LXXIII: ANGÉLIQUE, MARQUISE DES ANGES

Images from Angélique (1) [2013] - The Love Scene

Una din cele mai frumoase scene de dragoste.

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXXIII: ANGÉLIQUE, MARQUISE DES ANGES" ***

LXX: PRETENDING... "BACKWARD" & "FORWARD"

Anouk - Pretending as always "backward"

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL " LXX: PRETENDING... "BACKWARD" & "FORWARD" " ***

LXVII: "What Would You Do If No One Expected You To Live?" [from LinkedIn]

"We expect the doctor next door to stay the doctor next door. We want our friend who works in finance to stay in finance—not drop everything and become an artist. Following your dreams sounds good in theory, but if you do, expect that everyone in your life is going to think you’re crazy."
 

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXVII: "What Would You Do If No One Expected You To Live?" [from LinkedIn]" ***

LXVI: THEN, THE LIGHT

Light

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXV: THEN, THE LIGHT" ***

LXIV: M.F.L.

My Fair Lady - Loverly

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXIV: M.F.L." ***

LX: (R)EVOLUTION - work in progress -

M-am luptat cu Youtubu' crunt (ca un tigru...) pentru videoclip-urile astea două, pînă la urmă am reuşit să le încarc cu blocare numa' în SUA / Canada şi pe reţelele mobile. Nu-s sută la sută fericit, însă a meritat efortul. Cu un pic de noroc, voi continua...
(R)EVOLUTION 1 Images from:  The Fifth Element; Music: Jean Michel Jarre - Revolutions (from: Revolutions)

(R)EVOLUTION 2 Images from:  The Fifth Element; Music: DJ Drunken Master - Here Be Tigers (DJDM versus AR)

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LX: (R)EVOLUTION - work in progress - " ***

LVIII: REDEFINIREA FIRESCULUI: NOAPTEA IGUANEI, BEST OF. IN FACT, MOST OF...

Poemul de l-am pus în postarea trecută mi-a făcut o poftă nebună de Noaptea Iguanei, aşa că l-am revăzut (... a cîta oară?...), apoi m-am gîndit să fac o selecţie, acolo, de cîteva minute. Ca urmare, am luat filmul la ciopîrţit. Numai că socoteala de-acasă nu prea s-a potrivit cu cea din tîrg, ca de obicei. După o noapte de muncă, au căzut "la tăiat" doar vreo 30 de minute, restul fiind mult, mult prea bun. Am tăiat cîte ceva de la început, unde încă nu se-nchegase bine intriga, apoi de ici ici şi de colo, cîteva imagini de umplutură. Plus sfîrşitul, holywoodian, cînd toţi zîmbesc frumos, în gros-plan (chestie care, recunosc, întotdeauna m-a enervat). Restul e mult, mult prea bun. Aşa că tot ce-a rămas - cam 70% din film - l-am împărţit în 4 bucăţi, pentru a putea fi urmărit totuşi la o calitate acceptabila, apoi l-am postat, mai jos.

Povestea este despre "a men at the end of his rope" şi opţiunile lui, din ce în ce mai limitate-spre-zero. Lui îi stau împotrivă în primul rînd propriile lui alegeri (proaste) din trecut, iar acum, ajuns la capătul funiei, chiar el însuşi, el şi limitarile lui omeneşti. Conform legilor lui Murphy, evenimente din cele mai neplăcute i se întîmplă, într-un crescendo din ce în ce mai greu de suportat. De remarcat că distinsului reverend aproape răspopit Lawrence T. Shannon, cam toate - şi cele bune, dar mai ales cele rele - îi vin / i se trag prin femei. Unele îl iubesc şi vor să-l facă fericit, de regulă împotriva voinţei lui, altele îl urăsc cu patimă, propunîndu-şi nici mai mult nici mai puţin decît să-l distrugă, iar celelalte, neutre, se lasă numai manipulate de şarmul lui. Surprinzător (sau nu), atît cele ce-l iubesc, cît si cele ce-l urăsc, nu iau nici o clipă în considerare apelurile lui din ce în ce mai disperate la raţiune şi omenie. Iar el, asaltat din toate părţile, se zbate, se zbate, legat la capătul funiei lui, precum numita iguană, sperînd în ciuda evidenţei să scape loviturii fatale a macetei... în speranţa că-şi va salva măcar cîte ceva din deja terfelita-i onoare. Degeaba. Pînă la urmă, perspectiva "lungului drum înot pînă în China" devine pentru Shannon din ce în ce mai probabilă, ca singura soluţie de a sparge cercul vicios.

"Adunînd dovezi ale inumanităţii omului faţă de Dumnezeu"... Mda.

Rezolvarea complicatei situaţii, într-un mod paradoxal, dar şi cumva firesc în acelasi timp, v-o las vouă s-o descoperiţi, cetitorilor :). E vorba aici, ei bine, de redefinirea firescului.

The Night of the Iguana (selection 1)

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LVIII: REDEFINIREA FIRESCULUI: NOAPTEA IGUANEI, BEST OF. IN FACT, MOST OF..." ***

LVII: YOU GIVE ME REASON TO LIVE...

Kim & Mickey on 9 & 1/2 Weeks; You Can Leave Your Hat On - Joe Cocker

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LVII: YOU GIVE ME REASON TO LIVE..." ***

LV: THE QUEEN OF BURLESQUE - DITA VON TEASE

From Wikipedia: Dita Von Teese (born Heather Renée Sweet on September 28, 1972 in Rochester, Michigan) is an American burlesque dancer, model, costume designer, and actress. She is thought to have helped re-popularize burlesque performance and was once married to Marilyn Manson.

Dita Von Teese - The Classic Absinthe Glass Strip

Reuşeşte performanţa de a nu fi vulgară, nici măcar o secundă... Evident, Balanţă! :) Numai o Balanţă poate fi atît de dezinhibată... Prietenii ştiu de ce :D  [....]

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LV: THE QUEEN OF BURLESQUE - DITA VON TEASE" ***

LIV: LACRIMOSA +

HAVASI - Lacrimosa (Symphonic version)

... Sîntem ceea ce sîntem...

LII: ASPIRAŢII ALE MATERIEI, RODIN STYLE

Auguste Rodin - The Cathedral

Materia în sine e singură, în perfecţiunea ei imperfectă. Umple o întreaga lume, în toate formele posibile de agregare, se combină, se separă, absoarbe energie, o cedează, uneori se transformă pe sine în energie, dar tot singură e, în sine. Are nevoie de o intervenţie din afară, de o matrice pe care să crească şi să se structureze, de un sens. De regulă, matricea care dă sens materiei e Viaţa.

Acum vreun secol, Rodin punea sensuri în materia moartă, în piatră ori bronz. Deşi la prima vedere matricea originală pare a fi tot Viaţa, sensurile lui Rodin sînt mult mai înalte. În seria "The Cathedral", materia ia forma a două mîini aparţinînd unor persoane de sex diferit ce se caută, cel mai adesea fără a se atinge. Cele două mîini configurează arhitectural o boltă gotică, prin însăşi căutarea lor. În intenţia creatorului, aerul ce umple spaţiile goale ale compoziţiei sînt la fel de importante, în ansamblu, precum spaţiul ocupat de materie. Finisajul este deseori brut, din daltă.

Compoziţiile mustesc de expresivitate. Ca regulă, mîna bărbătească are tendinţa de a o cuprinde cu grijă nespusă, protector şi în acelaşi timp tandru, pe cea a femeii, care răspunde îmbrăţisării plenar, din fiinţa, cu dragoste şi dăruire. Sentimentul dominant al privitorului e că asistă la o mîngîiere, profundă. La o împlinire a unui sens mai înalt, a reîntregirii Întregului (perechea primordială, unită prin iubire împărtăşită), mai valoros în sine decît părţile componente (cele două principii, feminin şi masculin, reprezentate prin cele două mîini). Cum spuneam, un sens mai înalt decît Viaţa. [....]


          *** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LII: ASPIRAŢII ALE MATERIEI, RODIN STYLE" ***                  

LI: TIME'ZZUP. TIME FLIES. TIME WOUNDS ALL HEELS. FARSCAPE

FARSCAPE: TIME

Farscape - Unrealized Reality [season four, episode eleven]. Fragment.
.........................
JOHN: Nice threads. Helps to humanize you. Makes it easier for me to sympathize with your problems. MAN: Time. [John tilts his head slightly, makes no response.] MAN: Time. JOHN: Zzup? MAN: Time. JOHN: Flies. MAN: Time. JOHN: Bandits. MAN: Time. [The man begins moving closer, John’s response taking on a harder edge.] JOHN: Wounds all heels. MAN: Time. JOHN: [singing] Rosemary and Thyme… MAN: Time. [John pulls a small pulse weapon from the flight harness over the EVA suit and fires.] JOHN: Zzup. [The energy of the pulse bolt freezes about a foot from the well dressed man’s face. The man looks… vaguely disappointed, turning he moves back toward the far side of the ice floe, muttering one more time…] MAN: Time. [John eyes the small pistol wryly.] JOHN: [to self] Either stop pointin’ guns at people or get a bigger gun. [John takes a few steps closer, almost following the well dressed man who appears to be examining the frozen pulse bolt, which is, itself, continuing in it’s flight… at a much subdued rate.] MAN: Time is… [Long pause while John takes another, disinterested look around.] JOHN: Infinite. [Clearly thinking of a better answer, giving it with greater interest.] JOHN: Relative. [The energy of the pulse bolt winks out as the well dressed man turns back toward John.] MAN: You are quite a simple organism to possess the knowledge you do. JOHN: You’re only sayin’ that ’cause you don’t know me. MAN: Time is meaningless and yet it is all that exists. JOHN: Very Morrissey. My name is Jo— MAN: Yes. JOHN: And yours is… MAN: Unimportant to our encounter. JOHN: [mirthless chuckle] Exactly. I love how you lay it out there, Einstein. So let me ask you, without… getting existential on me— why am I, why are we… here? EINSTEIN: You are present to perish, I am present to effect that outcome.
.........................

Aparent, trăim de-a lungul unui singur fir temporar. Chestia asta o numim, pompos, REALITATE. O considerăm imanentă, imuabilă, aşa ne e cel mai uşor sa ne-o reprezentăm, pentru a fi împăcaţi cu sine, prea multe întrebări existenţiale strică echilibrului interior. Însă potenţialităţile care-au dus la realitatea actuală ar fi putut duce, în anumite condiţii, la un număr infinit de realităţi alternative, unele din ele abia diferite, altele de-a dreptul antagonice cu aceasta. Cineva apropiat mi-a spus cîndva că ...trecutul se varsă-n prezent şi se transformă în viitor ca nişte coarde elastice, mişcătoare vibrant spre vîrf. [....]

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LI: TIME'ZZUP. TIME FLIES. TIME WOUNDS ALL HEELS. FARSCAPE" ***

L: CEVA STATISTICI DESPRE MINE, DAR MAI ALES DESPRE VOI

3D Pie Chart

Statisticile sînt de felul lor reci, iar informaţiile din ele-s trunchiate. Şi cu toate astea, fiind vorba aici de statisticile din blogurile mele, le urmăresc consecvent, cu speranţa că voi înţelege ceva. Imi imaginez că în spatele fiecarui click e o intenţie, o curiozitate, ori poate chiar cineva cunoscut. Adesea însă, în loc să găsesc certitudini, găsesc alte şi alte-ntrebări. Cert e că-n patru ani de blogăreala am contorizat >22,000 click-uri pe primul şi >10,000 pe-al doilea, ceea ce teoretic se poate numi un colectiv statistic semnificativ, aşa că şi concluziile, cică, ar avea relevanţă statistică. Păi să vedem.
Categoria 1.1: Public - locaţii geografice
* Ca locaţie geografică, majoritatea click-rilor vin din România: 74.44% pe primul, respectiv 61.65% pe al doilea, iar pe ambele (în medie ponderată) 69.31%, ceea ce e de-a dreptul firesc . Interesant, al doilea, ăla "seriosu'", e mai puţin căutat de concetăţenii mei decit cel cu "visare". Mi-a zis mie cineva că vărsătorii ar fi curat visători...
În top se află, evident, Bucureştiul, cu o cifră ce însumează aproape cît toate celelalte judeţe împreună. Dintre ele, trafic semnificativ de mare am primit din: Cluj, Braşov, Iaşi, Mureş, Timiş, Constanţa.
** Apoi urmează grupul ţărilor din Europa (Germania, Polonia, Moldova, Franţa, Italia, Olanda), cu 14.36% pe primul, respectiv 19.17% pe al doilea, iar pe ambele (în medie ponderată) cu 16.29%. De remarcat că, din grupul ăsta, italienii şi moldovenii se uită numai pe primul. De "italieni" ce să zic, bănuiesc că-s emigranţi ori expaţi, ca şi ceilalţi "europeni", dar moldovenii nu se lipesc tiparului - or fi şi ăştia neam de visători, mai ştii...
*** Pe a treia poziţie se află Statele Unite, [....] 
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "L: CEVA STATISTICI DESPRE MINE, DAR MAI ALES DESPRE VOI" ***

XLIX: LOVE SONG

Ofra Haza - Love Song [Abys Edit]

Aproape jumătate din viaţă nici n-am ştiut că există. Apoi i-am auzit vocea nepereche răsunînd în absurditatea unei cazarme îngheţate în timp, împletindu-se halucinant cu viscolul din noaptea de-afară. Reverberînd strălucire ca o Fata Morgana, printre pîrîiturile difuzoarelor vechi, de radioficare, vopsite regulamentar în culoarea peretelui, verde. Pe-atunci nu ştiam cum o cheamă. Într-o bună zi am aflat, însă n-am ascultat decît o melodie sau două, în facultate, de la un coleg pasionat de altceva. Apoi au trecut nişte ani, şi-ntr-o zi am auzit că ne-a părăsit, lăsîndu-ne să visăm de unii singuri, după puterile noastre. Acum am regăsit-o, şi-am aflat cît de mult mi-a lipsit atîta vreme ceva ce nici măcar n-am ştiut că există. [....]
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "XLIX: LOVE SONG" ***

XLVII: NEW ZEALAND MAORI HAKA - ALL BLACKS

Haka, dansul tradiţional Maori de pregătire pentru luptă, a fost adoptat de timpuriu de echipa de rugby a Noii Zeelande, prima atestare în presă datînd încă din 1884.
Ritualul începe cu o chemare la ordine şi ascultare din partea liderului, în urma căreia membrii echipei aleg o postură de aşteptare încordată, comună tuturor artelor marţiale, de la scrimă pînă la karate: picioarele depărtate în lateral, genunchii flexaţi, centrul de greutate coborît şi braţele depărtate de trup. Expiră aerul şuierător, la răstimpuri, încordind muşchii abdomenului pînă la limita durerii, fiind atît de plini de adrenalină încît dacă îi tai, cel mai probabil nu curge sînge. Loviturile ritmice, în braţe, picioare şi piept, gesturile şi grimasele explicit violente şi provocatoare, strigătele guturale care acoperă, fără amplificare, un întreg stadion, adesea ostil, întregesc imaginea de explozie debordantă de energie vitală. Şi încă ceva: determinarea, dăruirea, împărtăşirea comună a spiritului strămoşesc Haka, transmise năvalnic şi integral către adversari, îi ajută să cîştige lupta, chiar înainte de a o incepe. Este ceva ce noi, oamenii "civilizaţi", aproape că am uitat cum se face, cu din ce în ce mai rare excepţii. Noi folosim în schimb proceduri motivaţionale de doi lei, cu multe vorbe goale, pe care nu le credem nici atunci cînd le spunem. Se pare că pentru a atinge un ţel nu e suficient să vrei, trebuie să şi crezi în el şi în tine. Să devii una cu el.
Faptul că All Blacks nu au renunţat nici o clipă la Haka a fost o inspiraţie pentru alte popoare de origine polineziană, de jur împrejurul Pacificului: echipele Tonga, Fiji, chiar şi Hawai şi-au alcătuit propriile dansuri rituale, cu rădăcini în propriile lor tradiţii războinice. Deci, se poate.

Scurt istoric All Blacks Haka [....]

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "XLVII: NEW ZEALAND MAORI HAKA - ALL BLACKS" ***

XLVI: PUNCTE DE SPRIJIN, BY ARHIMEDE

Archimede
Daţi-mi un punct de sprijin şi am să mişc Universul, le-a spus cîndva Arhimede colegilor lui intelectuali. Istoria nu consemnează vreo ofertă concretă. E genul de enunţ care produce tăcere, invitîndu-i pe toţi la reflecţie, dincolo de imaginea unei pîrghii enorme, cu Arhimede opintindu-se la capătul ei. Departe de efectul spontanului exerciţiu de PR petrecut la descoperirea legii ce-i poartă numele, gol puşcă, lipăind cu tălpile ude, şiroind de apă şi chiţăind cu ecou Evrika printr-o mult prea plictisită Siracuză. Mda.
E greu să găsim puncte de sprijin cu caracter absolut, majoritatea se dovedesc a fi dependente, la rîndul lor, de cîte ceva, coborînd ştacheta de la visatul "absolut" la dezamăgitorul "relativ". Plus tentaţia de a închide ochii o clipă şi a ne mulţumi cu acest "relativ", pornind de la ideea că principiile pure sînt de neatins. Fiindcă nu-i aşa, nu ne plac surprizele, căutăm certitudini, căutăm siguranţă, urîm visceral imprevizibilul, deşi ni se tot întîmplă, zi dupa zi.
Am putea să depăşim suprafaţa lucioasă a concretului, să privim în perspectivă, căutînd înţelesul fiecărui lucru ceva mai departe, dincolo de primul nivel cauzal. Sau dimpotrivă, am putea fi fatalişti, imaginîndu-ne viaţa ca un lung lanţ de întîmplări fără noimă şi de ocazii pierdute. Am putea face ori una ori alta, dînd astfel un sens mai profund tocitei noţiuni de Liber Arbitru.
Interesantă a fost şi ieşirea din scenă a anticului savant, executat pentru nesupunere de un cuceritor roman apevist care îl căuta chiar pe el, avînd ordin să-l ia în primire, fiindcă la întrebarea explicită Cum te cheamă i-a răspuns cu mult prea abstractul enunţ Nu te atinge de cercurile mele. Fiecare dintre ei, din propriul punct de vedere, în situaţia dată, a facut exact ceea ce trebuia făcut. Diferenţa a făcut-o orizontul de cunoaştere al fiecăruia.

XLIII: 9 SECUNDE ŞI JUMĂTATE DE BUCURIE, ÎNTRE ATÎTEA MIZERII

World Rekord 9.58 Usain Bolt - 2009, Berlin

Ei bine, da, se mai întîmplă şi bucurii. Scurte, din ce în ce mai scurte. Asta a durat fix nouă secunde şi cincizecişiopt de sutimi, următoarea va dura - cînd se va mai milostivi de noi jamaicanul ăla de Bolt - chiar mai puţin de atît.
E bine, suprarenalele noastre stătute au mai scremut chinuite în noi cîte o picătură de adrenalină, de-aducere-aminte.
După clipa aia de extaz ne-am întors cu toţii, transpiraţi şi cu zîmbete tîmpe lipite de colţu' gurii, înapoi la vieţile noastre fără recorduri mondiale.
Cea mai zemoasă fază a fost, normal, aia de după, cînd nişte fotografi bondoci, cu cefe duble şi late, alergau din răsputeri să ţină pasul cu campionul ce făcea turul de onoare, la ralanti. Parcă-i şopteau gîfîind, printre stropii unsuroşi de sudoare: "Jamaicane, dă-ne şi nouă o genă de-a ta…" Eu zic că Bolt le-ar fi dat, la toţi le-ar fi dat, dacă n-ar fi fost atît de preocupat de cum o să iasă în poze.

XLI: CUNOAŞTEREA DI PE MERSU' - CĂPÎLNA STYLE

Fetele de la Capîlna by D3M!
Eu's în deal şi badea-n şesu'
Şi mi-l cunosc di pe mersu'.
Eşti acolo, undeva, la marginea extremă a cîmpului meu vizual, nu tocmai te văd, ci doar îţi înregistrez automat paşii, cu vederea periferică. Procese automate de calcul preiau controlul informaţiei brute, iar concluzia răsare brusc în mijlocul gîndirii conştiente, neaşteptat Hopa-Mitică: "Uite-l pe X-ulescu!..." Automat, cam ca respiraţia. Mda.
Apoi urmează partea a doua, ceva mai complexă, semi-automată şi ea: proiectarea unui sens, a unui înţeles profund, asupra mişcărilor siluetei abia recunoscute:
Şi-are mersul legănatu'
Cu dragoste amestecatu'.
Mă rog, ăsta-i un caz particular, la fel de bine aş putea spune că respectivul mers legănatu' e amestecat cu: nemulţumirea propriilor neîmpliniri, cocoaşa lipsei de încredere în propriile forţe, lipsa de scop ori a principiilor călăuzitoare, conştiinta ratării, angoasa, neadecvarea. Sau, de ce nu - mult mai rar însă - din contră. Asta cînd nu ne ocupăm procesorul cu proiectarea asupra respectivului a propriilor gînduri şi sentimente, minţindu-ne.
Cînd mere gîndeşti că scrie
Ca ţeruza pe hîrtie.
Indicare a existenţei unui mesaj subliminal, ermetic ascuns printre paşi. Nici măcar o umbră de încercare de decriptare.
Badeo, spicule de grîu,
Mult aş da să nu te ştiu...
Teama de necunoscut. Eludarea realităţii. Refuzul de a accepta implicaţiile. Nu mă mai joc. Piua. O naivă tentativă de întoarcere în timp, înapoi la "vremurile bune", atunci cînd toate erau mai simple, neatinse în aşa măsură de rău, ca acum.

Uimitor este însă ne-ritmul dansului fetelor de la Căpîlna, de-a dreptul magic, purtător al unui înţeles mult mai profund, perceput de fiece privitor la nivelul ridicării părului pe spate. Acolo zic eu că e semnificaţia ascunsă, cheia către realitatea paralelă. Cuvintele sînt numai o punere în ecuaţie, un enunţ, o ipoteză de lucru.
Ştim unde-i cheia, deci. Mai avem de identificat poarta. Şi metoda de-a o deschide. Un mizilic.
Idei?...

XXXVIII: AMINTIREA UNUI PUMN

just me
Cîndva un individ nervos şi cam beat mi-a tras un pumn, în obraz. Mergeam seara pe stradă, între două autobuze, mă întorceam din oraş. Nu-mi amintesc să fi făcut ceva ca să-l merit, era iarnă şi eu mă zgribuleam în cojoc, mergeam pe trotuar alături de ceilalţi, n-aveam treabă cu nimeni. A fost un gest random, nesupus nici unei cauzalităţi aparente. Nici acum, după atîţia ani, nu-i găsesc logica. Mi-a rămas întiparită în minte senzaţia de zdruncinătură şi săgetarea fierbinte a obrazului inflamat în timp ce îmi priveam reflecţia încruntată din geamul autobuzului suburban şi prost întreţinut, zdrăngănind tot drumul pînă acasă. Mascîndu-mi descărcarea întîrziată de adrenalină. Furia neputincioasă.
De-atunci am mai primit şi alte lovituri neaşteptate, de un fel sau altul, nici una însă atît de evident fără logică. Sînt aici, deci le-am supravieţuit tuturor. Fiecare lovitură a lăsat în urmă o dublă cicatrice, cele fizice mă dor de obicei cînd se schimbă vremea, celelalte îşi aleg singure momentul durerii, au reguli proprii.

Am înţeles mai tîrziu că nimic nu se-ntîmplă degeaba, totul are un sens, chiar dacă aparent nu-i aşa. Nu primim ceea ce merităm, în sens strict cauzal. Loviturile / accidentele / umilinţele inexplicabile logic ni se-ntîmplă pentru a provoca o reacţie, pentru a ne obliga la autoanaliză. Depinde de noi dacă înţelegem ceva.

XXXIII: JOBUL POTRIVIT. CUM ÎL ALEGEM.

"Under Construction :P"
Sînt momente în viaţă cînd trebuie / sîntem obligaţi să facem alegeri. În funcţie de cum alegem vom trăi, mai bine sau mai rău, ani întregi, uneori zeci de ani. Ne vom realiza sau ne vom rata, in extremis. De aceea este bine să alegem cu ochii deschişi, în cunoştinţă de cauză. Să nu ne pară rău, mai tîrziu. Pentru clarificarea opţiunilor, vă propun un scurt chestionar. Enjoy!

Ce este important pentru tine atunci cînd cauţi un job? Care sînt principalele criterii pe care le urmăreşti? Alege unul sau mai multe.
	Salariul motivant
	Programul de lucru
	Plata orelor suplimentare
	Accesul la cursuri de specializare
	Poziţia ierarhică (status-ul profesional)
	Perspectiva dezvoltării profesionale
	Relaţie constructivă şi netensionată cu angajatorul
Free polls from Pollhost.com

April 06, 2009 Update:


Gata, urnele s-au închis! Iată mai jos rezultate finale.
Mie concluzia mi se pare evidentă: dacă nu pui problema în sensul ăsta (motivare, perspectivă, relaţie constructivă), angajaţii buni vor pleca , mai devreme sau mai tîrziu, spre alte zări de soare pline.

Angajatorule, se aude pînă acolo sus, la tribuna întîi?.... :D