Români Anti PSD
Aşa sînt eu: am opiniile mele, pe care le scriu cînd şi cînd pe blogurile mele. Opiniile astea se bazează, săracele, pe experienţele pe care le-am avut pînă acum, bune ori rele. Evident că nu mă aştept să fie toata lumea de acord cu ceea ce scriu, ar fi absurd, nu-i aşa. Înţeleg chiar şi cînd vrea cineva să mă-njure. Fiind însă aici Blogul Meu, insist ca cei ce îşi manifestă dezacordul / mă critică / mă-njură / mă ameninţă / îmi aruncă insinuări peste gard, să aibă decenţa să se şi semneze, cu prenumele şi numele lor. Să îşi asume răspunderea pentru propriile opinii. Nu de alta, dar nu am de gînd să mă las înjurat în public de fiştecine. Consider că a înjura pe cineva public - pe oricine - sub protecţia anonimatului, e un gest de profundă laşitate. Plus că mi-aş dori să fie lucrurile clare, dacă tot ne-njurăm, să evităm după aia să ne strîngem mîinile ca prieteni, cînd dăm nas în nas, pe stradă.
Revenind la ceea ce cred, în politică:
Cred că ţara asta a fost profund afectată, în ultimii 60 de ani, de comunism - "Ciuma Roşie" - ideologie străină nouă şi impusă cu forţa, cu tancurile, mai exact. Am văzut cu ochii mei comuniştii rămaşi "fără cap" regrupîndu-se în '90 în jurul lui Iliescu şi concentrîndu-se - majoritatea - în partidul ce se cheamă acum PSD. Nu s-a numit aşa de la bun început, s-a "branduit" pe parcurs, făcînd mezalianţe. Partid fără tradiţie democrată, furînd din tradiţia celor ce aveau aşa ceva. I-am văzut reducîndu-şi oponenţii la tăcere cu pumnul / bîta / lanţul / gazele lacrimogene / glonţul / închisoarea. Dacă stai şi te uiţi atent, majoritatea celor ce-au făcut asta în '90 sînt tot pe-acolo, "suflul nou" fiind dat de alde Vanghelie. Candidatul lor e fiul unui fost general de Securitate (adică din ăia de-i schingiuiau în închisori pe cei ce nu erau de acord că comunismu-i Raiul pe pămînt - cacofonie intenţionată, pentru cei ce-ncearcă să uite), categorisit la un moment dat de însuşi şeful lui ca "prostănac". Eu refuz să votez aşa ceva, mi-e greaţă. Dacă voi puteţi să-l votaţi, aveţi stomacul mai tare ca mine. Cam atît despre comunişti, foşti şi actuali.
Amicilor liberali, gata să-şi vîndă comuniştilor votul pentru cîteva funcţii, le mai amintesc doar atît: Băsescu, de-l înjură la grămadă, a fost singurul preşedinte român care a condamnat în mod deschis şi oficial comunismul, suportînd batjocura nereţinută a unui întreg parlament plin de comunişti abia mascaţi şi de trădători de profesie. Ceea ce, apropos, liberalii n-au fost în stare să facă. Dacă pentru un întreg Partid Liberal nu contează, pentru mine contează.
Black Dog
-
Black Dog (Gou Zhen) China 2024, regia Guan Hu
Un film care a primit premiul Un certain regard la Cannes anul acesta.
Si pe bună dreptate.
Dintr-un o...
Acum o săptămână
3 comentarii:
o opinie de pe un forum, care mi-a placut la nebunie: sa votezi cu Geoana in turul 2 este exact ca si cum ai vota unirea Romaniei cu Rusia si cu Belarus.
Sa nu citeasca Siminel :))
...
Trimiteți un comentariu