Subject: RE: Thank you for the connection
From: Art Vandalay - Owner at Vandalay Industries
To: Agnies P. - Financial analyst at -
Date: June 20, 2013
On 06/20/13 12:11 PM, Art V. wrote:
--------------------
I told you all about me, you left, but you keep coming back. What else do you expect to find? ...
[....]
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXXI: SMALL TALK, WITH ART, ON LINKEDIN II [EPILOGUE]" ***
Subject: Thank you for the connection
From: Agnies P. - Financial analyst at -
To: Art Vandalay - Owner at Vandalay Industries
Date: June 5, 2013
On 06/05/13 6:20 AM, GMT -4 (New York City time), Agnies P. wrote:
--------------------
Hello Art,
any special reason for the connection?
Have a good day.
Regards,
Agnies
On 06/05/13 6:53 AM, GMT -4 (New York City time), Art Vandalay wrote:
--------------------
:)
What are you expect from a bald, quirky, fatty and funny guy like me?... I'm just following my dreams and my fantasies, with a little humor and personal style. That's all.
A beautiful day to you, too.
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXIX: SMALL TALK, WITH ART, ON LINKEDIN" ***
Mtg: Planar Chaos - Dash Hope by Zoltan Boros & Gabor Szikszai
* M-am cam săturat să plimb o ţeavă prin secţie. Ştiu s-o fac - am avut profesori merituoşi - dar nu-mi place.
* M-am cam săturat să corespund aşteptărilor. Să simt cum standardele scăzute ale celorlalţi mă trag în jos.
* M-am cam săturat să-mi vînd marfa unora care nu-i apreciază valoarea. Şi care nu-şi cunosc interesul.
* M-am cam săturat să tac şi să înghit orice, de la oricine. Chiar şi somacul meu are o limită.
* M-am cam săturat să justific ceea ce sînt unor indivizi cu principii ferme precum cauciucul. Nevulcanizat.
* M-am cam săturat să fac lucruri fără sens. Trebuie să-mi justific existenţa cumva, faţă de mine măcar.
Simt, zi de zi, cum se umple paharul. Într-o bună zi o să fie plin, apoi o să-nceapă să dea pe-afară.
Acum sînt succint, dar cîndva voi intra în suculente detalii. Este un timp pentru toate, nu?
Piggy 
În pană de inspiraţie, i-au spus "Gripă Porcină", cică porcii ar avea-o deja de multă vreme - asta înseamnă "endemic", nu-i aşa? - numai că o ţineau pentru ei. Brusc au devenit generoşi şi ne-au dat-o şi nouă, de unde atîta dărnicie te-ntrebi, de la niste porci.
Că ne-au dat-o e o chestiune aproape normală, un soi de leapşă, la urma urmei se-ntîmplă de-atîtea ori într-o viaţă. Proşti am fost noi că am luat-o, dar şi chestii din astea se-ntîmplă, de-atîtea şi-atîtea ori. Plus că oamenii n-au stare de felul lor, au limbrici, cu sau fără gripă la bord e musai să umble - şi cine îi poate împiedica să se ducă acasă, de exemplu, pe un alt continent. De mirare că n-a ajuns cineva gripat şi-n Antarctica.
Cam ăsta e firul acţiunii, în linii mari. Ce altceva obiectiv ar mai fi de spus? Că se manifestă ca o gripă obişnuită, cu fierbinţeală, tuse şi muci, că se ia de la unu' la altu', că se tratează cu ceaiuri fierbinţi şi cu patul. Că unii mai şi mor, destul de puţini, dacă e să ne uităm la statistici. Că e un virus slab, faţă de vărul aviar de exemplu, nemaivorbind de celebrul virus al Gripei Spaniole, că răspunsul imunitar normal uman îl ucide. Adică mai nimic în afara normalului.
Dar noi avem organizaţii mondiale plătite să se afle în treabă, să numere cazurile, să stabilească praguri şi culori de alertă, să dea comunicate de presă. Să omoare ţînţari cu artileria grea. Singurul efect vizibil al activitaţii WHO, pe lîngă marea de vorbe ce se revarsă spre noi pe toate canalele media - iar presa, avidă de subiecte de orice fel, a muşcat-o tare de tot - singurul efect deci este epuizarea stocurilor de antivirale, stocuri pe care marile concerne farmacetice le-au înlocuit imediat cu maxim profesionalism şi eficienţă, profitînd de deschiderea guvernelor din toate ţările lumii de-a cumpăra efectiv orice. Asta afacere supra-statală, pute de la mare distanţă a subvenţie anti-criză pentru industria farmaceutică, pe banii noştri.
Tocmai ne-a explicat la televizor o reporteriţă deşteaptă că "gripa porcină se transmite destul de repede de la om la om, dacă petreci un timp suficient de îndelungat în contact cu o persoană bolnavă". Deci se petrece imediat ce se-ntîmplă. Tare ca fularu'.
A, da, non-ştirea asta supramediatizată mai face ceva: abate atenţia lumii de la subiecte mai delicate, cum ar fi cine a ieşit în cîştig de pe urma crizei financiare. Cine şi unde a mai pus un strat de osînză, peste celelalte existente deja, cine sînt porcii ascunşi printre noi.
Ce bine ar fi dacă am şti de unde ni se trage adevărata boală, aia care contează.
just me
Cîndva un individ nervos şi cam beat mi-a tras un pumn, în obraz. Mergeam seara pe stradă, între două autobuze, mă întorceam din oraş. Nu-mi amintesc să fi făcut ceva ca să-l merit, era iarnă şi eu mă zgribuleam în cojoc, mergeam pe trotuar alături de ceilalţi, n-aveam treabă cu nimeni. A fost un gest random, nesupus nici unei cauzalităţi aparente. Nici acum, după atîţia ani, nu-i găsesc logica. Mi-a rămas întiparită în minte senzaţia de zdruncinătură şi săgetarea fierbinte a obrazului inflamat în timp ce îmi priveam reflecţia încruntată din geamul autobuzului suburban şi prost întreţinut, zdrăngănind tot drumul pînă acasă. Mascîndu-mi descărcarea întîrziată de adrenalină. Furia neputincioasă.
De-atunci am mai primit şi alte lovituri neaşteptate, de un fel sau altul, nici una însă atît de evident fără logică. Sînt aici, deci le-am supravieţuit tuturor. Fiecare lovitură a lăsat în urmă o dublă cicatrice, cele fizice mă dor de obicei cînd se schimbă vremea, celelalte îşi aleg singure momentul durerii, au reguli proprii.
Am înţeles mai tîrziu că nimic nu se-ntîmplă degeaba, totul are un sens, chiar dacă aparent nu-i aşa. Nu primim ceea ce merităm, în sens strict cauzal. Loviturile / accidentele / umilinţele inexplicabile logic ni se-ntîmplă pentru a provoca o reacţie, pentru a ne obliga la autoanaliză. Depinde de noi dacă înţelegem ceva.
Scrooge
Disclaimer:
Orice asemănare cu persoane şi întîmplari reale este pur întîmplătoare. Nu voi raspunde provocărilor deci vă rog nu-mi testaţi vigilenţa :P.
Mă-ntreb uneori cum ar fi…
… Cum ar fi să ajungi într-atît de lipsit de idealuri încît să-ţi asumi ca unic scop în viaţă cîştigul material, să fii gata să faci orice pentru asta, absolut orice. Să calci peste oricine ţi-ar sta în cale, la o adică.
… Cum ar fi să fii atît de suspicios încît să porneşti în orice discuţie de la premisa că interlocutorul vrea să te mintă ori să te fure, să-ţi numeri discret pe sub masă, pe pipăite, degetele, dupa orice strîngere de mînă.
… Cum ar fi să fii atît de altruist în nefericirea ta încît atunci cînd suferi să simţi nevoia să-i faci şi pe cei ce depind într-un fel sau altul de tine să sufere odată cu tine. Suferinţă sincronă.
… Cum ar fi să-ţi fie atît de indiferenţi oamenii din jur încît s-atribui fiecăruia dintre ei cel mult valoarea unei piuliţe M6.
… Cum ar fi să fii atît de acru încît tuturor subalternilor tăi să li se strepezească, instantaneu, dinţii.
… Cum ar fi s-ajungi atît de cărpănos încît să foloseşti ca pretext mult-trîmbiţata criză economică pentru tăierea / micşorarea la valori simbolice a primelor de Crăciun şi să nu dai creşterile de salarii promise cu luni înainte.
… Cum ar fi să priveşti absent cum o parte din tine dispare. Să îi dai periodic cu sare, pînă se usucă şi moare.
Cum ar fi să fii Scrooge, să te jignească profund veselia şi starea de bine a celor din jur. Să te simţi obligat să-i aduci cu picioarele pe pămînt, nu-i aşa, înapoi la starea mizerabilă, firească pentru tine, mă tot intreb.
Nest Guard by City Parrots
Defilare terestră anu' ăsta, fără aviaţie (Thank You God, pentru ceaţă, deja începusem să mă împac cu ideea că azi mă vor trezi motoare de elicopter şi de avion turate la joasă înălţime, repetînd vacarmul de acum cîteva zile, cînd au facut exerciţii…). M-a distrat un pic APV-istul de la biroul de presă al armatei care comenta la TV, limbajul lui mi-a confirmat că Moş Teacă traieşte printre noi mai departe în spirit, unele lucruri nu se schimbă niciodată, sînt de-a dreptul perene.
Altfel? Privim pe geam ceaţa de-afară şi numărăm voturi. Apropos de voturi, aseară mă deprimasem complet la vestea exitpoll-urilor cum că PSD + PUR ar fi pe locul întîi la distanţă, ne aşteaptă vremuri căcăcioase, m-am gîndit atunci, să ne punem la punct paşapoartele. Azi-dimineaţă din contra, veselie nesperată, la primele numărători parţiale: PSD-ul bătut cu trei - patru procente. După aia s-au echilibrat, în cursul zilei diferenţele au scăzut sub unu la sută. Cu variaţii de la zonă la zonă, se pare că nu s-au săturat încă de comunism în ţara asta: nişte moldoveni, nişte dobrogeni şi nişte olteni. Deştepţii.
Eu m-am săturat de ei de mult, le-am văzut adevăratele feţe, de aia, le-am văzut colţii rînjiţi, ochii sticloşi şi ghearele, mai ales ghearele, din spatele costumelor scumpe şi ale cămăşilor scrobite. Nu că n-aş aprecia o stîngă puternică, dar mi-am jurat că nu voi vota PSD-ul decît abia cînd toţi ăia de-au fost în partid şi în funcţii în intervalul 1990 - 1996 vor fi ieşit cu toţii la pensie sau (mai bine) se vor fi dus deja la locul lor de veci, în raiul lui Marx şi al lui Lenin, acolo unde le e locul. Ce bine că au venit la pachet în alegeri cu ăia de la PUR / PC / Antene / Fundaţia Voiculescu sau whatever s-or mai numi anul ăsta, avem şansa de a-i vedea intrînd împreună în opoziţie, tot la pachet (… la conservă?...).
Nu că ăilalţi or fi nişte sfinţi, personal mi-aş dori - de exemplu - ca Nicolăescu să îşi facă o viaţă întreagă tratamentele (doctori, spitale, analize, operaţii, medicamente) bugetate de el, cît a fost ministru. Să vadă cum e. Na, că am ajuns să şi bleastăm.
Ungurii s-au scos şi de data asta, ceva mai subţiri şi ei - în jur de şase la sută - la mustaţă am putea spune. Nu şi-au exprimat opţiunile de alianţe, aşteaptă să vada cine-i mai tare, să se alieze şi ei la tabăra victorioasă. Normal.
Au rămas şi unii, cică, pe-afară, vezi, aşa-i la uninominal: pericolul public Vadim şi făt-frumosul Becali. Amîndoi fac pe jicniţii, au apucat să spună deja că ceva nu-i în regulă, sigur cineva i-a furat, e o conspiraţie generală a lichelelor împotriva oamenilor cinstiţi şi reprezentativi, ca ei. Deci sînt pe-afară. Atîta pagubă.
Bun. Or să numere toate voturile în două - trei zile, o să ştim zecimalele atunci. Mai departe? Mai departe să-i vedem dacă s-or înţelege, să vedem ce-o să iasă de-aici. Să vedem dacă or fi în stare. Să vedem dacă i-am votat şi pe ăştia degeaba.
1 Million Dollar Bill :D 
În anii ’90 s-au dat nişte “tunuri” adevărate prin ţara asta, supranumite la vremea lor “inginerii financiare” – fiindcă erau concepute de nişte ingineri de meserie, se pare :D – prin care mari sume de bani au trecut din buzunarele statului sau ale oamenilor obişnuiţi către alte buzunare, mai primitoare. Cele mai proeminente au fost: falimentarea Bancorex, jocul piramidal Caritas, fondul de investiţii FNI. Aşa cum probabil ştiţi, pentru Bancorex a plătit Statul (adică noi toţi, indirect); pentru Caritas şi FNI au plătit direct oamenii – mai tîrziu o mare parte din datoriile FNI au fost preluate de CEC, deci tot de noi toţi, şi tot indirect. Două din trei, un scor bun pentru inginerii români convertiţi la finanţe. A, da, au mai fost şi o grămadă de privatizări “pe doi lei găuriţi” care s-au dovedit apoi o mină de aur pentru întreprinzători şi o pagubă imensă pentru stat, care a preluat datoriile (adică, din nou, am plătit noi toţi).
În aproape toate situaţiile prezentate mai sus, repet, pierderile au fost acoperite de Statul Român – s-a spus despre noi că sîntem un stat bananier, că într-o ţară civilizată nu s-ar putea întîmpla aşa ceva, într-o ţară civilizată plăteşte cel ce greşeşte şi dacă o bancă ajunge în stare de faliment, ea va fi executată silit, restul economiei rămînînd sănătoasă şi neafectată în profunzime.
Privită în lumina celor de mai sus, actuala criză financiară din US şi rezolvarea ei – acoperirea pagubelor prin răscumpărarea portofoliilor de credite neperformante de către stat, la “modestul” preţ de aproape 800 miliarde USD – apare ca o trădare a principiilor liberale enunţate mai sus, principii utile pesemne doar atunci cînd dai lecţii de moralitate ţărilor mici şi amărîte. Partea “drăguţă” este că sistemul financiar mondial funcţionează ca o reţea enormă de vase comunicante, orice dezechilibru local transferîndu-se, într-o mai mare ori mai mică măsură, într-o altă parte a lumii. Aşa se face că lipsa lichidităţilor din sistemul bancar american a provocat o “foame” de lichidităţi pe toate celelalte pieţe financiare din lume, scumpind valutele forte în detrimentul celor slabe. Deci noi, suferind, ajutăm economia americană să se redreseze. Cît altruism pe capul nostru.
Pe de altă parte, campania electorală (cea americană, adică aia care contează, nu parodia care se-ntîmplă pe plaiurile mioritice …) a intrat în linie dreaptă, iar combinaţia campaniei cu criza crează un amestec exploziv. Iată de ce evoluţia campaniei electorale americane are o importanţă proeminentă pentru noi toţi, iată de ce voi monitoriza aceste alegeri, prin fluxul (Pod) de ştiri de presă NEWSWIRE susţinut de VODPOD. See you arround.
Interconnecting LHC magnet in the tunnel 
Ideea e veche, de fapt. Încă de la începutul secolului XX, fizicienii accelerau fluxuri de particule pentru a le ciocni de ţinte fixe, revelînd structura intimă a materiei. În istorie a rămas experimentul reuşit al lui Rutherford (Universitatea Cambridge), care a bombardat cu atomi de heliu în stare ionizată o ţintă fixă, determinînd pentru prima oară, în 1911 prin metode ştiinţifice, structura fundamentală a atomului: faptul că fiecare atom are în centru un nucleu foarte mic şi foarte greu. Cercetările au continuat de-a lungul anilor în marile centrele universitare, concentrîndu-se asupra accelerării particulelor la energii din ce în ce mai înalte, pentru a obţine din ce în ce mai multe date. Ideea Ciclotronului a fost pusă în practică de cercetătorii Lawrence şi Livingston la Universitatea Berkeley, în 1931, depăşind în eficientă acceleratoarele liniare de particule folosite pînă atunci, prin accelerarea în mod repetat a fluxului, înainte de ciocnirea de ţintă. Primul ciclotron era un tub vidat cu un diametru de 4.5 inch (11.43 cm), deci o circumferinţă de 35.91 cm. Cu acest dispozitiv, cei doi cercetători au accelerat ioni de hidrogen (protoni) pînă la energii de 80 KeV, folosind un potenţial de 1800 V.
Deşi principiile fundamentale sînt aceleaşi, ciclotronul CERN în discuţie, LHC (The Large Hadron Collider) este “un pic” altceva: circumferinţa lui este de 26,659.00 m (de 74.24 mii de ori mai mare decît experimentul de acum 75 de ani) şi poate accelera protoni pînă la o energie maximă de 7 TeV (adică de 87.50 milioane de ori mai mare decît s-a obţinut atunci…). Ţinînd cont că vor fi două fascicule de particule accelerate în sensuri opuse, fiecare pînă la 7 TeV, ciocnirile vor avea loc la o energie însumată de 14 TeV. Totul se va petrece într-o incintă vidată şi răcită la temperatura de -271.3 °C, foarte aproape de “Zero Absolut” (-273.15 °C). Pentru “liniştea noastră”, temperaturile şi presiunile pot fi vizualizate on-line aici, pentru fiecare sector în parte. Cool.
Importanţa experimentelor care se pot face într-un accelerator de particule este mai mult decît teoretică, pentru cei ce vor să vadă: 90% din tehnologiile care ne-nconjoară (în domeniile: electronică, energetică nucleară şi convenţională, chimie, medicină, biotehnologie, ştiinţe spaţiale) pornesc de la cunoaşterea structurii intime a materiei, adică, mai mult sau mai puţin direct, de la experimente de cercetare ce implică ciocniri de particule.
CERN (European Organization for Nuclear Research) e compusă din 20 de state membre, ce stabilesc prin votul reprezentanţilor în Consiliu priorităţile ştiinţifice de cercetare. Susţinerea financiară a CERN se face prin contribuţiile celor 20 de state membre. România are statut de Stat ne-membru al CERN, implicat în programe ale CERN prin activitatea cercetătorilor săi, în diversele proiecte (adică participăm, dar nu plătim nimic şi deci nici nu prea decidem…). Împărtăşim acest statut cu alte 34 de state.
TRIVIA: În aceste condiţii solicitarea imperioasă a Partidului Conservator către CERN (trîmbiţată simultan prin toate “Antenele” de prin curte) de a opri experimentele despre care au auzit ei că ar fi periculoase este o dovadă de prostie crasă, probabil că în curînd (după alegeri, cînd vor avea negreşit majoritatea în Parlament) vor solicita să se modifice Legea Gravitaţiei, din motiv că-i apasă cam tare şi îi opreşte din zbor…
N-o să vă vină să credeţi, am primit şi ceva spam pe tema asta, am fost chemat să iau atitudine împotriva acestui experiment ştiinţific periculos “în urma căruia vor apărea găuri negre care ar putea înghiţi planeta din interior”… Configuraţii psihologice negative, la limita patologicului, care văd Apocalipsa împlinindu-se (tragic, of course) la fiecare colţ de stradă. Nu că ar înţelege ceva din ce se petrece în jur. În alte vremuri, habotnici complexaţi ca ăştia s-au “afirmat” în Inchiziţie, omorînd şi schingiuind în dreapta şi-n stînga pe toţi cei ce-aveau altă părere. Mai tirziu – în Securitate. Mda.
Facts: A început deja acceleraţia fluxului de particule, pe data de 10 septembrie, urmînd ca primele ciocniri să aibă loc aproximativ o lună mai tîrziu.
Aspectare astrală:
10 septembrie 2008 – inaugurarea LHC. Luna se află în Capricorn (zodia ştiinţei, a matematicii, a calculului precis, de-a dreptul elveţian, a solidităţii şi durabilităţii, a informaţiilor de mare importanţă), unde face un aspect de conjuncţie cu Jupiter (aflat tot în Capricorn - înseamnă: progres, mentalitate superioară); amîndouă planetele de mai sus se află în trigon – aspecte pozitive – cu Saturn şi cu Soarele, aflate în Fecioară (ceea ce semnifică: precizie, minuţiozitate, perfecţionism, minte inginerească ascuţită, adunarea de date importante, cu valabilitate ne-expirabilă) plus: trei planete (Mercur, Venus şi Marte) în triplă conjuncţie pe Balanţă (echilibru – deci experimentul nu va devia de la scopul propus). Jupiter în Capricorn (aspect natal pentru LHC…) înseamnă protecţia reală / solidă / concretă a unui munte. Cu certitudine a fost “in charge” cineva pasionat de astrologie, cînd s-au făcut programările astea…
Pentru paranoici: da, e aici şi un aspect dual, nu întru totul negativ, Soarele în Fecioară în opoziţie cu Uranus în Peşti (aspect dual: descoperirea eficientă şi remedierea la timp a eventualelor probleme / defecte ascunse sau greu previzibile).
10 octombrie 2008 – data programată pentru primele ciocniri în LHC: Soare în Balanţă în trigon cu Luna şi Neptun, aflate amîndouă în Vărsător (pace şi concordie mondială, everybody kiss & make-up each other, configuraţie bună pentru revelarea unor lucruri noi sau de care nu eram siguri).
Mercur retrograd în Balanţă plus Saturn în Fecioară, în opoziţie cu Uranus în Peşti – arată o posibilă obstrucţie a culegerii de date, bonus pentru paranoici :D – şi doar atît, în condiţiile în care Saturn e în trigon cu Jupiter în Capricorn, în continuare (ceea ce înseamnă că eventualele obstrucţii sînt rezolvabile).
”The Time Has Come For Those Who Are Different To Stand United”
Percepută ca atare abia de curînd, generaţia din care fac parte a început să iasă la lumină discret, lăsînd la vedere numai “vîrful aisbergului”. De ce “Generaţia Invizibilă”? Pentru că mă uit în jur şi văd maxim o zecime din vechii mei colegi de facultate, restul sînt împrăştiaţi în întreaga lume. În întreaga lume civilizată şi avansată tehnologic adică – şi peste tot au ajuns în funcţii-cheie. “Discreţia” acestei generaţii este cu atît mai evidentă dacă luăm în considerare faptul că au fost mai mulţi decît ceilalţi – şi decît generaţia anterioară, şi decît cea cea care a urmat, datorită anomaliilor sociale precum mult-hulitul decret anti-avort dat de ceauşescu (am scris cuvintele astea special cu litere mici, să ştiţi că am voie, fiind produsul direct al acestei anomalii). Ceea ce a “uitat” să facă societatea care i-a obligat să existe, a fost să le asigure acces la învăţămîntul superior, de exemplu, stau mărturie tuturor că locurile în facultăţi nu s-au suplimentat, în fata valului aproape dublu de absolvenţi de liceu din acea vreme. Societatea comunistă n-avea nevoie de intelectuali, nimic nou aici. După revoluţie (iarăşi litere mici asumate..), cei din Generaţia X au auzit de protecţie socială, case ieftine pentru tineri etc. însă majoritatea lor n-au avut parte de ele. Generaţia X s-a descurcat (şi se descurcă încă) pe cont propriu. “Prin noi înşine”, iată cît de bine se potriveşte sloganul liberal acestei generaţii.
Studiul ăla de marketing vehiculat prin presă este în bună parte bullshit, trust me – vă spune asta un mare (fost) fumător de Carpaţi şi mare (fost si actual) mîncător de Eugenia şi Ciocolată cu Rom. Nu, nu cumpăr produsele după ambalaj – asta e o chestiune de (lipsă de) IQ, părerea mea… Da, îmi place Phoenix şi îl respect pe Maestrul Florin Piersic, dar nu sînt idolii mei. Queen mai degrabă… Generaţia X e workohoolică şi nu suportă comunismul – aici m-aţi prins...
Eu cred că Generatia X abia de-acum va ieşi la lumină, abia de-acum se va afirma. Pînă acum a stat precum vinul bun, în butoaie, cîştigînd arome nepreţuite. Cîştigînd valoare. Oare sînteţi pregătiţi pentru noi?...
"We are friends... :)"
Se zice că familia nu ne-o alegem, ne e data la naştere de regulă, împreună cu “kitul standard de instalare” (îmi place cum sună chestia asta). Desigur, există excepţii – nu-i aşa, întotdeauna există excepţii. Nici rasa, sexul, religia ori ţara în care trăim nu sînt pe-alese, deşi – of course, în extremis – unii dintre noi, nemultumiţi de situaţie, încearcă să le schimbe pe-astea din urmă. Unii chiar reuşesc. Excepţiile, desigur.
Însă prietenii – oare pe ăştia cum îi alegem? Aici nu prea putem vorbi de predeterminare, “e prietenul meu fiindcă s-a nimerit să fie pe-acolo, prin preajmă” – ăsta nu-i un argument serios. Colegii (de orice fel) nu ne sînt în mod necesar prieteni. Adesea îi numim prieteni, în mod greşit, pe cei ce ne plac ori pe care-i plăcem noi, fără să ţinem cont de alte criterii. Ei nu ne susţin cînd ne arde buza, la greu. Ei sînt de fapt “slăbiciunile noastre cu chip de prieteni”.
Poate c-ar trebui să-i alegem după criterii clare. Eu aş propune ca “pretendenţii” să se-nscrie numai pe bază de voluntariat, adică în primul rînd să fie disponibili de-a fi prieteni, de-a dărui ceva din sufletul lor. Apoi ar trebui verificate principiile, alea două sau trei importante după care ne ghidăm întreaga viaţă, să fie aceleasi la amîndoi. Abia acum vine rîndul “plăcutului” – e important şi ăsta, placutul, doar nu vrei să stai nas în nas, toata ziua, cu un prieten nesuferit. Pentru oamenii destupaţi – zic eu (pentru mine, at least) vîrsta, sexul, rasa, naţionalitatea – nu sînt criterii, pur şi simplu nu sînt. Nici pentru prietenii mei.
Aş mai adăuga un criteriu, destul de important (cel puţin) pentru mine: IQ-ul. Să te ferească Dumnezeu de prietenul prost, asta-ţi urez din toată inima, cititorule. Am văzut obraji crăpînd de ruşine pentru un prieten idiot, cred că şi voi aţi văzut ori păţit – nu se poate să nu. Ne-o facem singuri să ştiţi, nu mai avem nevoie de “ajutorul” duşmanilor, ne “descurcăm” singuri adică alegîndu-ne prieteni proşti. Pe scurt, eu i-aş testa :P
“Prietenul credincios este acoperământ tare; şi cel ce l-a aflat pe el aflat-a comoară.” – cuvinte greu de contestat. Să ştiţi că eu am mulţi amici şi colegi dragi la care ţin. Am şi prieteni – puţini, dar buni. Am încercat să le fiu şi eu prieten bun, la rîndul meu. Mi-am oferit prietenia de cîteva ori în viaţă (ocazii numărate pe degete) – uneori oferta mea a fost bine primită, alteori a fost refuzată. I can live with that.
Voi cum staţi, dragilor? :)
Găinile nu gîndesc prea mult de felul lor şi oricum, s-au obişnuit cu ideea deja, cînd le tai gîtu’ vezi, în ochii reptilieni cu pieliţă dublă, înţelegerea faptului că plătesc păcate vechi şi multe, de pe vremea dinozaurilor încă.
Porcii sînt nişte porci, se zbat un pic, guiţă acolo şi ei, acut dar scurt, fără prea mare rezonanţă sufletească, "e catastrofă da’ nu-i bai" parcă se-aude-n surdină cînd tai porcu’. Vacile şi boii – nici atîta, nişte vaci şi nişte boi, cîtă profunzime s-aştepţi de la ei.
Dar mieii... Spre deosebire de celelalte orătănii, mieii percep în mod acut ce li se-ntimplă şi nu înţeleg nicicum, poţi să le explici atîta cît vrei, ei bine nu pot înţelege şi pace de ce ţinem cu tot dinadinsul să le luăm beregata şi să le facem vînt într-un ceaun cu de-a sila. De-aia, înainte să moară, mieii sînt plini de tristeţe. Generaţii şi generaţii de bucătari s-au chinuit şi se chinuie încă să găsească acea combinaţie ideală care să scoată postmortem tristeţea din miel. E-o luptă fără sorţi de izbîndă, să ştiţi, oricîte ierburi / mirodenii / sosuri savante ar face bucătarii ăia geniali, tot mai rămîne un pic de tristeţe pe-acolo, pe undeva, pe fundul ceaunului.
Cei ce simt asta în forul lor interior refuză carnea de miel, cu tot soiu’ de pretexte, cică e grea ori le miroase ceva – aiurea, nu-i credeţi, de fapt ei simt tristeţea rămasă în miel, au radar încorporat de tristeţe. Ăilalţii, nesimţiţii adică, mîncăm mielul lupeşte, cu tot cu tristeţe, şi-nghiorţăim cu mult usturoi verde şi cu vin roşu, ce ni se scurge-apoi prin barbă, împreună cu o picătură de seu şi-un pic de tristeţe amară.
După aia ne punem pe mistuit, noi, cei cu stomacul tare.
Te uiţi la o găină şi nu prea-nţelegi de ce are muşchii ăia enormi la picioare, nu tocmai justificaţi de efortul necesar deplasării orătaniei prin curte, îţi trece o clipă prin creier că poate Dumnezeu s-a distrat făcînd frigărui umblătoare. Motivul acestei gustoase disproporţii devine evident cînd remarcăm că încheietura genunchiului stă flexata în permanenţă într-un unghi greu de digerat pentru noi, oamenii. Dacă am imita mersul găinilor, am avea si noi, negreşit, picioare uriaşe, cam ca luptătorii de Sumo.
Se pare că poziţia asta e o moştenire ancestrală venită direct de la strămoşii reptilieni, care au găsit o modalitate extremă de adaptare la o climă mult mai rece, încălzindu-şi brusc sîngele şi micşorîndu-şi drastic statura.
Deci piciorul ăla de pui suculent din farfurie poartă cu mîndrie peste 90% din moştenirea genetică a unui vorace T-Rex, trecut printr-un îndelungat şi adesea ofensator proces de domesticire. Privirea rece a găinii ne spune însă că-i vorba doar de o formă de ocultare a strămoşului carnivor, în aşteptarea unor vremuri mai bune.
Cu proxima ocazie cînd veţi mai devora un picior gustos de urmaş de T-Rex, amintiţi-vă că a fost o vreme cînd lucrurile stăteau exact pe dos.
Bon Appétit!
Cînd auzim cuvîntul digital ciulim urechile cu veselie anticipativă, parcă sperînd că vom atinge apogeul percepţiilor noastre (…orgasmul?...). Ceea ce nu ştie orişicine este că percepţia calităţii a ceva digital ţine de rezoluţia cu care s-a făcut achiziţia originalului imagine / sunet, care este 100% analog, măi dragă. Este extrem de dificil să descrii digital cu rezoluţie satisfăcătoare o imagine sau un sunet, deşi rezultatul unui astfel de demers ne păcăleşte percepţiile zi de zi (probabil pentru că vrem să ne lăsăm păcăliţi – asta spune ceva despre psihismul nostru ca specie, cred). Cu atît mai dificil va fi să descriem în totalitate un obiect material, oricare ar fi el, cît despre recompunerea instantanee a unui obiect macroscopic pornind de la informaţia ce îl descrie, mai avem cale lungă.
Deci vom mai aştepta cîteva generaţii pînă cînd ne vom plimba din loc în loc cu teleportoarele atît de dragi iubitorilor de Star Trek, deşi teste de teleportare a unor particule cu ajutorul unui flux luminos (laser) s-au petrecut cu succes. Mai rămîne de făcut doar ansiblul, transmiţătorul instantaneu, altă gaselniţă a universului SF.
"Engage!"...
Un tip intră într-un bar şi zice: “barman, un whiskey dublu pentru mine şi o apă plată pentru mobilul meu”… Iată o foarte probabilă banală întîmplare din viitorul apropiat. Cercetătorii de la UltraCell au facut deja prototipul alimentatorului de laptop cu o pilă de combustie pe metanol, cu o autonomie de 72 ore fără reîncărcare. Există şi o versiune de astfel de pilă de combustie şi pentru aparate mici, precum playere mp3 sau headset-uri, o singură încărcare cu metanol asigurînd o autonomie de pîna la 20 ore. Laptoape beţive, telefoane beţive, o întreagă menajerie, mare păcat că metanolul nu e potabil…
Aştept momentul cînd se vor pune la punct pilele de combustie pe etanol şi atunci va fi absolut firesc sa ai la tine în permanenţă, prin sertare sau aruncată neglijent în porbagaj, o sticlă de tărie “puterea ursului”. Şi uite aşa vom mirosi cu toţii cît de curînd a prună, a votcă sau a zeamă de ploşniţă, după gust. Iar fetele de la contabilitate ne vor deconta cîte o navetă de tărie pentru “uz personal în interes de serviciu – delegaţie”, privindu-ne încruntate şi cu o totală lipsă de încredere cum plecăm, veseli si entuziaşti, la “timbilding”.
Conţinutul postărilor din acest site îmi aparţine, zeci de mii de neuroni morţi pînă acum (vreo 2 făraşe cu vîrf, în total) stînd dovadă acestui fapt. Ca urmare, reproducerea şi republicarea textelor mele, totală sau parţială, pe orice fel de suport, fără acordul meu, se va face numai cu marcarea lor (ca citat, cu ghilimele, de exemplu) şi indicarea sursei (autor + dată postare + URL blog, URL blog sau cel puţin link spre blog). Pentru moment.
Yours,
JOKER (Gabriel Bardac)
