ZĂ BARDAC'S BECAP ZĂUN: ceblogulmeu

"So, tell me, how is it that a man like you, so bald and so quirky and funny... how is it you're not taken?"
Marisa Tomei, to George, in "The Cadillac"

RO
Bunul meu prieten Art Vandalay, grăsunel, chelios, excentric şi amuzant, are în perioada asta un succes niebun la fete frumoase, pe LinkedIn. Asta fiindca n-are nici o inhibiţie de a propune o conectare oriunde, oricui. S-a gîndit un pic să facă o statistică pe baza feedback-ului consistent primit, însă pînă la urmă s-a lăsat păgubaş, fiind mai mult omul senzaţiei de moment, decît al analizei profunde. Bine, s-a conectat şi cu baieţi în timpul ăsta, practic n-a refuzat nici o propunere, fiind "open" faţă de toţi cei ce au suficient umor şi suficientă inteligenţă să-l aprecieze.
Pe scurt, cel mai mare succes l-a avut prin State, în Norvegia, în România :), dar mai ales la antipozi, în Australia, de unde i s-a tras şi un oarece necaz. Acolo, în culmea succesului fiind, a fost luat la ochi de o echipă de vînzări a LinkedIn, care s-a hotărît să facă din el un "caz". Aşa că, dupa vreo trei-patru zile în care s-a jucat de-a şoarecele şi pisica cu ei, Art a rămas pe termen nedefinit fără de poză la profil, din motive cică de copyright. Lume rea şi invidioasă. Deşi, cinstit faţă de sine fiind, Art recunoaşte că ar fi putut-o păţi şi mai rau, de exemplu să i se şteargă contul, de tot. Pesemne, profilul lui a plăcut şi ălora, care au evitat să-l mătrăşească. De tot.
Însă Art şi-a depăşit repede momentul de amărăciune, mîngîiat de valul aparent nesfîrşit de femei frumoase, care au ales să-şi condimenteze imaginea profesională atît de plictisitor de onorabilă, conectîndu-se cu el. Căci ce altceva dă mai bine într-o listă previzibilă de conexiuni profesionale decît un necunoscut get-beget, cu aură de fruct oprit?...

:)

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXVIII: ABOUT MY DEAREST FRIEND, ART" ***

luni, 6 mai 2013

LXIII: JUST ART. MODERN, NUDE, ART.

1. MAGMA - Boris CHARMATZ

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXIII: JUST ART. MODERN, NUDE, ART." ***

joi, 14 martie 2013

LVIII: REDEFINIREA FIRESCULUI: NOAPTEA IGUANEI, BEST OF. IN FACT, MOST OF...

Poemul de l-am pus în postarea trecută mi-a făcut o poftă nebună de Noaptea Iguanei, aşa că l-am revăzut (... a cîta oară?...), apoi m-am gîndit să fac o selecţie, acolo, de cîteva minute. Ca urmare, am luat filmul la ciopîrţit. Numai că socoteala de-acasă nu prea s-a potrivit cu cea din tîrg, ca de obicei. După o noapte de muncă, au căzut "la tăiat" doar vreo 30 de minute, restul fiind mult, mult prea bun. Am tăiat cîte ceva de la început, unde încă nu se-nchegase bine intriga, apoi de ici ici şi de colo, cîteva imagini de umplutură. Plus sfîrşitul, holywoodian, cînd toţi zîmbesc frumos, în gros-plan (chestie care, recunosc, întotdeauna m-a enervat). Restul e mult, mult prea bun. Aşa că tot ce-a rămas - cam 70% din film - l-am împărţit în 4 bucăţi, pentru a putea fi urmărit totuşi la o calitate acceptabila, apoi l-am postat, mai jos.

Povestea este despre "a men at the end of his rope" şi opţiunile lui, din ce în ce mai limitate-spre-zero. Lui îi stau împotrivă în primul rînd propriile lui alegeri (proaste) din trecut, iar acum, ajuns la capătul funiei, chiar el însuşi, el şi limitarile lui omeneşti. Conform legilor lui Murphy, evenimente din cele mai neplăcute i se întîmplă, într-un crescendo din ce în ce mai greu de suportat. De remarcat că distinsului reverend aproape răspopit Lawrence T. Shannon, cam toate - şi cele bune, dar mai ales cele rele - îi vin / i se trag prin femei. Unele îl iubesc şi vor să-l facă fericit, de regulă împotriva voinţei lui, altele îl urăsc cu patimă, propunîndu-şi nici mai mult nici mai puţin decît să-l distrugă, iar celelalte, neutre, se lasă numai manipulate de şarmul lui. Surprinzător (sau nu), atît cele ce-l iubesc, cît si cele ce-l urăsc, nu iau nici o clipă în considerare apelurile lui din ce în ce mai disperate la raţiune şi omenie. Iar el, asaltat din toate părţile, se zbate, se zbate, legat la capătul funiei lui, precum numita iguană, sperînd în ciuda evidenţei să scape loviturii fatale a macetei... în speranţa că-şi va salva măcar cîte ceva din deja terfelita-i onoare. Degeaba. Pînă la urmă, perspectiva "lungului drum înot pînă în China" devine pentru Shannon din ce în ce mai probabilă, ca singura soluţie de a sparge cercul vicios.

"Adunînd dovezi ale inumanităţii omului faţă de Dumnezeu"... Mda.

Rezolvarea complicatei situaţii, într-un mod paradoxal, dar şi cumva firesc în acelasi timp, v-o las vouă s-o descoperiţi, cetitorilor :). E vorba aici, ei bine, de redefinirea firescului.

The Night of the Iguana (selection 1)

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LVIII: REDEFINIREA FIRESCULUI: NOAPTEA IGUANEI, BEST OF. IN FACT, MOST OF..." ***

duminică, 27 ianuarie 2013

LVI: STRATEGII DE NEGOCIERE, CORPORATE.

Rachel, The Replicant

- Stăpîne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vînatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Majoritatea oamenilor de vînzări pe care i-am întîlnit pînă acum se încadrează cam în acelasi tipar. Mai întîi te contactează telefonic, fără să te fi cunoscut dinainte. Scopul lor e să obţină o întîlnire, la sediul tău. Au aflat de tine din vreo bază de date, ori de la cineva care-a vrut să scape de ei cît mai repede. Îţi recită cam aceeasi poezie, despre cît de mult vor ei să te ajute să devii eficient. Implicit, îţi sugerează că nu eşti. Să nu-ţi faci iluzii, în cel mai bun caz ei cunosc teoretic ceea ce tu ştii practic, din experienţă directă. În proces, încearcă să afle cît mai multe informaţii de la tine, sub pretextul consultanţei benevole, din dorinţa de a-ţi lua o povară de pe umeri, povara jobului tău. Ceea ce arată că nu au idee cu cine stau de vorbă ori care-i anvergura afacerii în care tocmai încearcă să se bage. Dacă te-au prins într-un moment cînd ai timp şi chef de taclale, poţi să le dai ceva informaţii, despre categorii şi volume. Cea mai mare greşeală e să răspunzi la întrebări privind costurile, atunci nu mai scapi, îţi vor face propuneri nesustenabile de scăderi de costuri "dacă-i asculţi pe ei", de parcă ar sta călare pe case de bani. Asta-i o gogoriţă, de fapt nici un om de vînzări nu-i dispus să dea discount, că îl dă din cîştigu' lui. Dacă n-ai timp ori chef de ei, soluţia e să preiei iniţiativa discuţiei, să nu-i laşi să-şi spună poezia, învăţată cel mai adesea pe de rost. În 90% din cazuri, scoşi din pattern, o lasă pe-a ta. Ceilalţi 10% sînt mai căpăţînoşi de felul lor, continuă discuţia cu propriile argumente, gîndite de ei, uneori în contradictoriu. Ai şi aici un avantaj, deoarece, scoşi şi aceştia din pattern, scopurile şi anvergura lor devin străvezii. Cam atît despre "iepurii mici". [....]

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LVI: STRATEGII DE NEGOCIERE, CORPORATE." ***

miercuri, 7 noiembrie 2012

LIV: LACRIMOSA +

HAVASI - Lacrimosa (Symphonic version)

... Sîntem ceea ce sîntem...

duminică, 11 septembrie 2011

XLVII: NEW ZEALAND MAORI HAKA - ALL BLACKS

Haka, dansul tradiţional Maori de pregătire pentru luptă, a fost adoptat de timpuriu de echipa de rugby a Noii Zeelande, prima atestare în presă datînd încă din 1884.
Ritualul începe cu o chemare la ordine şi ascultare din partea liderului, în urma căreia membrii echipei aleg o postură de aşteptare încordată, comună tuturor artelor marţiale, de la scrimă pînă la karate: picioarele depărtate în lateral, genunchii flexaţi, centrul de greutate coborît şi braţele depărtate de trup. Expiră aerul şuierător, la răstimpuri, încordind muşchii abdomenului pînă la limita durerii, fiind atît de plini de adrenalină încît dacă îi tai, cel mai probabil nu curge sînge. Loviturile ritmice, în braţe, picioare şi piept, gesturile şi grimasele explicit violente şi provocatoare, strigătele guturale care acoperă, fără amplificare, un întreg stadion, adesea ostil, întregesc imaginea de explozie debordantă de energie vitală. Şi încă ceva: determinarea, dăruirea, împărtăşirea comună a spiritului strămoşesc Haka, transmise năvalnic şi integral către adversari, îi ajută să cîştige lupta, chiar înainte de a o incepe. Este ceva ce noi, oamenii "civilizaţi", aproape că am uitat cum se face, cu din ce în ce mai rare excepţii. Noi folosim în schimb proceduri motivaţionale de doi lei, cu multe vorbe goale, pe care nu le credem nici atunci cînd le spunem. Se pare că pentru a atinge un ţel nu e suficient să vrei, trebuie să şi crezi în el şi în tine. Să devii una cu el.
Faptul că All Blacks nu au renunţat nici o clipă la Haka a fost o inspiraţie pentru alte popoare de origine polineziană, de jur împrejurul Pacificului: echipele Tonga, Fiji, chiar şi Hawai şi-au alcătuit propriile dansuri rituale, cu rădăcini în propriile lor tradiţii războinice. Deci, se poate.

Scurt istoric All Blacks Haka [....]

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "XLVII: NEW ZEALAND MAORI HAKA - ALL BLACKS" ***

luni, 13 iulie 2009

XL: M-AM CAM SĂTURAT

Mtg: Planar Chaos - Dash Hope by Zoltan Boros & Gabor Szikszai

* M-am cam săturat să plimb o ţeavă prin secţie. Ştiu s-o fac - am avut profesori merituoşi - dar nu-mi place.
* M-am cam săturat să corespund aşteptărilor. Să simt cum standardele scăzute ale celorlalţi mă trag în jos.
* M-am cam săturat să-mi vînd marfa unora care nu-i apreciază valoarea. Şi care nu-şi cunosc interesul.
* M-am cam săturat să tac şi să înghit orice, de la oricine. Chiar şi somacul meu are o limită.
* M-am cam săturat să justific ceea ce sînt unor indivizi cu principii ferme precum cauciucul. Nevulcanizat.
* M-am cam săturat să fac lucruri fără sens. Trebuie să-mi justific existenţa cumva, faţă de mine măcar.

Simt, zi de zi, cum se umple paharul. Într-o bună zi o să fie plin, apoi o să-nceapă să dea pe-afară.
Acum sînt succint, dar cîndva voi intra în suculente detalii. Este un timp pentru toate, nu?

duminică, 14 iunie 2009

XXXIX: "... ŞI-ATUNCI CÎND VOI TUŞI, PRE MULŢI AM SĂ STROPESC ŞI EU..."

Piggy
În pană de inspiraţie, i-au spus "Gripă Porcină", cică porcii ar avea-o deja de multă vreme - asta înseamnă "endemic", nu-i aşa? - numai că o ţineau pentru ei. Brusc au devenit generoşi şi ne-au dat-o şi nouă, de unde atîta dărnicie te-ntrebi, de la niste porci.
Că ne-au dat-o e o chestiune aproape normală, un soi de leapşă, la urma urmei se-ntîmplă de-atîtea ori într-o viaţă. Proşti am fost noi că am luat-o, dar şi chestii din astea se-ntîmplă, de-atîtea şi-atîtea ori. Plus că oamenii n-au stare de felul lor, au limbrici, cu sau fără gripă la bord e musai să umble - şi cine îi poate împiedica să se ducă acasă, de exemplu, pe un alt continent. De mirare că n-a ajuns cineva gripat şi-n Antarctica.
Cam ăsta e firul acţiunii, în linii mari. Ce altceva obiectiv ar mai fi de spus? Că se manifestă ca o gripă obişnuită, cu fierbinţeală, tuse şi muci, că se ia de la unu' la altu', că se tratează cu ceaiuri fierbinţi şi cu patul. Că unii mai şi mor, destul de puţini, dacă e să ne uităm la statistici. Că e un virus slab, faţă de vărul aviar de exemplu, nemaivorbind de celebrul virus al Gripei Spaniole, că răspunsul imunitar normal uman îl ucide. Adică mai nimic în afara normalului.
Dar noi avem organizaţii mondiale plătite să se afle în treabă, să numere cazurile, să stabilească praguri şi culori de alertă, să dea comunicate de presă. Să omoare ţînţari cu artileria grea. Singurul efect vizibil al activitaţii WHO, pe lîngă marea de vorbe ce se revarsă spre noi pe toate canalele media - iar presa, avidă de subiecte de orice fel, a muşcat-o tare de tot - singurul efect deci este epuizarea stocurilor de antivirale, stocuri pe care marile concerne farmacetice le-au înlocuit imediat cu maxim profesionalism şi eficienţă, profitînd de deschiderea guvernelor din toate ţările lumii de-a cumpăra efectiv orice. Asta afacere supra-statală, pute de la mare distanţă a subvenţie anti-criză pentru industria farmaceutică, pe banii noştri.
Tocmai ne-a explicat la televizor o reporteriţă deşteaptă că "gripa porcină se transmite destul de repede de la om la om, dacă petreci un timp suficient de îndelungat în contact cu o persoană bolnavă". Deci se petrece imediat ce se-ntîmplă. Tare ca fularu'.

A, da, non-ştirea asta supramediatizată mai face ceva: abate atenţia lumii de la subiecte mai delicate, cum ar fi cine a ieşit în cîştig de pe urma crizei financiare. Cine şi unde a mai pus un strat de osînză, peste celelalte existente deja, cine sînt porcii ascunşi printre noi.
Ce bine ar fi dacă am şti de unde ni se trage adevărata boală, aia care contează.

duminică, 24 mai 2009

XXXVIII: AMINTIREA UNUI PUMN

just me
Cîndva un individ nervos şi cam beat mi-a tras un pumn, în obraz. Mergeam seara pe stradă, între două autobuze, mă întorceam din oraş. Nu-mi amintesc să fi făcut ceva ca să-l merit, era iarnă şi eu mă zgribuleam în cojoc, mergeam pe trotuar alături de ceilalţi, n-aveam treabă cu nimeni. A fost un gest random, nesupus nici unei cauzalităţi aparente. Nici acum, după atîţia ani, nu-i găsesc logica. Mi-a rămas întiparită în minte senzaţia de zdruncinătură şi săgetarea fierbinte a obrazului inflamat în timp ce îmi priveam reflecţia încruntată din geamul autobuzului suburban şi prost întreţinut, zdrăngănind tot drumul pînă acasă. Mascîndu-mi descărcarea întîrziată de adrenalină. Furia neputincioasă.
De-atunci am mai primit şi alte lovituri neaşteptate, de un fel sau altul, nici una însă atît de evident fără logică. Sînt aici, deci le-am supravieţuit tuturor. Fiecare lovitură a lăsat în urmă o dublă cicatrice, cele fizice mă dor de obicei cînd se schimbă vremea, celelalte îşi aleg singure momentul durerii, au reguli proprii.

Am înţeles mai tîrziu că nimic nu se-ntîmplă degeaba, totul are un sens, chiar dacă aparent nu-i aşa. Nu primim ceea ce merităm, în sens strict cauzal. Loviturile / accidentele / umilinţele inexplicabile logic ni se-ntîmplă pentru a provoca o reacţie, pentru a ne obliga la autoanaliză. Depinde de noi dacă înţelegem ceva.

duminică, 26 aprilie 2009

XXXVII: ACCEPTAREA PROPRIEI IMPERFECŢIUNI - DUMINICA TOMII

Celtic Cross by Mike Hollingshead
Gustăm gusturi, mirosim mirosuri, cît e ziua de lungă. Vedem, auzim, pipăim îndelung realitatea, neîncrezători, cu buricele degetelor, în speranţa că îi vom simţi textura. Că o vom înţelege. Înţelegem cu ce-avem, cu mintea adică. Încadrăm realitatea în structuri şi raţionamente logice, repetabile, la o adică. Previzibile. Într-o primă aproximaţie, aparent, reuşim. Folosim nesperata ocazie să ne umplem de noi, să ne simţim bine în pielea noastră. Şi totul merge, o vreme, pînă la prima neconcordanţă majoră. Atunci punem la îndoială totul, realitatea însăşi, mai puţin metoda noastră limitată prin care ne acordăm realităţii. Sîntem consecvenţi în toate, dar mai ales în greşelile noastre.

Imperfecţiunea simţurilor îşi lasă amprenta în percepţia limitată şi limitativa a realităţii, iar noi ne bazăm în continuare pe ele. Pînă cînd? Un prim pas ar fi acceptarea propriei noastre imperfecţiuni. Să nu ne mai credem buricul pămîntului, adică.

miercuri, 22 aprilie 2009

XXXVI: PACÉLE DE MIEL. PLUS NIŞTE FANTEZIE.

Miel :D
De pe net:
"... Din căpăţînă se fac pacéle, iar din burtă şi intestine, ciorbă de bureţi. Nici o parte a mielului nu este, practic, aruncată, totul fiind preparat cît se poate de gustos..."
"... pacea s.f. 1. (înv.) Partea de la genunchi în jos a piciorului, la animalele cu blană. […] 2. (culin.; reg.; mai ales la pl.) Mîncare (dobrogeană), asemănătoare cu piftia, preparată mai ales din picioare de viţel sau de miel, mai rar de pasăre, cu adaos de ouă, oţet sau usturoi. pl. (înv.) -ele, (reg.) pacele. – Din tc. Paça..."
"... paceá s. f., art. paceáua, g.-d. art. pacélei; pl. pacéle..."
E o mîncare ceva mai specială, specifică Munteniei şi Dobrogei, locuri în mod deosebit tributare gastronomic influenţei turceşti. Conform descrierii, e un fel de piftie de resturi / extremităţi plus căpăţînă de miel, cu mult mujdei de usturoi verde, să simţi în străfundul tău că a venit primăvara. În ce constă fantezia? Păi, în legumele (morcovi, ţelină, albitură), tăiate în variate forme fanteziste (cuburi, steluţe, triunghiuri, beţişoare) care se adaugă la fiert, musai într-o oală cu presiune, să iasă toată gelatina din oase. Plus nişte pătrunjel tocat proaspăt, adăugat la sfîrşit, deasupra pacélelor "transbordate" în bolului transparent, din sticlă de Jena.
Şi încă "un strop de net":
"... paceá (-éle), s.f. – 1. (Înv.) Pielea, blana de pe picioarele animalului. – 2. Fel de mîncare preparat din picioare de viţel. – Mr. păcea, megl. pacea. Tc. paça (Şeineanu, II, 279; Lokotsch 1601), cf. ngr. πατζας, alb., bg. pača, sb. pače..."

Cum spunea undeva Stanislaw Lem, în Ciberiada, despre noi, oamenii: "... cunoaştem trei sute şaptezeci şi şase de feluri de a ucide şi douăzeci şi opt de mii cinci sute nouăzeci şi şapte de reţete de preparare a celor ucişi, pentru ca introducerea lor în corpurile noastre prin orificiul numit gură să ne facă mare plăcere. Arta de preparare a vietăţilor ucise este mai renumită în ţara noastră decît astronautica. Ea se numeşte gastronautică sau gastronomie şi n-are nimic comun cu astronomia..."
Enjoy! :D