XIII. FORME PARTICULARE DE GRAVITAŢIE – VIVE LA FRANCE!

"La Tour Eiffel"
La Paris, se pare, gravitaţia nu funcţionează ca la noi, adică de-a lungul unei linii absolut drepte ce uneşte centrele de masă ale celor doua corpuri; acolo, la Paris, care va să zică, atracţia universală se manifestă de-a lungul unor linii curbe, arcuite elegant după reguli arhitecturale de aur. Urmare acestei diferenţe de aplicabilitate a legilor fizicii, la Paris sînt posibile minuni de arhitectură nevăzute pe alte meleaguri: catedrala Notre – Dame şi turnul Eiffel. Sînt efecte minunate şi-n alte privinţe, de pildă, în antropologie: curba şoldului franţuzoaicelor e diferită de a femeilor din alte părţi ale lumii (trust me, ştiu ce spun, am studiat în profunzime problematica, din punct de vedere pur ştiinţific, desigur - din absolut aceleaşi motive aici şi nu aiurea s-a inventat French CanCan-ul). Ar mai fi şi efectul extins asupra organului limbă – atît în ceea ce priveşte sonoritatea vorbelor scoase pe gură (încă de cînd eram mic îmi plăcea la nebunie cum sună urechii blîndul “je t’aime” faţă de colţurosul “I love you” anglo-saxon, parcă plin de şuruburi şi piuliţe), cît şi în ceea ce priveşte capacitatea de a alege / combina / inventa Gustul Perfect, atît la mîncare, cît şi la băutură.

Şi în artă şi-a pus pecetea, cu certitudine, “Les sanglots longs / Des violons / De l'automne / Blessent mon coeur / D'une langueur / Monotone” nu puteau exista într-o realitate în care mărul cade din copac drept în capul fizicianului, dîndu-i astfel de gîndit, obligîndu-l parcă să tragă o concluzie anume. Simplă şi logică, neapărat.