LV: THE QUEEN OF BURLESQUE - DITA VON TEASE

From Wikipedia: Dita Von Teese (born Heather Renée Sweet on September 28, 1972 in Rochester, Michigan) is an American burlesque dancer, model, costume designer, and actress. She is thought to have helped re-popularize burlesque performance and was once married to Marilyn Manson.

Dita Von Teese - The Classic Absinthe Glass Strip

Reuşeşte performanţa de a nu fi vulgară, nici măcar o secundă... Evident, Balanţă! :) Numai o Balanţă poate fi atît de dezinhibată... Prietenii ştiu de ce :D  [....]

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LV: THE QUEEN OF BURLESQUE - DITA VON TEASE" ***

L: CEVA STATISTICI DESPRE MINE, DAR MAI ALES DESPRE VOI

3D Pie Chart

Statisticile sînt de felul lor reci, iar informaţiile din ele-s trunchiate. Şi cu toate astea, fiind vorba aici de statisticile din blogurile mele, le urmăresc consecvent, cu speranţa că voi înţelege ceva. Imi imaginez că în spatele fiecarui click e o intenţie, o curiozitate, ori poate chiar cineva cunoscut. Adesea însă, în loc să găsesc certitudini, găsesc alte şi alte-ntrebări. Cert e că-n patru ani de blogăreala am contorizat >22,000 click-uri pe primul şi >10,000 pe-al doilea, ceea ce teoretic se poate numi un colectiv statistic semnificativ, aşa că şi concluziile, cică, ar avea relevanţă statistică. Păi să vedem.
Categoria 1.1: Public - locaţii geografice
* Ca locaţie geografică, majoritatea click-rilor vin din România: 74.44% pe primul, respectiv 61.65% pe al doilea, iar pe ambele (în medie ponderată) 69.31%, ceea ce e de-a dreptul firesc . Interesant, al doilea, ăla "seriosu'", e mai puţin căutat de concetăţenii mei decit cel cu "visare". Mi-a zis mie cineva că vărsătorii ar fi curat visători...
În top se află, evident, Bucureştiul, cu o cifră ce însumează aproape cît toate celelalte judeţe împreună. Dintre ele, trafic semnificativ de mare am primit din: Cluj, Braşov, Iaşi, Mureş, Timiş, Constanţa.
** Apoi urmează grupul ţărilor din Europa (Germania, Polonia, Moldova, Franţa, Italia, Olanda), cu 14.36% pe primul, respectiv 19.17% pe al doilea, iar pe ambele (în medie ponderată) cu 16.29%. De remarcat că, din grupul ăsta, italienii şi moldovenii se uită numai pe primul. De "italieni" ce să zic, bănuiesc că-s emigranţi ori expaţi, ca şi ceilalţi "europeni", dar moldovenii nu se lipesc tiparului - or fi şi ăştia neam de visători, mai ştii...
*** Pe a treia poziţie se află Statele Unite, [....] 
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "L: CEVA STATISTICI DESPRE MINE, DAR MAI ALES DESPRE VOI" ***

XLII: HEADHUNTING DE TOP (ÎNCEPUT DE POVESTE)

All tied up: time to loosen the shackles? by Sarah Lee/Guardian
Mi-a spus zilele astea un bun amic un început de poveste care m-a pus pe gînduri, aşa că e musai să v-o zic şi vouă, aşa neterminată cum este:

Cică au fost odată ca niciodată nişte manageri, că de n-ar fi, evident, nici că s-ar povesti. Dar nu erau, aşa cum aţi putea presupune, nişte indivizi convenţionali şi lipsiţi de personalitate. Erau oameni plini de idei de management dintre cele mai năstruşnice, nelimitaţi în aspiraţiile lor de povara ideilor preconcepute, cum ar fi, de pildă, banalul şi comunul bun simţ. Pe scurt, se mîndreau că nici musca, de trece în zbor pe deasupra firmelor lor, nu scapă de-acolo cu virginitatea nealterată.
Cum spuneam, aceste cinstite feţe s-au hotărît, într-o bună zi de vară, să-l dea afară pe un arendaş ce conducea o firmă de-a lor din îndepărtata provincie, dintr-un ţinut cu nume neaoş, sub cuvînt că se îngrăşase prea tare - pesemne s-au prins după urmele lăsate în ultima vreme de gipan, ori de la uzura cauciucurilor pe partea şoferului, nepermis de mare. Că era ori nu aşa - prea puţin a contat. Aşa credeau ei - şi asta era suficient. Bine-bine, să-l dea afară era simplu, însă pe cine să pună în loc? De unde să găsească ei un om capabil, uns cu toate alifiile, bun de alergat pe toate cîmpiile şi - pe deasupra - rezonabil de ieftin, că şi ăsta era un element important. Vedeţi voi, dragilor, am uitat să vă spun, jupînii manageri erau de felul lor cam chitroşi. Aşa că s-au pus pe cugetat - şi în scurt timp au ticluit împreună un plan magistral, pentru că nici proşti nu erau dumnealor, de felul lor.
Aşa că au dat şfară-n ţară că au nevoie de un manager, destoinic, cu background solid, realizări la activ, nu plevuşcă, capabil să coordoneze o întreagă reţea naţională, să impună standarde, să pună pietre de temelie, să facă traininguri. Să dreagă. După ceva căutari prin varii canale, mai mult sau mai puţin formale, plus vreo două - trei interviuri, şi-au găsit omul. Aşa că l-au invitat la discuţii en-coeur şi-au început să-l vrăjească: toate resursele noastre îţi stau la dispoziţie, avem potenţial, numai tu învaţă-ne cum, să atingem succesul. Birou spaţios, telefon, PC, o să-ţi dăm şi maşină, mîine. Hai să iei contact cu problemele, uite - ce întîmplare - chiar acum avem o şedinţă, pofteşte şi tu, ca să-ţi vezi subalternii. La şedinţă fusese chemat şi arendaşul cu pricina, venit călare pe gipanul lui, după cîteva ore de drum, cică să dea raportul şi da, să-şi vadă viitorul manager. Şedinţă, analize, prezentări, proiecte, discuţii. În final, în urma analizei profunde, arendaşul iese cu capul spart. Şi pleacă pe jos, fără gipan, în "concediu de boală". Noul manager are o reacţie primară de bun simţ - îşi prezintă şi el demisia, după numai o zi, neînţelegînd din discuţii de ce-i dat afară arendaşul, aparent atît de în temă şi-atît de capabil. Însă managerii nu-l scapă, îl iau într-o cameră şi-l prelucrează cîteva ore, păi noi sîntem oameni serioşi, l-am dat afară pe ăla că-i hoţ, de-aia, tu demonstrează-ne că ai anvergură, poţi începe a construi ce ţi-am propus la-nceput de exemplu ducîndu-te o vreme în locul lui şi cîrpind ruptura. Aşa ne-arăţi şi nouă că meriţi, plus că iei contact cu realitatea din teren, vei şti despre ce vorbeşti, după aia. Şi la sfîrşit, cireaşa de pe tort: Auzi, apropos de maşină, tocmai s-a eliberat gipanul ex-arendaşului, e parcat în faţă, eu zic să-l iei tu, dacă-ţi place. Ce mai tura-vura, dacă tot te duci în locul lui. Apoi, a doua zi dimineaţa, o mică corecţie: Auzi, nu te duce cu gipanu' ăla din prima, se sperie ăia de-acolo, intră în panică, că ei îl ştiu pe arendaş în concediu de boală - şi numa' el călărea maşina aia, cică. Te duci cu maşina ta, îţi decontăm noi benzina...

Cam atît a apucat să-mi povestească amicul, că a plecat repede, cică avea un deadline. De-atunci mă tot întreb care o fi urmarea. Oare se va prinde de ţeapă tînarul cu background solid şi păr grizonat - şi dacă da, după cît timp petrecut în ţinutul acela depărtat, cu nume neaoş, muncind în locul arendaşului?... Oare va reuşi să-i convingă pe înalţii manageri să-l lase să se-ntoarcă pînă la urmă la postul de anvergură pentru care s-a angajat de la bun început?.... Dacă da, oare cît timp o să-i ia?...
Atît de multe întrebări, atît de puţine răspunsuri. Voi ce părere aveţi?

UPDATE 18 AUGUST: Cică tînăru' se bronzează încă, pe cîmp, în locu' arendaşului. L-au cam făcut, este?...

UPDATE 15 SEPTEMBRIE: M-am întîlnit ieri cu bunul meu amic, m-a pus la curent: cică tînărul manager a "depus armele" săptămîna trecută. A intrat într-o dimineaţă pe uşă chitit, a predat mobilul, cardul de acces şi cheile de la gipan şi dus a fost. L-a lăsat parcat în faţă, exact acolo unde l-a găsit prima dată.
The end?...

XXXIX: "... ŞI-ATUNCI CÎND VOI TUŞI, PRE MULŢI AM SĂ STROPESC ŞI EU..."

Piggy
În pană de inspiraţie, i-au spus "Gripă Porcină", cică porcii ar avea-o deja de multă vreme - asta înseamnă "endemic", nu-i aşa? - numai că o ţineau pentru ei. Brusc au devenit generoşi şi ne-au dat-o şi nouă, de unde atîta dărnicie te-ntrebi, de la niste porci.
Că ne-au dat-o e o chestiune aproape normală, un soi de leapşă, la urma urmei se-ntîmplă de-atîtea ori într-o viaţă. Proşti am fost noi că am luat-o, dar şi chestii din astea se-ntîmplă, de-atîtea şi-atîtea ori. Plus că oamenii n-au stare de felul lor, au limbrici, cu sau fără gripă la bord e musai să umble - şi cine îi poate împiedica să se ducă acasă, de exemplu, pe un alt continent. De mirare că n-a ajuns cineva gripat şi-n Antarctica.
Cam ăsta e firul acţiunii, în linii mari. Ce altceva obiectiv ar mai fi de spus? Că se manifestă ca o gripă obişnuită, cu fierbinţeală, tuse şi muci, că se ia de la unu' la altu', că se tratează cu ceaiuri fierbinţi şi cu patul. Că unii mai şi mor, destul de puţini, dacă e să ne uităm la statistici. Că e un virus slab, faţă de vărul aviar de exemplu, nemaivorbind de celebrul virus al Gripei Spaniole, că răspunsul imunitar normal uman îl ucide. Adică mai nimic în afara normalului.
Dar noi avem organizaţii mondiale plătite să se afle în treabă, să numere cazurile, să stabilească praguri şi culori de alertă, să dea comunicate de presă. Să omoare ţînţari cu artileria grea. Singurul efect vizibil al activitaţii WHO, pe lîngă marea de vorbe ce se revarsă spre noi pe toate canalele media - iar presa, avidă de subiecte de orice fel, a muşcat-o tare de tot - singurul efect deci este epuizarea stocurilor de antivirale, stocuri pe care marile concerne farmacetice le-au înlocuit imediat cu maxim profesionalism şi eficienţă, profitînd de deschiderea guvernelor din toate ţările lumii de-a cumpăra efectiv orice. Asta afacere supra-statală, pute de la mare distanţă a subvenţie anti-criză pentru industria farmaceutică, pe banii noştri.
Tocmai ne-a explicat la televizor o reporteriţă deşteaptă că "gripa porcină se transmite destul de repede de la om la om, dacă petreci un timp suficient de îndelungat în contact cu o persoană bolnavă". Deci se petrece imediat ce se-ntîmplă. Tare ca fularu'.

A, da, non-ştirea asta supramediatizată mai face ceva: abate atenţia lumii de la subiecte mai delicate, cum ar fi cine a ieşit în cîştig de pe urma crizei financiare. Cine şi unde a mai pus un strat de osînză, peste celelalte existente deja, cine sînt porcii ascunşi printre noi.
Ce bine ar fi dacă am şti de unde ni se trage adevărata boală, aia care contează.

XXXIV: LEADERSHIP ŞI SENIORITATE

Roman Coin Emperor Trajan
Despre leadership se vorbeşte mult în ultima vreme ca despre soluţia - panaceu pentru toate problemele unei firme / grup de oameni / ţări. Liderul e văzut ca un soi de Alexandru Macedon, tăind Nodul Gordian fără prea multe discuţii, dintr-o singură lovitură măiastră de sabie, ori ca un Moise, traversînd Pustia, găsind o ţară Poporului său, despicînd apele cu un singur gest, din încheietură. Pe scurt, Liderul e capabil să ia decizii corecte în cele mai naşpa situaţii, nu-i afectat de triviala problematică umană, e un pui de Superman, cel putin cu un cap deasupra amărăştenilor. Totul sună ca si cum ar fi o calitate înăscută, deci iată o primă concluzie: leadershipul nu se învaţă la şcoală.
Senioritatea e cu totul altă mîncare de peşte. Ea apare în timp şi se arată atunci cînd, în faţa unei probleme noi, "la prima vedere", subiectul reacţionează ca şi cum ar avea un "déjà vu". Ştie cum se rezolvă: cîndva, cu ceva vreme în urmă, cu certitudine în altă formă, a mai facut aşa ceva. Senioritatea apare atunci cînd experienţele vietii - profesionale, în primul rînd, dar nu numai - se petrec cu folos, lăsînd în urma lor cîte un înţeles, desprins de elementele întîmplărilor concrete. Prin excelenţă, într-o situaţie dificila, seniorului i se cere părerea, înainte de a se lua o decizie. Fiind rezultatul (distilat) al unei acumulări, iată şi-aici aceeaşi concluzie: nici senioritatea nu se învaţă la şcoală.

De regulă leadershipul şi senioritatea stau fiecare în banca lor, nu se-amestecă: liderii se mulţumesc să conducă, fără a avea ascendentul moral de a şti să faca un lucru pe care nu l-au mai făcut pînă atunci, iar seniorii nu se-nghesuie să conducă. Cazurile în care leadershipul şi senioritatea se întîmplă simultan aceleiaşi persoane sînt rare, iar rezultatele sînt pe măsură, adică excepţionale. În situaţiile astea de regulă primul pas e senioritatea.

XXIII: CĂLDURĂ MARE, ÎNCĂ. PE VIITOR ÎNSĂ, ASTRELE NE PREGĂTESC O MARE SCHIMBARE...

Night Scene by Kevin Davies
Aproape în fiece zi văd la TV cîţiva “profesionişti-de-la-meteo” disperaţi că nu-i suficient de cald pentru ei şi oasele lor, se vaită ca nişte babe. Orice fir de vînt ori strop de ploaie îi panichează pînă la lacrimi, o superbă ploaie de vară îi deprimă. “Vreme frumoasă” e pentru ei, probabil, doar în Sahara… Bănui că au o conexiune neuronală de genul “vreme caldă = vreme frumoasă”, prin bulbul rahidian, pe lîngă centrul respiraţiei, dacă renunţă la ideea asta riscă să se sufoce instantaneu. Ori o fi incapacitatea de-a se termoregla a unei întregi generaţii care are stronţiu în loc de calciu prin oase. Suveniruri de la Cernobîl...
Astrele v-aduc veşti “proaste”, susţinînd că următoarea sută de ani va fi marcată de o scadere continuă a temperaturilor medii, iar ăsta nu-i decît începutul. Sînt şi unii meteorologi de aceeaşi părere. Se pare că experimentăm zilele astea ultimele momente consecvente de caniculă pentru o bună bucată de vreme de-acum înainte. Presupun că cei sus-menţionaţi se vor adapta sau, dacă nu, vor dispărea precum dinozaurii… Sînt răutăcios. So much about “Te Global Warming”, gogoriţa ultimilor douăzeci de ani...
Lunile astea Pluto a făcut un pustiu de bine (dînd apă la moară miorlăiţilor ălora de la TV) şi a retrogradat puţin în zodia Săgetătorului, de aia încă e caniculă. Vremea se va mai răci un pic, odată cu primele zile de toamnă, dar nu destul să se vadă clar că încălzirea globală e un big shit. Spre sfîrşitul anului (noiembrie) Pluton intră de tot în Capricorn (zodia cea mai rece) şi asta, cumulat cu Jupiter în Capricorn şi-apoi în Vărsător (altă zodie rece deci) în ianuarie, ţinînd cont şi că Saturn va fi în continuare în Fecioară, vom avea o iarnă rece şi cu multă zapadă, aşa cum n-am mai avut de mult. Peste încă un an, cînd Jupiter va ajunge în Peşti, zăpezile vor fi şi mai mari încă.
Se va mai încălzi un pic vremea prin martie (cînd intră Marte în Săgetător) – vine primăvara, e oarecum firesc. Dar în principiu temperaturile vor coborî, an după an. Peste vreo şapte anişori, cînd Saturn va intra împreună cu Pluton în Capricorn, efectiv ne va îngheţa curu’. Va fi un ger uscat atunci, minime istorice de temperatură, eu zic să vă pregătiţi. O situaţie asemănătoare a fost în jurul anului 1800, atunci Pluton era tot în Capricorn iar Saturn tot în Fecioară.

Şi-o altă veste tare: din punct de vedere astrologic tocmai am intrat în Era Vărsătorului (zodie rece şi umedă), după aproximativ 2500 de ani vom intra în Era Capricornului (zodie rece şi uscată), în care vom petrece următorii 2500 de ani. Abia apoi va urma o încălzire puternică, în Era Săgetătorului. Deci friguroşii vor mai avea “un pic” de aşteptat, pînă atunci. Trust me, ştiu toate astea din “sursă verificată” :D ...

DOUĂZECI: GENERAŢIA “X” – GENERAŢIA INVIZIBILĂ

”The Time Has Come For Those Who Are Different To Stand United”
Percepută ca atare abia de curînd, generaţia din care fac parte a început să iasă la lumină discret, lăsînd la vedere numai “vîrful aisbergului”. De ce “Generaţia Invizibilă”? Pentru că mă uit în jur şi văd maxim o zecime din vechii mei colegi de facultate, restul sînt împrăştiaţi în întreaga lume. În întreaga lume civilizată şi avansată tehnologic adică – şi peste tot au ajuns în funcţii-cheie. “Discreţia” acestei generaţii este cu atît mai evidentă dacă luăm în considerare faptul că au fost mai mulţi decît ceilalţi – şi decît generaţia anterioară, şi decît cea cea care a urmat, datorită anomaliilor sociale precum mult-hulitul decret anti-avort dat de ceauşescu (am scris cuvintele astea special cu litere mici, să ştiţi că am voie, fiind produsul direct al acestei anomalii). Ceea ce a “uitat” să facă societatea care i-a obligat să existe, a fost să le asigure acces la învăţămîntul superior, de exemplu, stau mărturie tuturor că locurile în facultăţi nu s-au suplimentat, în fata valului aproape dublu de absolvenţi de liceu din acea vreme. Societatea comunistă n-avea nevoie de intelectuali, nimic nou aici. După revoluţie (iarăşi litere mici asumate..), cei din Generaţia X au auzit de protecţie socială, case ieftine pentru tineri etc. însă majoritatea lor n-au avut parte de ele. Generaţia X s-a descurcat (şi se descurcă încă) pe cont propriu. “Prin noi înşine”, iată cît de bine se potriveşte sloganul liberal acestei generaţii.
Studiul ăla de marketing vehiculat prin presă este în bună parte bullshit, trust me – vă spune asta un mare (fost) fumător de Carpaţi şi mare (fost si actual) mîncător de Eugenia şi Ciocolată cu Rom. Nu, nu cumpăr produsele după ambalaj – asta e o chestiune de (lipsă de) IQ, părerea mea… Da, îmi place Phoenix şi îl respect pe Maestrul Florin Piersic, dar nu sînt idolii mei. Queen mai degrabă… Generaţia X e workohoolică şi nu suportă comunismul – aici m-aţi prins...

Eu cred că Generatia X abia de-acum va ieşi la lumină, abia de-acum se va afirma. Pînă acum a stat precum vinul bun, în butoaie, cîştigînd arome nepreţuite. Cîştigînd valoare. Oare sînteţi pregătiţi pentru noi?...

ŞAIŞPE: COCA-COLA ŞI PETROLUL IRAKIAN - POVESTE ABSOLUT ROMANŢATĂ

"COCA COLA" by Yuri Bonder
Da, secretul ăsta a fost bine păstrat, pînă acum. L-am aflat pînă la urmă, amărîţii ăia de americani sînt atît de previzibili zilele astea, iar eu sînt enervant de inteligent, de vreo lună încoace, abia mă suport.
Deci secretul este un compus chimic cu moleculă lungă, rezultat întîmplător – ca orice aromă unică, nu-i aşa – în urma unui accident digestiv colectiv, nefericit desigur în momentul acela, al unei subspecii hiper-obeze de brontozauri, care a trăit în vremuri de mult apuse, cam prin zona unde, mult mai tîrziu, au izvorît fluviile Tigru şi Eufrat. Trupurile lor, putrezind apoi, au “infectat” cu această aromă tot petrolul din zonă.
Molecula asta aromatică a fost redescoperită mult mai tîrziu printr-o distilare fracţionată de petrol de import de către un chimist american, fiind amestecată apoi, la beţie, cu caramel şi alcool rafinat, în speranţa de a obţine un nou gust de whisky. Restul e istorie.
Ceea ce nu ştiau americanii atunci şi-au aflat mai tîrziu e că minunăţia asta dă dependenţă, aşa că de vreo sută de ani se dau peste cap să pună mîna pe tot petrolul irakian, ca să facă din el Coca-Cola. Au făcut şi război pentru asta. Au testat şi petrolul libian, la un moment dat – fără succes, se pare, nu toţi brontozaurii s-au stricat la stomac în acelaşi fel. Asta a fost şansa lui Ghaddafi. Saddam n-a avut atîta baftă.

După ce vor termina tot petrolul irakian, americanii vor ataca, previzibil, Iranul, pentru a pune stapînire pe ultima resursă naturală de Coca-Cola din lume. Trust me :P.

XIII. FORME PARTICULARE DE GRAVITAŢIE – VIVE LA FRANCE!

"La Tour Eiffel"
La Paris, se pare, gravitaţia nu funcţionează ca la noi, adică de-a lungul unei linii absolut drepte ce uneşte centrele de masă ale celor doua corpuri; acolo, la Paris, care va să zică, atracţia universală se manifestă de-a lungul unor linii curbe, arcuite elegant după reguli arhitecturale de aur. Urmare acestei diferenţe de aplicabilitate a legilor fizicii, la Paris sînt posibile minuni de arhitectură nevăzute pe alte meleaguri: catedrala Notre – Dame şi turnul Eiffel. Sînt efecte minunate şi-n alte privinţe, de pildă, în antropologie: curba şoldului franţuzoaicelor e diferită de a femeilor din alte părţi ale lumii (trust me, ştiu ce spun, am studiat în profunzime problematica, din punct de vedere pur ştiinţific, desigur - din absolut aceleaşi motive aici şi nu aiurea s-a inventat French CanCan-ul). Ar mai fi şi efectul extins asupra organului limbă – atît în ceea ce priveşte sonoritatea vorbelor scoase pe gură (încă de cînd eram mic îmi plăcea la nebunie cum sună urechii blîndul “je t’aime” faţă de colţurosul “I love you” anglo-saxon, parcă plin de şuruburi şi piuliţe), cît şi în ceea ce priveşte capacitatea de a alege / combina / inventa Gustul Perfect, atît la mîncare, cît şi la băutură.

Şi în artă şi-a pus pecetea, cu certitudine, “Les sanglots longs / Des violons / De l'automne / Blessent mon coeur / D'une langueur / Monotone” nu puteau exista într-o realitate în care mărul cade din copac drept în capul fizicianului, dîndu-i astfel de gîndit, obligîndu-l parcă să tragă o concluzie anume. Simplă şi logică, neapărat.

NINE: KNOWING YOUR FRIENDS – YAHOO MSG. INVISIBILITY

;))
Mai întîi era o aşteptare febrilă – vroiam să vorbesc cu un amic bun şi era offline, ce enervant, cînd aveam atîtea să-i spun. Săptămîni, luni în şir, tot aşa. Apoi viermele neîncrederii a-nceput să-şi facă loc prin sufletul meu: poate amicul, bunul meu amic, se dă invizibil! Iar viermele a săpat şi mai adînc, pînă la temerea mea cea mai adîncă: poate bunul meu amic se dă invizibil numai faţă de mine!... Şi-atunci a-nceput bîlciul: căutarea pe net de metode de a detecta invizibilitatea “amicilor”. Pe net toată lumea se-ntreabă, unii zic că nu există soluţie, cîţiva doar vin cu propuneri concrete.
Analiştii “experţi” în YM zic că cea mai sigură soluţie e să începi o conversaţie cu amicul presupus invizibil şi să activezi un IMVronment (Doodle), dacă se încarcă îl dă de gol pe amic, cum că are YM-ul pornit şi se-ascunde. Eu n-am încredere, am încercat şi dă rezultate diferite, funcţie de versiunea de client YM utilizată de fiecare din capete, poate sînt şi alţi parametri, nu ştiu exact, am decis că nu merge.
Alte soluţii sînt motoarele de descoperire a invizibilităţii de pe web, în care scrii id-ul YM al amicului şi apeşi pe buton, ca la jocuri mecanice. Iată două bune care merg: Xeeber - iranian (Update 14 mai 2008: site-ul e suspendat de provider, cică "pentru neplată" - incă o măgărie "corporate" :P) şi Ydetector - românesc, mai dau mesaj de “system is busy” cînd şi cînd, din motive de prea multe solicitări de-odată. Mai iată unul bun care e down zilele astea, tot românesc: Yahoo From-Magic, provideru’ cică ar fi de vină (Update 05 mai 2008: de azi este "up", s-a reparat :D). Mai iată altele care merg dar dau rezultate greşite, de regulă: Invisible.ir – tot iranian şi ăsta şi unul vestic, nu ştiu exact ce naţie e, cu două interfeţe publice: una .com – Checkinvisible.com şi una .net – Checkinvisible.net, se vede de departe că e acelaşi motor în spate.
Şi mai este o soluţie, una care spune tot-tot-tot: log-urile din propriul PC, alea arată activitatea tuturor amicilor, vizibili ori ascunşi. Vă propun un experiment: schimbaţi-vă imaginea YM-ului cu alta, de exemplu, notaţi-vă ora şi uitaţi-vă prin loguri, să vedeţi cum discută clienţii de YM între ei, să-şi încarce noua imagine. Logurile cu “client_...” şi “network_...” sînt cele interesante, la sfîrşitul lor mai exact e informaţia de interes, apare după vreo 10 – 15 minute maxim, update-urile se fac uneori cu un pic de întîrziere (le găsiţi aici: C:\Program Files\Yahoo!\Messenger\logs). Sînt fişiere text, vă descurcaţi voi.

Şi după ce vă dumiriţi, dragii mei, nu vă supăraţi, vă rog eu mult de tot, pe amicii ăia care se-ascund de voi. Faceţi ca mine, nu le ziceţi nimic, nu le bateţi obrazu’ pentru un mizilic ca ăsta.
Fiţi voi adevăraţii prieteni şi de această dată şi lăsaţi-o aşa, cum a căzut.

P.S.(necesar, se pare): Fenomenul se petrece în mod identic chiar dacă amicii îşi şterg imaginile din profile :D, fiindcă se înregistrează de fapt solicitarea imaginii puse de mine în YM-ul meu, de către YM-ul lor. Naşpa, nu? :P

P.P.S.(superb): Pentru a avea log-uri detaliate în YM există de downloadat un Logger, chiar de la Yahoo, ce vă va ajuta să aveţi log-uri detaliate ale activităţii şi care nu se şterg la restart-ul aplicaţiei (Atenţie! se downloadează numai cu Internet Explorer şi se instalează cu YM-ul oprit complet). După ce îl instalaţi, reporniţi YM-ul, logger-ul o să-şi intre atunci în atribuţii, în log-uri vor aparea din acest moment toate detaliile dorite. Enjoy!! :))

EIGHT: TRISTEŢEA MIEILOR

Găinile nu gîndesc prea mult de felul lor şi oricum, s-au obişnuit cu ideea deja, cînd le tai gîtu’ vezi, în ochii reptilieni cu pieliţă dublă, înţelegerea faptului că plătesc păcate vechi şi multe, de pe vremea dinozaurilor încă.
Porcii sînt nişte porci, se zbat un pic, guiţă acolo şi ei, acut dar scurt, fără prea mare rezonanţă sufletească, "e catastrofă da’ nu-i bai" parcă se-aude-n surdină cînd tai porcu’. Vacile şi boii – nici atîta, nişte vaci şi nişte boi, cîtă profunzime s-aştepţi de la ei.
Dar mieii... Spre deosebire de celelalte orătănii, mieii percep în mod acut ce li se-ntimplă şi nu înţeleg nicicum, poţi să le explici atîta cît vrei, ei bine nu pot înţelege şi pace de ce ţinem cu tot dinadinsul să le luăm beregata şi să le facem vînt într-un ceaun cu de-a sila. De-aia, înainte să moară, mieii sînt plini de tristeţe. Generaţii şi generaţii de bucătari s-au chinuit şi se chinuie încă să găsească acea combinaţie ideală care să scoată postmortem tristeţea din miel. E-o luptă fără sorţi de izbîndă, să ştiţi, oricîte ierburi / mirodenii / sosuri savante ar face bucătarii ăia geniali, tot mai rămîne un pic de tristeţe pe-acolo, pe undeva, pe fundul ceaunului.
Cei ce simt asta în forul lor interior refuză carnea de miel, cu tot soiu’ de pretexte, cică e grea ori le miroase ceva – aiurea, nu-i credeţi, de fapt ei simt tristeţea rămasă în miel, au radar încorporat de tristeţe. Ăilalţii, nesimţiţii adică, mîncăm mielul lupeşte, cu tot cu tristeţe, şi-nghiorţăim cu mult usturoi verde şi cu vin roşu, ce ni se scurge-apoi prin barbă, împreună cu o picătură de seu şi-un pic de tristeţe amară.

După aia ne punem pe mistuit, noi, cei cu stomacul tare.

SIX: ABOUT INTERNET – THE MEANING, FROM MY PERSPECTIVE (I)

Dacă am face o analogie între evoluţionism şi dezvoltarea internetului, am putea spune că ultimii zece ani seamănă cu saltul evolutiv de la parameci şi euglene, mici dar complet autonome dealtfel, la meduze, incomparabil mai mari, mai complexe, dar şi mult mai vulnerabile în faţa agresorilor şi bolilor de orice fel. Abia s-au definit timid primele organe, mai întîi cele de reproducere evident :P, apoi alea de mîncat şi excreţie (ba ştiu nişte softişti care ar fi în stare să-şi dedice timpul lor liber să-i creeze internetului un organ de băut bere, trust me, atîta altruism uneori mă face să plîng…); încetul cu-ncetul prinde contur un rudiment de sistem nervos, parţial cu rol de comunicare, au început să se formeze şi primele excrescenţe (tentacule?...) în sfîrşit, e o evoluţie complexă dacă o priveşti de aproape, puerilă dacă o priveşti în ansamblu.
Aştept cu interes vertebrarea. Aştept cu interes specializarea neuronilor. Gruparea lor, conectarea ne-haotica. Apoi instinctele. Intr-un final (ori început) glorios, primele gînduri proprii (deşi sînt optimist de fel, nu cred că le voi apuca pe lumea asta…)
Şi toate astea, pe un suport atît de fragil – cred că voi vorbi despre asta altădată, acum vreau să rămîn cu imaginea asta optimistă pe retină, am nevoie de ea, mă duc să bag cornu’ în pernă şi vreau să visez frumos.

DOI ŞI JUMĂTATE

Un tip intră într-un bar şi zice: “barman, un whiskey dublu pentru mine şi o apă plată pentru mobilul meu”… Iată o foarte probabilă banală întîmplare din viitorul apropiat. Cercetătorii de la UltraCell au facut deja prototipul alimentatorului de laptop cu o pilă de combustie pe metanol, cu o autonomie de 72 ore fără reîncărcare. Există şi o versiune de astfel de pilă de combustie şi pentru aparate mici, precum playere mp3 sau headset-uri, o singură încărcare cu metanol asigurînd o autonomie de pîna la 20 ore. Laptoape beţive, telefoane beţive, o întreagă menajerie, mare păcat că metanolul nu e potabil…
Aştept momentul cînd se vor pune la punct pilele de combustie pe etanol şi atunci va fi absolut firesc sa ai la tine în permanenţă, prin sertare sau aruncată neglijent în porbagaj, o sticlă de tărie “puterea ursului”. Şi uite aşa vom mirosi cu toţii cît de curînd a prună, a votcă sau a zeamă de ploşniţă, după gust. Iar fetele de la contabilitate ne vor deconta cîte o navetă de tărie pentru “uz personal în interes de serviciu – delegaţie”, privindu-ne încruntate şi cu o totală lipsă de încredere cum plecăm, veseli si entuziaşti, la “timbilding”.