luni, 16 februarie 2009

XXXIII: JOBUL POTRIVIT. CUM ÎL ALEGEM.

"Under Construction :P"
Sînt momente în viaţă cînd trebuie / sîntem obligaţi să facem alegeri. În funcţie de cum alegem vom trăi, mai bine sau mai rău, ani întregi, uneori zeci de ani. Ne vom realiza sau ne vom rata, in extremis. De aceea este bine să alegem cu ochii deschişi, în cunoştinţă de cauză. Să nu ne pară rău, mai tîrziu. Pentru clarificarea opţiunilor, vă propun un scurt chestionar. Enjoy!



Ce este important pentru tine atunci cînd cauţi un job? Care sînt principalele criterii pe care le urmăreşti? Alege unul sau mai multe.
Salariul motivant
Programul de lucru
Plata orelor suplimentare
Accesul la cursuri de specializare
Poziţia ierarhică (status-ul profesional)
Perspectiva dezvoltării profesionale
Relaţie constructivă şi netensionată cu angajatorul
Free polls from Pollhost.com



April 06, 2009 Update:


Gata, urnele s-au închis! Iată mai jos rezultate finale.
Mie concluzia mi se pare evidentă: dacă nu pui problema în sensul ăsta (motivare, perspectivă, relaţie constructivă), angajaţii buni vor pleca , mai devreme sau mai tîrziu, spre alte zări de soare pline.

Angajatorule, se aude pînă acolo sus, la tribuna întîi?.... :D

duminică, 4 ianuarie 2009

XXXII: 2009 - O PICĂTURĂ DE ASTROLOGIE

Jupiter...
Anul 2009 este marcat de două evenimente astrologice, cu semnificaţii majore pentru noi toţi.
Iată un "insight", provided by MEG ©.
Evenimentul care se desfăşoară deja de ceva vreme este intrarea definitivă a planetei Pluton în Capricorn, începînd cu data de 26 noiembrie 2008. Fiind o planetă foarte lentă, Pluton va trece în zodia următoare - Vărsător - abia peste 15 ani, în 21 ianuarie 2024. Cu titlu informativ, ultimul interval istoric în care Pluton a fost în Capricorn a fost noiembrie 1762 - decembrie 1778, într-un cu totul alt context astral.
Iată principalele semnificaţii ale acestui tranzit lent, ce ne va marca viaţa pentru un foarte îndelungat interval de timp.
În primul rind - distrugerea şi apoi reconstrucţia fundamentelor în: finanţe, politică, domeniul imobiliar, tot ceea ce înseamnă putere. Aştept cu deosebit interes superoferta de case la 1 Euro :P în ciuda tuturor speculanţilor imobiliari care s-au îmbogăţit în ultimii 10 - 15 ani. Piaţa creditelor va fi şi ea din ce în ce mai "zgîrcită", iar toţi cei ce s-au îmbogăţit ori au ajuns în poziţii de putere pe căi necinstite vor plăti, într-un fel sau în altul.
Vom asista la reevaluarea şi reconsiderarea în sens pozitiv a unor valori vechi, chiar antice. Vor izbîndi cei ce vor pune accent pe calitate, în toate formele ei: materială, spirituală, umană. În context, va avea teren propice de afirmare Generaţia X.
Vor dispărea pas cu pas trăsăturile specifice ale Pluton în Săgetător, în relaţiile interumane şi nu numai: importanţa care se dă acum aparenţei (în înfăţişare, formă, aspect, ambalaj, prezentare), se va căuta din ce în ce mai mult ceea ce este profund (sănătatea şi echilibrul interior, calitatea, soliditatea, disciplina, fondul). Abia aştept.
Al doilea eveniment marcant este intrarea planetei Jupiter în Vărsător, în data de 5 ianuarie 2009. Acest tranzit va dura aproximativ un an, pînă pe 20 ianuarie 2010, cînd Jupiter va trece mai departe, în Peşti.
Cele mai multe semnificaţii ale acestei poziţii planetare sînt personale, afectînd pe fiecare dintre noi în funcţie de harta astrală personală. Există însă şi sensuri generale ale planetei Jupiter în Vărsător: şansa celor simpli, justiţia celor mulţi, legarea unor prietenii adevărate, mai multă veselie decît pînă acum, adunarea laolaltă a oamenilor. Vom asista, în acest an, la descoperiri ştiinţifice (în astronomie, fizică, medicină etc.) şi realizarea unor mari progrese în domeniul înaltei tehnologii. Toată informaţia care a fost secretă ori secretizată va fi făcută publică, atît pe plan personal cît şi pe plan colectiv.
Pentru România, în mod specific, Jupiter în Vărsător înseamnă marea şansă şi prosperitate, în ciuda crizei mult - anunţate. Aviz tuturor panicarzilor. :D

duminică, 21 decembrie 2008

XXXI: CULMI ALE MANAGEMENTULUI DE CRIZĂ. AJUN DE CRĂCIUN, ROMÂNIA.

Scrooge
Disclaimer:
Orice asemănare cu persoane şi întîmplari reale este pur întîmplătoare. Nu voi raspunde provocărilor deci vă rog nu-mi testaţi vigilenţa :P.


Mă-ntreb uneori cum ar fi…
… Cum ar fi să ajungi într-atît de lipsit de idealuri încît să-ţi asumi ca unic scop în viaţă cîştigul material, să fii gata să faci orice pentru asta, absolut orice. Să calci peste oricine ţi-ar sta în cale, la o adică.
… Cum ar fi să fii atît de suspicios încît să porneşti în orice discuţie de la premisa că interlocutorul vrea să te mintă ori să te fure, să-ţi numeri discret pe sub masă, pe pipăite, degetele, dupa orice strîngere de mînă.
… Cum ar fi să fii atît de altruist în nefericirea ta încît atunci cînd suferi să simţi nevoia să-i faci şi pe cei ce depind într-un fel sau altul de tine să sufere odată cu tine. Suferinţă sincronă.
… Cum ar fi să-ţi fie atît de indiferenţi oamenii din jur încît s-atribui fiecăruia dintre ei cel mult valoarea unei piuliţe M6.
… Cum ar fi să fii atît de acru încît tuturor subalternilor tăi să li se strepezească, instantaneu, dinţii.
… Cum ar fi s-ajungi atît de cărpănos încît să foloseşti ca pretext mult-trîmbiţata criză economică pentru tăierea / micşorarea la valori simbolice a primelor de Crăciun şi să nu dai creşterile de salarii promise cu luni înainte.
… Cum ar fi să priveşti absent cum o parte din tine dispare. Să îi dai periodic cu sare, pînă se usucă şi moare.

Cum ar fi să fii Scrooge, să te jignească profund veselia şi starea de bine a celor din jur. Să te simţi obligat să-i aduci cu picioarele pe pămînt, nu-i aşa, înapoi la starea mizerabilă, firească pentru tine, mă tot intreb.

duminică, 7 decembrie 2008

XXX: WATCH OUT - ABBA

Iată un cîntecel interesant al formaţiei ABBA. Sound-ul este (cît se poate de) ROCK şi foarte diferit de tot ce am auzit cu toţii, an după an, cîntat de formaţia asta. E chiar original, dacă stai să te gîndeşti. Ascultîndu-l, prin mintea mea a răsărit o întrebare: de ce oare n-au continuat să exploateze filonul ăsta, de ce n-am (prea) mai auzit ROCK cîntat de ABBA?...
Watch Out a fost lansat în 1974, făcînd parte din albumul Waterloo. Dacă mai ţineţi minte, piesa principală a acestui album (Waterloo) a cîştigat competiţia Eurovision în acelaşi an, 1974. Acela a fost punctul de cotitură în istoria ABBA, momentul recunoaşterii lor mondiale ca staruri POP.
În acest context gestul de a renunţa la un întreg filon melodic (ROCK) în detrimentul altuia (POP) pare rezultatul unei decizii reci, strategice, lăsînd pe locurile doi, trei şi patru plăcerea şi dorinţa de a crea, respectiv talentul în forma lui pură. Promovînd în schimb comercialul, popularul, vandabilul.
L-am mai ascultat de cîteva ori, înainte de a mă dumiri ce s-a întîmplat atunci. M-am prins, în cele din urmă. A fost o renunţare la ROCK atunci, fără îndoială, au renunţat la o "creangă" a viitorului lor, au tăiat-o cu drujba, discret, chiar de lîngă "trunchiul" formaţiei, cu tot cu talentul, potenţialele creaţii necreate, plus posibila recunoaştere viitoare ca rockeri. Ce-au cîştigat?... Au cîştigat concentrarea totală asupra filonului POP din creaţia lor, care i-a dus pe poziţia recunoscută de una dintre cele mai mari formaţii POP ale tuturor timpurilor. Cea mai mare, zic eu.

Watch Out - ABBA


Se întîmplă în viaţă să fii pus în faţa alegerilor de genul ăsta, să ai de ales între două sau mai multe variante de viaţă, ambele bune, în aparenţă. Ca să nu greşeşti atunci, trebuie să fii un pic înţelept, sau măcar să-ţi alegi un sfătuitor înţelept. Regrete vei avea mereu, orice-ai alege.
Dacă stai şi te gîndeşti mai bine, altfel nu se putea, au luat cea mai bună decizie. Ar fi fost nişte rockeri buni, poate, talent aveau, se aude. Dar cîntînd POP, talentul lor a ajuns la limita geniului.

luni, 1 decembrie 2008

XXIX: 1 DECEMBRIE 2008, BUCURESTI, POST-ALEGERI

Nest Guard by City Parrots
Defilare terestră anu' ăsta, fără aviaţie (Thank You God, pentru ceaţă, deja începusem să mă împac cu ideea că azi mă vor trezi motoare de elicopter şi de avion turate la joasă înălţime, repetînd vacarmul de acum cîteva zile, cînd au facut exerciţii…). M-a distrat un pic APV-istul de la biroul de presă al armatei care comenta la TV, limbajul lui mi-a confirmat că Moş Teacă traieşte printre noi mai departe în spirit, unele lucruri nu se schimbă niciodată, sînt de-a dreptul perene.
Altfel? Privim pe geam ceaţa de-afară şi numărăm voturi. Apropos de voturi, aseară mă deprimasem complet la vestea exitpoll-urilor cum că PSD + PUR ar fi pe locul întîi la distanţă, ne aşteaptă vremuri căcăcioase, m-am gîndit atunci, să ne punem la punct paşapoartele. Azi-dimineaţă din contra, veselie nesperată, la primele numărători parţiale: PSD-ul bătut cu trei - patru procente. După aia s-au echilibrat, în cursul zilei diferenţele au scăzut sub unu la sută. Cu variaţii de la zonă la zonă, se pare că nu s-au săturat încă de comunism în ţara asta: nişte moldoveni, nişte dobrogeni şi nişte olteni. Deştepţii.
Eu m-am săturat de ei de mult, le-am văzut adevăratele feţe, de aia, le-am văzut colţii rînjiţi, ochii sticloşi şi ghearele, mai ales ghearele, din spatele costumelor scumpe şi ale cămăşilor scrobite. Nu că n-aş aprecia o stîngă puternică, dar mi-am jurat că nu voi vota PSD-ul decît abia cînd toţi ăia de-au fost în partid şi în funcţii în intervalul 1990 - 1996 vor fi ieşit cu toţii la pensie sau (mai bine) se vor fi dus deja la locul lor de veci, în raiul lui Marx şi al lui Lenin, acolo unde le e locul. Ce bine că au venit la pachet în alegeri cu ăia de la PUR / PC / Antene / Fundaţia Voiculescu sau whatever s-or mai numi anul ăsta, avem şansa de a-i vedea intrînd împreună în opoziţie, tot la pachet (… la conservă?...).
Nu că ăilalţi or fi nişte sfinţi, personal mi-aş dori - de exemplu - ca Nicolăescu să îşi facă o viaţă întreagă tratamentele (doctori, spitale, analize, operaţii, medicamente) bugetate de el, cît a fost ministru. Să vadă cum e. Na, că am ajuns să şi bleastăm.
Ungurii s-au scos şi de data asta, ceva mai subţiri şi ei - în jur de şase la sută - la mustaţă am putea spune. Nu şi-au exprimat opţiunile de alianţe, aşteaptă să vada cine-i mai tare, să se alieze şi ei la tabăra victorioasă. Normal.
Au rămas şi unii, cică, pe-afară, vezi, aşa-i la uninominal: pericolul public Vadim şi făt-frumosul Becali. Amîndoi fac pe jicniţii, au apucat să spună deja că ceva nu-i în regulă, sigur cineva i-a furat, e o conspiraţie generală a lichelelor împotriva oamenilor cinstiţi şi reprezentativi, ca ei. Deci sînt pe-afară. Atîta pagubă.

Bun. Or să numere toate voturile în două - trei zile, o să ştim zecimalele atunci. Mai departe? Mai departe să-i vedem dacă s-or înţelege, să vedem ce-o să iasă de-aici. Să vedem dacă or fi în stare. Să vedem dacă i-am votat şi pe ăştia degeaba.

miercuri, 5 noiembrie 2008

XXVIII: FULL OBAMA VICTORY SPEECH

... the future...

XXVII: PERSPECTIVA "THE WORLD COLLAPSE"

Toilet paper dollars
E criză, cică. Au anunţat la televizor şi la radio de un număr nerezonabil de ori, scrie în toate ziarele, netul e plin, toată lumea vorbeşte. Majoritatea ”specialiştilor” ce ne fac capul pătrat cu comentariile lor alarmiste şi cu analizele politico - economice de doi lei, difuzate generos prin media, vorbesc doar să se-audă vorbind, se află în treabă. Presupun că se simt mai bine aşa, vorbind aiurea, fac faţă stressului mai uşor atunci cînd se află în centrul atenţiei.
Totul se suprapune în mod dezastruos peste felul de-a fi al românilor, panicarzi, oportunişti şi lipsiţi de încredere în propriile forţe, gata să mizeze pe propriul declin, la o adică, pentru un cîştig de moment.
Există însă şi o altă abordare ceva mai ocultă, de sorginte managerială, de a face faţă ameninţării “drobului de sare financiar” ce ne-apasă. Porneşte de la premisa Worst Case Scenario – The World Collapse în ceea ce priveşte evoluţia economică şi propune soluţii conservatoare prin excelenţă, pe principiul Trombonului, adică dacă e să fie dezastru, atunci mai bine să fie la alţii. “Băieţii deştepţi” sînt bine informaţi de felul lor, ştiu deja mai înainte cu cîteva săptămini / zile / ore cînd o să-nceapă colapsul economic aşa că se vor “arunca” primii. Acum îşi estimează partea vulnerabilă a business-ului, pentru a o pune pe hold, la o adică. Trombon, cum ziceam.
Mişcările sociale din ultimele săptămîni, alimentate de traseul sinuos al unei legi, votată populist şi-apoi adoptată / contestată / susţinută / faultată în mod absolut conjunctural de către fiecare gaşcă politică în parte, în funcţie de interese politice de moment, sînt o altă faţetă a problemei. “Ascuţitul cuţitelor” la început de campanie electorală devine, iată, sport naţional. Pentru cei cu “ureche muzicală” este evident că totul sună fals, că fiecare actor îşi asumă rolul pe care îl consideră potrivit în “comedie” fără nici o convingere, îi auzi pe toţi cum se ceartă, ştii dinainte aproape tot ce vor scoate pe gură, scopul profund lipseşte cu desăvîşire.
Short astrological lookup provided by MEG ©: Pentru entitatea România, Jupiter este în Casa a XII-a, ceea ce înseamnă protecţia unei mari puteri sau chiar protecţie divină; din ianuarie 2009 Jupiter intră în Vărsător, zodia natală a ţării, ceea ce înseamnă prosperitate / bogăţie / putere / marea şansă. În anul 2010, acelaşi Jupiter va intra în Zodia Peşti, pe Casa a II-a, a surselor generoase de bani, deci perioada de prosperitate a ţării va continua.
În ceea ce priveşte criza deci, astrologia ne spune că pe noi, românii, nu o sa ne-atingă în mod esenţial. Răul cel mai mare riscăm să ni-l facem singuri, amplificînd efectele, pe fond emoţional. Ca nişte fraieri ce sîntem.

Later update: am finisat cele de mai sus exact cînd au început să se închidă urnele la americani. Pînă acum - doar rezultate parţiale. Nu ştiu dacă rezist on-line pînă la sfîrşit. Sper să iasă Obama, să se trezească idioţii ăia de rednecks din beţia contemplării propriului jeg, altfel SUA se vor afunda la loc în rahatul crizei lor şi întreaga lume alături de ei. Cum spuneam, noi românii s-ar putea să scăpam. Nu că am avea vreun merit…

Very morning update: na, că a ieşit Obama! Scorul a fost de 338 la 160 adică doar 32.13% dintre americani sînt rednecks. Eu mă bucur enorm, sper că şi voi :))

duminică, 19 octombrie 2008

XXVI: PE MARGINEA UNUI NUP ANUNŢAT

Mineriada 13-15 iunie 1990 by Romulus Cristea
* Titlu de presă - 13 octombrie 2008: “NUP pentru Ion (Ilici) Iliescu în dosarul mineriadei din 13 – 15 iunie '90”.
Mda, se pare c-a scăpat, şobolanu’ kaghebist, şi de data asta… se pare că ăsta-i destinul lui de “liber cugetător” pe pămîntu’ ăsta, să trăiască bine-mersi, să-i îngroape pe toţi şi să nu se-atingă nimeni de el. Pe lumea asta, că pe ailaltă… presupun că acolo are deja rezervat un cazan special, în secţiunea VIP din Iad, plin ochi cu smoală rusească şi încălzit cu gaze ruseşti. Scump, da’ merită. Auzi, cică n-are nici o vină, cum ne-a putut trece aşa ceva prin cap?...

… Parcă nu l-am văzut la televizor, eu şi-o ţară întreagă, chemînd “oamenii de bine ai ţării” să vină la Bucureşti, “să apere instituţiile statului de elementele reacţionare”… Şi-au venit minerii, cîtă frunză şi iarbă, pîrtie au facut. Universitatea, Arhitectura, sedii ale partidelor de opoziţie, ale organizaţiilor studenţeşti şi ziarelor de altă opinie decît cea “oficială” – peste tot au trecut. Echipamentul “standard” al unui miner conţinea: lămpaş (util în detectarea studenţilor ascunşi prin subsoluri), tîrnăcop (în caz că era vreo uşă-ncuiată), furtune de presiune, cu piuliţe la capăt. Colegul O.N. a văzut piuliţele alea foarte de-aproape (de la numai cîţiva centimetri), scoţînd scîntei şi muşcînd din tencuiala luminatorului prin care încercase să scape, la fiecare izbitură, în timp ce respectivul miner îl prinsese de-o mînă, să-l tragă-năuntru, înapoi, la bătaie. Aveau şi cizme minerii ăştia, dovada fiind coastele rupte ale colegului M.I., tratat o lună în Austria, de Médecins Sans Frontières, unde autorităţile i-au oferit azil politic (a refuzat, patriotic… fraierul). Luni de zile a avut probleme de vorbire, îi trebuiau secunde bune pentru a pronunţa un cuvînt… Aveau şi bîte, dovadă stau o mulţime de capete sparte – practic nici unul dintre colegii mei, prinşi de mineri în Universitate, n-a scăpat fără capul spart. Aveau şi umor minerii, să ştiţi, colegul M.B. ne-a povestit cum, după mama de bătaie primită, zăcînd mai mult mort decît viu pe marginea fîntînii arteziene de la Arhitectură, i-a auzit pe mineri contrazicîndu-se dacă moare ori nu, perspectivele fiind următoarele: dacă trăia – ajungea la-nchisoare, iar dacă era mort ori pe moarte – ajungea la spital, să-i declare doctorii decesul, să se spele ei pe cap cu el. Băieţi dezgheţati, s-au gîndit că cea mai bună metodă e să-l bage cu capu sub apă, în fîntînă, să vadă dacă mai respiră ori nu. Şi-a ţinut respiraţia şi-a trecut testul. L-au aruncat într-o salvare, ca pe-un sac. La o lună după evenimente, hematoamele începuseră să i se estompeze din albul ochilor, dar încă mai avea sînge în lichidul cefalo-rahidian. Altă poantă bună: colegul D.A., cameraman part-time pentru o televiziune franceză, a tăcut chitic, în speranţa că va scăpa mai ieftin. De bătaie tot n-a scăpat, aţi ghicit, în schimb, printre ciomege şi cizme în burtă a avut ocazia să aprecieze mostre de umor neaoş: “Dă-i, bă, la oase, franţuzului, să vadă şi el cum e pe la noi”… I-au furat adidaşii şi ciorapii Lacoste.
După cîteva zile abia au început să răsară colegii mei, unii scăpaţi din U.M. de Securitate de lîngă Măgurele (unde mîncau bătaie, cu predilecţie, cînd se cereau la toaletă, restul timpului fiind “parcaţi” într-un hangar, pe ciment), precum colegul E.T., pe care l-am văzut venind pe jos, cocoşat şi crăcănat de durere da’ nu l-am recunoscut, atîta era de negru (era alb numa’ în albul ochilor) iar hainele arătau ca şi cum ar fi fost tîrît mai multe sute de metri (surpriză: chiar fusese tîrît mai multe sute de metri…), alţii fugiţi din Spitalul Municipal, unde erau păziţi non-stop de cîte-un securist în civil pe hol, la intrare (cu ajutorul unor colege îndrăzneţe, care le-au dus haine şi i-au susţinut efectiv, fugind împreună pe ieşirea de serviciu…). Stăteau unul lîngă altul la pansat pe un pat de cămin - n-o să uit niciodată urmele groase şi vinete de bîte minereşti, pielea pe-alocuri crăpată… - împreună cu un tînăr muncitor, venit la Bucureşti “să apere democraţia”, şi care, avînd o faţă mai intelectuală, fusese “asimilat” studenţilor de către mineri, bătut şi băgat la dubă… tocmai luase chenzina, pe 13 iunie, avea banii la el – evident, l-au buzunărit :)) …Cred că omul ăla n-a mai votat în viaţa lui cu Iliescu.

La sfîrşit i-a adunat pe mineri la Romexpo, mulţumindu-le public pentru ajutor (s-a dat la televizor). “Anormal a fost faptul că a putut să-i treacă cuiva prin cap să invoce şeful statului cu vreo răspundere în legătură cu ceea ce s-a petrecut în urma acestor acte rebele împotriva instituţiilor statului", a declarat Iliescu, la aflarea deciziei de NUP.
Senin. Ca o floare.

miercuri, 8 octombrie 2008

XXV: CRIZA FINANCIARĂ AMERICANĂ, ALGERILE AMERICANE ŞI IMPORTANŢA LOR PENTRU NOI

1 Million Dollar Bill :D
În anii ’90 s-au dat nişte “tunuri” adevărate prin ţara asta, supranumite la vremea lor “inginerii financiare” – fiindcă erau concepute de nişte ingineri de meserie, se pare :D – prin care mari sume de bani au trecut din buzunarele statului sau ale oamenilor obişnuiţi către alte buzunare, mai primitoare. Cele mai proeminente au fost: falimentarea Bancorex, jocul piramidal Caritas, fondul de investiţii FNI. Aşa cum probabil ştiţi, pentru Bancorex a plătit Statul (adică noi toţi, indirect); pentru Caritas şi FNI au plătit direct oamenii – mai tîrziu o mare parte din datoriile FNI au fost preluate de CEC, deci tot de noi toţi, şi tot indirect. Două din trei, un scor bun pentru inginerii români convertiţi la finanţe. A, da, au mai fost şi o grămadă de privatizări “pe doi lei găuriţi” care s-au dovedit apoi o mină de aur pentru întreprinzători şi o pagubă imensă pentru stat, care a preluat datoriile (adică, din nou, am plătit noi toţi).
În aproape toate situaţiile prezentate mai sus, repet, pierderile au fost acoperite de Statul Român – s-a spus despre noi că sîntem un stat bananier, că într-o ţară civilizată nu s-ar putea întîmpla aşa ceva, într-o ţară civilizată plăteşte cel ce greşeşte şi dacă o bancă ajunge în stare de faliment, ea va fi executată silit, restul economiei rămînînd sănătoasă şi neafectată în profunzime.
Privită în lumina celor de mai sus, actuala criză financiară din US şi rezolvarea ei – acoperirea pagubelor prin răscumpărarea portofoliilor de credite neperformante de către stat, la “modestul” preţ de aproape 800 miliarde USD – apare ca o trădare a principiilor liberale enunţate mai sus, principii utile pesemne doar atunci cînd dai lecţii de moralitate ţărilor mici şi amărîte. Partea “drăguţă” este că sistemul financiar mondial funcţionează ca o reţea enormă de vase comunicante, orice dezechilibru local transferîndu-se, într-o mai mare ori mai mică măsură, într-o altă parte a lumii. Aşa se face că lipsa lichidităţilor din sistemul bancar american a provocat o “foame” de lichidităţi pe toate celelalte pieţe financiare din lume, scumpind valutele forte în detrimentul celor slabe. Deci noi, suferind, ajutăm economia americană să se redreseze. Cît altruism pe capul nostru.

Pe de altă parte, campania electorală (cea americană, adică aia care contează, nu parodia care se-ntîmplă pe plaiurile mioritice …) a intrat în linie dreaptă, iar combinaţia campaniei cu criza crează un amestec exploziv. Iată de ce evoluţia campaniei electorale americane are o importanţă proeminentă pentru noi toţi, iată de ce voi monitoriza aceste alegeri, prin fluxul (Pod) de ştiri de presă NEWSWIRE susţinut de VODPOD. See you arround.

duminică, 14 septembrie 2008

XXIV: CE ÎNSEAMNĂ LHC (The Large Hadron Collider) ŞI CU CE SE MĂNÎNCĂ

Interconnecting LHC magnet in the tunnel
Ideea e veche, de fapt. Încă de la începutul secolului XX, fizicienii accelerau fluxuri de particule pentru a le ciocni de ţinte fixe, revelînd structura intimă a materiei. În istorie a rămas experimentul reuşit al lui Rutherford (Universitatea Cambridge), care a bombardat cu atomi de heliu în stare ionizată o ţintă fixă, determinînd pentru prima oară, în 1911 prin metode ştiinţifice, structura fundamentală a atomului: faptul că fiecare atom are în centru un nucleu foarte mic şi foarte greu. Cercetările au continuat de-a lungul anilor în marile centrele universitare, concentrîndu-se asupra accelerării particulelor la energii din ce în ce mai înalte, pentru a obţine din ce în ce mai multe date. Ideea Ciclotronului a fost pusă în practică de cercetătorii Lawrence şi Livingston la Universitatea Berkeley, în 1931, depăşind în eficientă acceleratoarele liniare de particule folosite pînă atunci, prin accelerarea în mod repetat a fluxului, înainte de ciocnirea de ţintă. Primul ciclotron era un tub vidat cu un diametru de 4.5 inch (11.43 cm), deci o circumferinţă de 35.91 cm. Cu acest dispozitiv, cei doi cercetători au accelerat ioni de hidrogen (protoni) pînă la energii de 80 KeV, folosind un potenţial de 1800 V.
Deşi principiile fundamentale sînt aceleaşi, ciclotronul CERN în discuţie, LHC (The Large Hadron Collider) este “un pic” altceva: circumferinţa lui este de 26,659.00 m (de 74.24 mii de ori mai mare decît experimentul de acum 75 de ani) şi poate accelera protoni pînă la o energie maximă de 7 TeV (adică de 87.50 milioane de ori mai mare decît s-a obţinut atunci…). Ţinînd cont că vor fi două fascicule de particule accelerate în sensuri opuse, fiecare pînă la 7 TeV, ciocnirile vor avea loc la o energie însumată de 14 TeV. Totul se va petrece într-o incintă vidată şi răcită la temperatura de -271.3 °C, foarte aproape de “Zero Absolut” (-273.15 °C). Pentru “liniştea noastră”, temperaturile şi presiunile pot fi vizualizate on-line aici, pentru fiecare sector în parte. Cool.
Importanţa experimentelor care se pot face într-un accelerator de particule este mai mult decît teoretică, pentru cei ce vor să vadă: 90% din tehnologiile care ne-nconjoară (în domeniile: electronică, energetică nucleară şi convenţională, chimie, medicină, biotehnologie, ştiinţe spaţiale) pornesc de la cunoaşterea structurii intime a materiei, adică, mai mult sau mai puţin direct, de la experimente de cercetare ce implică ciocniri de particule.
CERN (European Organization for Nuclear Research) e compusă din 20 de state membre, ce stabilesc prin votul reprezentanţilor în Consiliu priorităţile ştiinţifice de cercetare. Susţinerea financiară a CERN se face prin contribuţiile celor 20 de state membre. România are statut de Stat ne-membru al CERN, implicat în programe ale CERN prin activitatea cercetătorilor săi, în diversele proiecte (adică participăm, dar nu plătim nimic şi deci nici nu prea decidem…). Împărtăşim acest statut cu alte 34 de state.
TRIVIA: În aceste condiţii solicitarea imperioasă a Partidului Conservator către CERN (trîmbiţată simultan prin toate “Antenele” de prin curte) de a opri experimentele despre care au auzit ei că ar fi periculoase este o dovadă de prostie crasă, probabil că în curînd (după alegeri, cînd vor avea negreşit majoritatea în Parlament) vor solicita să se modifice Legea Gravitaţiei, din motiv că-i apasă cam tare şi îi opreşte din zbor…
N-o să vă vină să credeţi, am primit şi ceva spam pe tema asta, am fost chemat să iau atitudine împotriva acestui experiment ştiinţific periculos “în urma căruia vor apărea găuri negre care ar putea înghiţi planeta din interior”… Configuraţii psihologice negative, la limita patologicului, care văd Apocalipsa împlinindu-se (tragic, of course) la fiecare colţ de stradă. Nu că ar înţelege ceva din ce se petrece în jur. În alte vremuri, habotnici complexaţi ca ăştia s-au “afirmat” în Inchiziţie, omorînd şi schingiuind în dreapta şi-n stînga pe toţi cei ce-aveau altă părere. Mai tirziu – în Securitate. Mda.

Facts: A început deja acceleraţia fluxului de particule, pe data de 10 septembrie, urmînd ca primele ciocniri să aibă loc aproximativ o lună mai tîrziu.
Aspectare astrală:
10 septembrie 2008 – inaugurarea LHC. Luna se află în Capricorn (zodia ştiinţei, a matematicii, a calculului precis, de-a dreptul elveţian, a solidităţii şi durabilităţii, a informaţiilor de mare importanţă), unde face un aspect de conjuncţie cu Jupiter (aflat tot în Capricorn - înseamnă: progres, mentalitate superioară); amîndouă planetele de mai sus se află în trigon – aspecte pozitive – cu Saturn şi cu Soarele, aflate în Fecioară (ceea ce semnifică: precizie, minuţiozitate, perfecţionism, minte inginerească ascuţită, adunarea de date importante, cu valabilitate ne-expirabilă) plus: trei planete (Mercur, Venus şi Marte) în triplă conjuncţie pe Balanţă (echilibru – deci experimentul nu va devia de la scopul propus). Jupiter în Capricorn (aspect natal pentru LHC…) înseamnă protecţia reală / solidă / concretă a unui munte. Cu certitudine a fost “in charge” cineva pasionat de astrologie, cînd s-au făcut programările astea…
Pentru paranoici: da, e aici şi un aspect dual, nu întru totul negativ, Soarele în Fecioară în opoziţie cu Uranus în Peşti (aspect dual: descoperirea eficientă şi remedierea la timp a eventualelor probleme / defecte ascunse sau greu previzibile).
10 octombrie 2008 – data programată pentru primele ciocniri în LHC: Soare în Balanţă în trigon cu Luna şi Neptun, aflate amîndouă în Vărsător (pace şi concordie mondială, everybody kiss & make-up each other, configuraţie bună pentru revelarea unor lucruri noi sau de care nu eram siguri).
Mercur retrograd în Balanţă plus Saturn în Fecioară, în opoziţie cu Uranus în Peşti – arată o posibilă obstrucţie a culegerii de date, bonus pentru paranoici :D – şi doar atît, în condiţiile în care Saturn e în trigon cu Jupiter în Capricorn, în continuare (ceea ce înseamnă că eventualele obstrucţii sînt rezolvabile).