mioritice …) a intrat în linie dreaptă, iar combinaţia campaniei cu criza crează un amestec exploziv. Iată de ce evoluţia campaniei electorale americane are o importanţă proeminentă pentru noi toţi, iată de ce voi monitoriza aceste alegeri, prin fluxul (Pod) de ştiri de presă NEWSWIRE susţinut de VODPOD. See you arround.

XXIV: CE ÎNSEAMNĂ LHC (The Large Hadron Collider) ŞI CU CE SE MĂNÎNCĂ

Interconnecting LHC magnet in the tunnel
Ideea e veche, de fapt. Încă de la începutul secolului XX, fizicienii accelerau fluxuri de particule pentru a le ciocni de ţinte fixe, revelînd structura intimă a materiei. În istorie a rămas experimentul reuşit al lui Rutherford (Universitatea Cambridge), care a bombardat cu atomi de heliu în stare ionizată o ţintă fixă, determinînd pentru prima oară, în 1911 prin metode ştiinţifice, structura fundamentală a atomului: faptul că fiecare atom are în centru un nucleu foarte mic şi foarte greu. Cercetările au continuat de-a lungul anilor în marile centrele universitare, concentrîndu-se asupra accelerării particulelor la energii din ce în ce mai înalte, pentru a obţine din ce în ce mai multe date. Ideea Ciclotronului a fost pusă în practică de cercetătorii Lawrence şi Livingston la Universitatea Berkeley, în 1931, depăşind în eficientă acceleratoarele liniare de particule folosite pînă atunci, prin accelerarea în mod repetat a fluxului, înainte de ciocnirea de ţintă. Primul ciclotron era un tub vidat cu un diametru de 4.5 inch (11.43 cm), deci o circumferinţă de 35.91 cm. Cu acest dispozitiv, cei doi cercetători au accelerat ioni de hidrogen (protoni) pînă la energii de 80 KeV, folosind un potenţial de 1800 V.
Deşi principiile fundamentale sînt aceleaşi, ciclotronul CERN în discuţie, LHC (The Large Hadron Collider) este “un pic” altceva: circumferinţa lui este de 26,659.00 m (de 74.24 mii de ori mai mare decît experimentul de acum 75 de ani) şi poate accelera protoni pînă la o energie maximă de 7 TeV (adică de 87.50 milioane de ori mai mare decît s-a obţinut atunci…). Ţinînd cont că vor fi două fascicule de particule accelerate în sensuri opuse, fiecare pînă la 7 TeV, ciocnirile vor avea loc la o energie însumată de 14 TeV. Totul se va petrece într-o incintă vidată şi răcită la temperatura de -271.3 °C, foarte aproape de “Zero Absolut” (-273.15 °C). Pentru “liniştea noastră”, temperaturile şi presiunile pot fi vizualizate on-line aici, pentru fiecare sector în parte. Cool.
Importanţa experimentelor care se pot face într-un accelerator de particule este mai mult decît teoretică, pentru cei ce vor să vadă: 90% din tehnologiile care ne-nconjoară (în domeniile: electronică, energetică nucleară şi convenţională, chimie, medicină, biotehnologie, ştiinţe spaţiale) pornesc de la cunoaşterea structurii intime a materiei, adică, mai mult sau mai puţin direct, de la experimente de cercetare ce implică ciocniri de particule.
CERN (European Organization for Nuclear Research) e compusă din 20 de state membre, ce stabilesc prin votul reprezentanţilor în Consiliu priorităţile ştiinţifice de cercetare. Susţinerea financiară a CERN se face prin contribuţiile celor 20 de state membre. România are statut de Stat ne-membru al CERN, implicat în programe ale CERN prin activitatea cercetătorilor săi, în diversele proiecte (adică participăm, dar nu plătim nimic şi deci nici nu prea decidem…). Împărtăşim acest statut cu alte 34 de state.
TRIVIA: În aceste condiţii solicitarea imperioasă a Partidului Conservator către CERN (trîmbiţată simultan prin toate “Antenele” de prin curte) de a opri experimentele despre care au auzit ei că ar fi periculoase este o dovadă de prostie crasă, probabil că în curînd (după alegeri, cînd vor avea negreşit majoritatea în Parlament) vor solicita să se modifice Legea Gravitaţiei, din motiv că-i apasă cam tare şi îi opreşte din zbor…
N-o să vă vină să credeţi, am primit şi ceva spam pe tema asta, am fost chemat să iau atitudine împotriva acestui experiment ştiinţific periculos “în urma căruia vor apărea găuri negre care ar putea înghiţi planeta din interior”… Configuraţii psihologice negative, la limita patologicului, care văd Apocalipsa împlinindu-se (tragic, of course) la fiecare colţ de stradă. Nu că ar înţelege ceva din ce se petrece în jur. În alte vremuri, habotnici complexaţi ca ăştia s-au “afirmat” în Inchiziţie, omorînd şi schingiuind în dreapta şi-n stînga pe toţi cei ce-aveau altă părere. Mai tirziu – în Securitate. Mda.

Facts: A început deja acceleraţia fluxului de particule, pe data de 10 septembrie, urmînd ca primele ciocniri să aibă loc aproximativ o lună mai tîrziu.
Aspectare astrală:
10 septembrie 2008 – inaugurarea LHC. Luna se află în Capricorn (zodia ştiinţei, a matematicii, a calculului precis, de-a dreptul elveţian, a solidităţii şi durabilităţii, a informaţiilor de mare importanţă), unde face un aspect de conjuncţie cu Jupiter (aflat tot în Capricorn - înseamnă: progres, mentalitate superioară); amîndouă planetele de mai sus se află în trigon – aspecte pozitive – cu Saturn şi cu Soarele, aflate în Fecioară (ceea ce semnifică: precizie, minuţiozitate, perfecţionism, minte inginerească ascuţită, adunarea de date importante, cu valabilitate ne-expirabilă) plus: trei planete (Mercur, Venus şi Marte) în triplă conjuncţie pe Balanţă (echilibru – deci experimentul nu va devia de la scopul propus). Jupiter în Capricorn (aspect natal pentru LHC…) înseamnă protecţia reală / solidă / concretă a unui munte. Cu certitudine a fost “in charge” cineva pasionat de astrologie, cînd s-au făcut programările astea…
Pentru paranoici: da, e aici şi un aspect dual, nu întru totul negativ, Soarele în Fecioară în opoziţie cu Uranus în Peşti (aspect dual: descoperirea eficientă şi remedierea la timp a eventualelor probleme / defecte ascunse sau greu previzibile).
10 octombrie 2008 – data programată pentru primele ciocniri în LHC: Soare în Balanţă în trigon cu Luna şi Neptun, aflate amîndouă în Vărsător (pace şi concordie mondială, everybody kiss & make-up each other, configuraţie bună pentru revelarea unor lucruri noi sau de care nu eram siguri).
Mercur retrograd în Balanţă plus Saturn în Fecioară, în opoziţie cu Uranus în Peşti – arată o posibilă obstrucţie a culegerii de date, bonus pentru paranoici :D – şi doar atît, în condiţiile în care Saturn e în trigon cu Jupiter în Capricorn, în continuare (ceea ce înseamnă că eventualele obstrucţii sînt rezolvabile).

XIX: MANAGERIATUL - STARE DE SPIRIT

“Scule” de management: laptop (cu mouse – “ardei iute”), mobil, sabie :P
Ce bine e cînd ai în buzunar o carte de vizită pe care scrie manager, respiri brusc mai uşor, ţii spatele drept şi mergi mai ţanţoş pe stradă. Dacă te roade însă curiozitatea intelectuală de-a căuta la rădăcina cuvintelor te vei dumiri că to manage înseamnă a aranja / a descurca, deci manager înseamnă descurcăreţ. Prozaic, nu-i aşa, iată încă un exemplu în care traducerea în neaoşa limbă română distruge misterul cuvintelor. Auzi tu, descurcăreţ, parcă îţi creşte cocoaşa la loc şi-ncepi pe nesimţite să-ţi tîrşîi picioarele.
Îţi trebuie talent şi perseverenţă să fii un bun manager dar mai ales trebuie să fii gata să accepţi că vei fi privit cu totul altfel de cei ce ţi-au fost (pînă acum) colegi ori prieteni. Asta dacă vei mai avea vreun prieten de-acum înainte, de tine depinde chestiunea asta de fapt. Puterea e-o băutură care se urcă pe nesimţite la cap şi te-ajută să uiţi rapid de unde-ai plecat. Toţi cei din jur vor deveni brusc lipsiţi de importanţă, simpli pioni supuşi capriciilor tale, sacrificabili la o adică. Fiind campion la a-ţi găsi scuze, vei găsi justificare pentru orice gest vei face, oricît de egocentric ar fi. Pe măsură ce egoul tău (inevitabil) va creşte, cei din jur vor simţi asta din ce în ce mai acut şi-n scurtă vreme nu te va mai contrazice nimeni, vei avea dreptate orice le-ai spune. Asta cînd ţi se va urca, inevitabil, manageriatul la cap.

Dacă vei depăşi momentul ăsta critic şi vei mai avea încă prieteni, atunci poate vei avea o şansă reală să se-aleagă ceva de capul tău. Dacă nu ca manager, atunci cu certitudine ca om.

OPTÎŞPE: CUM SĂ-ŢI ALEGI (ORI NU) PRIETENII. PRIETENE, CARE EŞTI (ORI CARE AI PUTEA SĂ FII)

"We are friends... :)"
Se zice că familia nu ne-o alegem, ne e data la naştere de regulă, împreună cu “kitul standard de instalare” (îmi place cum sună chestia asta). Desigur, există excepţii – nu-i aşa, întotdeauna există excepţii. Nici rasa, sexul, religia ori ţara în care trăim nu sînt pe-alese, deşi – of course, în extremis – unii dintre noi, nemultumiţi de situaţie, încearcă să le schimbe pe-astea din urmă. Unii chiar reuşesc. Excepţiile, desigur.
Însă prietenii – oare pe ăştia cum îi alegem? Aici nu prea putem vorbi de predeterminare, “e prietenul meu fiindcă s-a nimerit să fie pe-acolo, prin preajmă” – ăsta nu-i un argument serios. Colegii (de orice fel) nu ne sînt în mod necesar prieteni. Adesea îi numim prieteni, în mod greşit, pe cei ce ne plac ori pe care-i plăcem noi, fără să ţinem cont de alte criterii. Ei nu ne susţin cînd ne arde buza, la greu. Ei sînt de fapt “slăbiciunile noastre cu chip de prieteni”.
Poate c-ar trebui să-i alegem după criterii clare. Eu aş propune ca “pretendenţii” să se-nscrie numai pe bază de voluntariat, adică în primul rînd să fie disponibili de-a fi prieteni, de-a dărui ceva din sufletul lor. Apoi ar trebui verificate principiile, alea două sau trei importante după care ne ghidăm întreaga viaţă, să fie aceleasi la amîndoi. Abia acum vine rîndul “plăcutului” – e important şi ăsta, placutul, doar nu vrei să stai nas în nas, toata ziua, cu un prieten nesuferit. Pentru oamenii destupaţi – zic eu (pentru mine, at least) vîrsta, sexul, rasa, naţionalitatea – nu sînt criterii, pur şi simplu nu sînt. Nici pentru prietenii mei.
Aş mai adăuga un criteriu, destul de important (cel puţin) pentru mine: IQ-ul. Să te ferească Dumnezeu de prietenul prost, asta-ţi urez din toată inima, cititorule. Am văzut obraji crăpînd de ruşine pentru un prieten idiot, cred că şi voi aţi văzut ori păţit – nu se poate să nu. Ne-o facem singuri să ştiţi, nu mai avem nevoie de “ajutorul” duşmanilor, ne “descurcăm” singuri adică alegîndu-ne prieteni proşti. Pe scurt, eu i-aş testa :P

“Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară.” – cuvinte greu de contestat. Să ştiţi că eu am mulţi amici şi colegi dragi la care ţin. Am şi prieteni – puţini, dar buni. Am încercat să le fiu şi eu prieten bun, la rîndul meu. Mi-am oferit prietenia de cîteva ori în viaţă (ocazii numărate pe degete) – uneori oferta mea a fost bine primită, alteori a fost refuzată. I can live with that.
Voi cum staţi, dragilor? :)

ŞAIŞPE: COCA-COLA ŞI PETROLUL IRAKIAN - POVESTE ABSOLUT ROMANŢATĂ

"COCA COLA" by Yuri Bonder
Da, secretul ăsta a fost bine păstrat, pînă acum. L-am aflat pînă la urmă, amărîţii ăia de americani sînt atît de previzibili zilele astea, iar eu sînt enervant de inteligent, de vreo lună încoace, abia mă suport.
Deci secretul este un compus chimic cu moleculă lungă, rezultat întîmplător – ca orice aromă unică, nu-i aşa – în urma unui accident digestiv colectiv, nefericit desigur în momentul acela, al unei subspecii hiper-obeze de brontozauri, care a trăit în vremuri de mult apuse, cam prin zona unde, mult mai tîrziu, au izvorît fluviile Tigru şi Eufrat. Trupurile lor, putrezind apoi, au “infectat” cu această aromă tot petrolul din zonă.
Molecula asta aromatică a fost redescoperită mult mai tîrziu printr-o distilare fracţionată de petrol de import de către un chimist american, fiind amestecată apoi, la beţie, cu caramel şi alcool rafinat, în speranţa de a obţine un nou gust de whisky. Restul e istorie.
Ceea ce nu ştiau americanii atunci şi-au aflat mai tîrziu e că minunăţia asta dă dependenţă, aşa că de vreo sută de ani se dau peste cap să pună mîna pe tot petrolul irakian, ca să facă din el Coca-Cola. Au făcut şi război pentru asta. Au testat şi petrolul libian, la un moment dat – fără succes, se pare, nu toţi brontozaurii s-au stricat la stomac în acelaşi fel. Asta a fost şansa lui Ghaddafi. Saddam n-a avut atîta baftă.

După ce vor termina tot petrolul irakian, americanii vor ataca, previzibil, Iranul, pentru a pune stapînire pe ultima resursă naturală de Coca-Cola din lume. Trust me :P.

XV: VALOAREA INTRINSECĂ A CREIERULUI

"Coral Brain" by Jani Patokallio
Creierul nostru conţine zeci de ani comprimaţi în configuraţii neuronale unice, adesea redundante din motive de securizare a informaţiei şi subtile semnături – marcaje chimice, unice şi astea, desigur. Amintiri detaliate, cuprinzînd toţi oamenii, locurile şi senzaţiile pe care le-am experimentat împreună, categorisite judicios după criterii personale care adesea ne uimesc, atunci cînd le conştientizăm, precum şi o-ncrengătură de sentimente – personale şi astea – despre fiecare element în parte şi despre ansamblu, în întregul lui. CPU, RAM, HDD, OS, plus toată educaţia acumulată – programele de lucru adică, controllere pentru toate perifericele existente, toate personalizate, toate într-un singur loc, unice, proiectate redundant, cu design “Non-Fail”, optimizate hardware antişoc, protejate de sisteme de termostatare – redundante şi astea – şi pentru cîteva zeci de secunde, cu protecţie chiar şi pentru Power Fail.
Şi noi luăm minunea asta, o aducem la limita de avarie cu o litră de alcool de exemplu (de la spirt medicinal trecut prin pîine şi pîna la cel mai fin coniac – efectul e fundamental acelaşi) sau, de ce nu, orice alt drog vă trece prin minte, după care ieşim noaptea pe stradă şi-ncercăm să punem piedică la maşini, din motive de fun. Sîntem fiinţe paradoxale, într-adevăr. Şi inconştiente, pe deasupra.

ELEVEN: PC-UL – MĂSURA IMPERFECŢIUNII NOASTRE

"Death of a PC"
Dacă ne gîndim că un calculator este o construcţie cît se poate de logică şi extrem de precisă, compusă pe de-o parte dintr-un hardware dimensionat cu largheţe (plămîni de RAM de 2 GB, creier Core 2 Duo la o frecvenţă enervantă, artere largi, pe 32 de biţi şi memorie de elefant centenar, pentru toate amintirile / logurile dorite şi mai ales nedorite – HDD peste 100GB), să poată suporta tot ce ne-a trecut şi ne va trece prin cap, prin care bîntuie “spiritul” unui sistem de operare omnipotent, rumegînd programe omnisciente – ei bine, atunci sîntem extrem de departe de realitate. Şi chiar dacă am lua de bune presupunerile de mai sus, în ciuda evidenţei, îşi va da cu certitudine în petec elementul uman, adică toţi cei ce instalează / configurează / programează / utilizează într-un mod complet neadecvat instalaţia aia minunată descrisă mai sus.
Omul este încă factorul cheie în funcţionarea neperformantă a unui calculator. Nici n-ar trebui să ne jenăm by the way de chestia asta, arată cît de umani sîntem de fapt, poate-ar trebui să se dea şi certificate, să-şi treacă omu’ în CV la “skills” de exemplu – incapacitatea de a folosi un program sau mai multe, să poţi umple lista aia cu măsura neadecvării tale de a utiliza PC-ul. Am remarcat că de regulă artiştii sînt complet afoni în relaţia cu PC-ul, ei pornesc probabil de la premisa că e o sculă capabilă să-i înţeleagă, pe ei şi aspiraţiile lor superioare şi se poartă cu el ca atare, artiştilor aşa li se pare firesc, în loc să îl atingă cu precauţie, cum ar fi şi normal, ca pe-un handicapat ce este.

Asta e combinaţia – bombă, trust me: PC-ul şi artistul de geniu. Măsura gradientului nostru entropic, ca rasă de butonari de PC-uri ce sîntem :P

NINE: KNOWING YOUR FRIENDS – YAHOO MSG. INVISIBILITY

;))
Mai întîi era o aşteptare febrilă – vroiam să vorbesc cu un amic bun şi era offline, ce enervant, cînd aveam atîtea să-i spun. Săptămîni, luni în şir, tot aşa. Apoi viermele neîncrederii a-nceput să-şi facă loc prin sufletul meu: poate amicul, bunul meu amic, se dă invizibil! Iar viermele a săpat şi mai adînc, pînă la temerea mea cea mai adîncă: poate bunul meu amic se dă invizibil numai faţă de mine!... Şi-atunci a-nceput bîlciul: căutarea pe net de metode de a detecta invizibilitatea “amicilor”. Pe net toată lumea se-ntreabă, unii zic că nu există soluţie, cîţiva doar vin cu propuneri concrete.
Analiştii “experţi” în YM zic că cea mai sigură soluţie e să începi o conversaţie cu amicul presupus invizibil şi să activezi un IMVronment (Doodle), dacă se încarcă îl dă de gol pe amic, cum că are YM-ul pornit şi se-ascunde. Eu n-am încredere, am încercat şi dă rezultate diferite, funcţie de versiunea de client YM utilizată de fiecare din capete, poate sînt şi alţi parametri, nu ştiu exact, am decis că nu merge.
Alte soluţii sînt motoarele de descoperire a invizibilităţii de pe web, în care scrii id-ul YM al amicului şi apeşi pe buton, ca la jocuri mecanice. Iată două bune care merg: Xeeber - iranian (Update 14 mai 2008: site-ul e suspendat de provider, cică "pentru neplată" - incă o măgărie "corporate" :P) şi Ydetector - românesc, mai dau mesaj de “system is busy” cînd şi cînd, din motive de prea multe solicitări de-odată. Mai iată unul bun care e down zilele astea, tot românesc: Yahoo From-Magic, provideru’ cică ar fi de vină (Update 05 mai 2008: de azi este "up", s-a reparat :D). Mai iată altele care merg dar dau rezultate greşite, de regulă: Invisible.ir – tot iranian şi ăsta şi unul vestic, nu ştiu exact ce naţie e, cu două interfeţe publice: una .com – Checkinvisible.com şi una .net – Checkinvisible.net, se vede de departe că e acelaşi motor în spate.
Şi mai este o soluţie, una care spune tot-tot-tot: log-urile din propriul PC, alea arată activitatea tuturor amicilor, vizibili ori ascunşi. Vă propun un experiment: schimbaţi-vă imaginea YM-ului cu alta, de exemplu, notaţi-vă ora şi uitaţi-vă prin loguri, să vedeţi cum discută clienţii de YM între ei, să-şi încarce noua imagine. Logurile cu “client_...” şi “network_...” sînt cele interesante, la sfîrşitul lor mai exact e informaţia de interes, apare după vreo 10 – 15 minute maxim, update-urile se fac uneori cu un pic de întîrziere (le găsiţi aici: C:\Program Files\Yahoo!\Messenger\logs). Sînt fişiere text, vă descurcaţi voi.

Şi după ce vă dumiriţi, dragii mei, nu vă supăraţi, vă rog eu mult de tot, pe amicii ăia care se-ascund de voi. Faceţi ca mine, nu le ziceţi nimic, nu le bateţi obrazu’ pentru un mizilic ca ăsta.
Fiţi voi adevăraţii prieteni şi de această dată şi lăsaţi-o aşa, cum a căzut.

P.S.(necesar, se pare): Fenomenul se petrece în mod identic chiar dacă amicii îşi şterg imaginile din profile :D, fiindcă se înregistrează de fapt solicitarea imaginii puse de mine în YM-ul meu, de către YM-ul lor. Naşpa, nu? :P

P.P.S.(superb): Pentru a avea log-uri detaliate în YM există de downloadat un Logger, chiar de la Yahoo, ce vă va ajuta să aveţi log-uri detaliate ale activităţii şi care nu se şterg la restart-ul aplicaţiei (Atenţie! se downloadează numai cu Internet Explorer şi se instalează cu YM-ul oprit complet). După ce îl instalaţi, reporniţi YM-ul, logger-ul o să-şi intre atunci în atribuţii, în log-uri vor aparea din acest moment toate detaliile dorite. Enjoy!! :))

SEVEN: DEZÎNDRĂGOSTIREA DUPĂ LEM SAU JURNALUL UNUI EŞEC GLORIOS

În Expediţia a patra din Ciberiada, constructorul Trurl se angajează să-l dezîndrăgostească pe prinţul Pantarcticus de prinţesa Amarandina, din ţara vecină şi duşmană. Contract guvernamental, aşa ceva nu se refuză.
Şi-atunci meseriaşu’ se pune pe treabă, construind, că de-aia e constructor. Mai întîi, folosind ca bază Templul Meditării (fină ironie…) face Feminotronul “…atît cu rol de antrenajer, cît şi de erotor total cu retroacţiune, cu o putere de patruzeci de megamori şi o productivitate efectivă de nouăzecişişase la sută în spectrul voluptăţii penetrante”. Mă rog. N-are succes cu scula asta şi-atunci încearcă cu un ansamblu format dintr-un Delirizator şi o Trivialniţă, fără rezultate notabile însă. Văzînd că nu-l poate dezîndrăgosti, schimbă tactica la o sută optzeci de grade şi construieşte Pruncaruncătoarele, cu care execută un enorm bombardament cu prunci vii asupra duşmanului, pînă îi destabilizează complet economia. Copleşit, duşmanul cere îndurare; ca o condiţie a păcii, nunta are loc, constructorul celebru se retrage în urale, plin de cadouri şi bani. Eşec asumat al metodei ştiinţifice, problemă rezolvată prin şantaj, over all. The End.
Noi, trăitori în lumea asta plină de limitări, nu putem, se pare, nici să declarăm un razboi, nici să bombardam măcar un cătun cu copii instant, înecîndu-l în scutece. Singura opţiune viabilă, pentru cei ce ajung în această situaţie de cacao, pare a fi să sufere precum nişte cîini. Catharsisul adică. Purificarea prin foc. Pasărea Phoenix. Eroi de nevoie, nimeni nu-şi propune de fapt sa fie erou, parcă n-aţi şti.

… Deşi Trivialniţa aia sună beton, straşnică idee, să scapi de îndrăgostirea nedorită trivializînd obiectul dorinţei, coborîndu-l adică, prin exacerbarea senzualităţii chiar, sub nivelul dezirabilităţii…
Toţi bărbaţii sînt nişte porci, nu-i aşa? :P

APROAPE TREI

Cînd auzim cuvîntul digital ciulim urechile cu veselie anticipativă, parcă sperînd că vom atinge apogeul percepţiilor noastre (…orgasmul?...). Ceea ce nu ştie orişicine este că percepţia calităţii a ceva digital ţine de rezoluţia cu care s-a făcut achiziţia originalului imagine / sunet, care este 100% analog, măi dragă. Este extrem de dificil să descrii digital cu rezoluţie satisfăcătoare o imagine sau un sunet, deşi rezultatul unui astfel de demers ne păcăleşte percepţiile zi de zi (probabil pentru că vrem să ne lăsăm păcăliţi – asta spune ceva despre psihismul nostru ca specie, cred). Cu atît mai dificil va fi să descriem în totalitate un obiect material, oricare ar fi el, cît despre recompunerea instantanee a unui obiect macroscopic pornind de la informaţia ce îl descrie, mai avem cale lungă.
Deci vom mai aştepta cîteva generaţii pînă cînd ne vom plimba din loc în loc cu teleportoarele atît de dragi iubitorilor de Star Trek, deşi teste de teleportare a unor particule cu ajutorul unui flux luminos (laser) s-au petrecut cu succes. Mai rămîne de făcut doar ansiblul, transmiţătorul instantaneu, altă gaselniţă a universului SF.
"Engage!"...

UNU

Marius îmi spune că sistemele de recunoaştere vocală se vor perfecţiona şi vor înlocui step by step bătrînele tastaturi, un pas major înainte spre integrarea om – maşină.
Va trebui atunci sa învăţăm maşinile să nu ia în considerare aberaţiile ce ne ies mai tot timpul pe gură, eventual sa ne corecteze politicos (…condescendent?…).
Cînd se va întîmpla chestia asta va fi evident că mulţi oameni sînt cam inutili.