LXXXV: THE THRILL

Nina Kraljić - Wicked Game by Chris Isaak [The Voice of Croatia S01]

.. It's strange what desire will make foolish people do..

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LXXXV: THE THRILL" ***

LX: (R)EVOLUTION - work in progress -

M-am luptat cu Youtubu' crunt (ca un tigru...) pentru videoclip-urile astea două, pînă la urmă am reuşit să le încarc cu blocare numa' în SUA / Canada şi pe reţelele mobile. Nu-s sută la sută fericit, însă a meritat efortul. Cu un pic de noroc, voi continua...
(R)EVOLUTION 1 Images from:  The Fifth Element; Music: Jean Michel Jarre - Revolutions (from: Revolutions)

(R)EVOLUTION 2 Images from:  The Fifth Element; Music: DJ Drunken Master - Here Be Tigers (DJDM versus AR)

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LX: (R)EVOLUTION - work in progress - " ***

LVI: STRATEGII DE NEGOCIERE, CORPORATE.

Rachel, The Replicant

- Stăpîne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vînatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici ...

Majoritatea oamenilor de vînzări pe care i-am întîlnit pînă acum se încadrează cam în acelasi tipar. Mai întîi te contactează telefonic, fără să te fi cunoscut dinainte. Scopul lor e să obţină o întîlnire, la sediul tău. Au aflat de tine din vreo bază de date, ori de la cineva care-a vrut să scape de ei cît mai repede. Îţi recită cam aceeasi poezie, despre cît de mult vor ei să te ajute să devii eficient. Implicit, îţi sugerează că nu eşti. Să nu-ţi faci iluzii, în cel mai bun caz ei cunosc teoretic ceea ce tu ştii practic, din experienţă directă. În proces, încearcă să afle cît mai multe informaţii de la tine, sub pretextul consultanţei benevole, din dorinţa de a-ţi lua o povară de pe umeri, povara jobului tău. Ceea ce arată că nu au idee cu cine stau de vorbă ori care-i anvergura afacerii în care tocmai încearcă să se bage. Dacă te-au prins într-un moment cînd ai timp şi chef de taclale, poţi să le dai ceva informaţii, despre categorii şi volume. Cea mai mare greşeală e să răspunzi la întrebări privind costurile, atunci nu mai scapi, îţi vor face propuneri nesustenabile de scăderi de costuri "dacă-i asculţi pe ei", de parcă ar sta călare pe case de bani. Asta-i o gogoriţă, de fapt nici un om de vînzări nu-i dispus să dea discount, că îl dă din cîştigu' lui. Dacă n-ai timp ori chef de ei, soluţia e să preiei iniţiativa discuţiei, să nu-i laşi să-şi spună poezia, învăţată cel mai adesea pe de rost. În 90% din cazuri, scoşi din pattern, o lasă pe-a ta. Ceilalţi 10% sînt mai căpăţînoşi de felul lor, continuă discuţia cu propriile argumente, gîndite de ei, uneori în contradictoriu. Ai şi aici un avantaj, deoarece, scoşi şi aceştia din pattern, scopurile şi anvergura lor devin străvezii. Cam atît despre "iepurii mici". [....] 

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LVI: STRATEGII DE NEGOCIERE, CORPORATE." ***

LIII: LACRIMOSA - THE BEAUTY OF SADNESS

Lacrimosa (Requiem) - Wolfgang Amadeus Mozart

Lacrimosa dies illa
Qua resurget ex favilla
Judicandus homo reus.
Huic ergo parce, Deus:
Pie Jesu Domine,
Dona eis requiem. Amen.

Tearful that day,
on which will rise from ashes
guilty man for judgment.
So have mercy, Oh God, on this person.
Compassionate Lord Jesus,
grant them rest. Amen.

L: CEVA STATISTICI DESPRE MINE, DAR MAI ALES DESPRE VOI

3D Pie Chart

Statisticile sînt de felul lor reci, iar informaţiile din ele-s trunchiate. Şi cu toate astea, fiind vorba aici de statisticile din blogurile mele, le urmăresc consecvent, cu speranţa că voi înţelege ceva. Imi imaginez că în spatele fiecarui click e o intenţie, o curiozitate, ori poate chiar cineva cunoscut. Adesea însă, în loc să găsesc certitudini, găsesc alte şi alte-ntrebări. Cert e că-n patru ani de blogăreala am contorizat >22,000 click-uri pe primul şi >10,000 pe-al doilea, ceea ce teoretic se poate numi un colectiv statistic semnificativ, aşa că şi concluziile, cică, ar avea relevanţă statistică. Păi să vedem.
Categoria 1.1: Public - locaţii geografice
* Ca locaţie geografică, majoritatea click-rilor vin din România: 74.44% pe primul, respectiv 61.65% pe al doilea, iar pe ambele (în medie ponderată) 69.31%, ceea ce e de-a dreptul firesc . Interesant, al doilea, ăla "seriosu'", e mai puţin căutat de concetăţenii mei decit cel cu "visare". Mi-a zis mie cineva că vărsătorii ar fi curat visători...
În top se află, evident, Bucureştiul, cu o cifră ce însumează aproape cît toate celelalte judeţe împreună. Dintre ele, trafic semnificativ de mare am primit din: Cluj, Braşov, Iaşi, Mureş, Timiş, Constanţa.
** Apoi urmează grupul ţărilor din Europa (Germania, Polonia, Moldova, Franţa, Italia, Olanda), cu 14.36% pe primul, respectiv 19.17% pe al doilea, iar pe ambele (în medie ponderată) cu 16.29%. De remarcat că, din grupul ăsta, italienii şi moldovenii se uită numai pe primul. De "italieni" ce să zic, bănuiesc că-s emigranţi ori expaţi, ca şi ceilalţi "europeni", dar moldovenii nu se lipesc tiparului - or fi şi ăştia neam de visători, mai ştii...
*** Pe a treia poziţie se află Statele Unite, [....] 
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "L: CEVA STATISTICI DESPRE MINE, DAR MAI ALES DESPRE VOI" ***

XLVIII: SǍ LUǍM, DE EXEMPLU, PRIVIREA

Magic eye - from Dark Wallpapers

Tehnic, ochiul citeşte lumina, recepţionează fotonii, emişi direct sau reflectaţi de obiecte, apoi refractaţi prin aer, apă ori ce-o fi acolo. Apoi creierul gîndeşte un pic şi face o proiecţie, pe care noi o luăm de bună, îi zicem imagine. Deci, tehnic, e un proces de recepţie.
De ce vorbim atunci cu toţii de privire ca şi cum ar transmite ceva: privire tristă, de cîine bătut, dragostea i se citeşte în privire, priveşte hoţeşte în jur cu ochii mijiţi, privirea lui/ei rece a trecut de-a dreptul prin mine, aruncă fulgere din priviri, privirea lui/ei spune totul. Ne minţim oare cu toţii chiar atît de uşor?... E-adevărat că mai sînt şi alte elemente care contribuie la ceea ce numim expresivitate, cel puţin parţial: în primul rînd faţa, cu toate elementele ei, apoi atitudinea întregului corp, gestica, imaginea de ansamblu. Chestia e că îi privim pe ceilalţi în ochi şi-atunci toate celelalte elemente descrise mai sus, fiind receptate de vederea periferică, le cam "înghiţim" automat, la nivel subconştient, asociindu-le ca şi elemente colaterale la ceea ce vedem în mod conştient: privirea.
Ceea ce nu explică de nici o culoare cum simţim cînd alţii ne privesc, iar cînd ne-ntoarcem instantaneu adesea-i surprindem, iar ei de obicei se întorc în altă parte, jenaţi, nu-i deloc plăcut să fii prins asupra faptului, [....]
*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "XLVIII: SǍ LUǍM, DE EXEMPLU, PRIVIREA" ***

XLVII: NEW ZEALAND MAORI HAKA - ALL BLACKS

Haka, dansul tradiţional Maori de pregătire pentru luptă, a fost adoptat de timpuriu de echipa de rugby a Noii Zeelande, prima atestare în presă datînd încă din 1884.
Ritualul începe cu o chemare la ordine şi ascultare din partea liderului, în urma căreia membrii echipei aleg o postură de aşteptare încordată, comună tuturor artelor marţiale, de la scrimă pînă la karate: picioarele depărtate în lateral, genunchii flexaţi, centrul de greutate coborît şi braţele depărtate de trup. Expiră aerul şuierător, la răstimpuri, încordind muşchii abdomenului pînă la limita durerii, fiind atît de plini de adrenalină încît dacă îi tai, cel mai probabil nu curge sînge. Loviturile ritmice, în braţe, picioare şi piept, gesturile şi grimasele explicit violente şi provocatoare, strigătele guturale care acoperă, fără amplificare, un întreg stadion, adesea ostil, întregesc imaginea de explozie debordantă de energie vitală. Şi încă ceva: determinarea, dăruirea, împărtăşirea comună a spiritului strămoşesc Haka, transmise năvalnic şi integral către adversari, îi ajută să cîştige lupta, chiar înainte de a o incepe. Este ceva ce noi, oamenii "civilizaţi", aproape că am uitat cum se face, cu din ce în ce mai rare excepţii. Noi folosim în schimb proceduri motivaţionale de doi lei, cu multe vorbe goale, pe care nu le credem nici atunci cînd le spunem. Se pare că pentru a atinge un ţel nu e suficient să vrei, trebuie să şi crezi în el şi în tine. Să devii una cu el.
Faptul că All Blacks nu au renunţat nici o clipă la Haka a fost o inspiraţie pentru alte popoare de origine polineziană, de jur împrejurul Pacificului: echipele Tonga, Fiji, chiar şi Hawai şi-au alcătuit propriile dansuri rituale, cu rădăcini în propriile lor tradiţii războinice. Deci, se poate.

Scurt istoric All Blacks Haka [....]

*** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "XLVII: NEW ZEALAND MAORI HAKA - ALL BLACKS" ***

XLVI: PUNCTE DE SPRIJIN, BY ARHIMEDE

Archimede
Daţi-mi un punct de sprijin şi am să mişc Universul, le-a spus cîndva Arhimede colegilor lui intelectuali. Istoria nu consemnează vreo ofertă concretă. E genul de enunţ care produce tăcere, invitîndu-i pe toţi la reflecţie, dincolo de imaginea unei pîrghii enorme, cu Arhimede opintindu-se la capătul ei. Departe de efectul spontanului exerciţiu de PR petrecut la descoperirea legii ce-i poartă numele, gol puşcă, lipăind cu tălpile ude, şiroind de apă şi chiţăind cu ecou Evrika printr-o mult prea plictisită Siracuză. Mda.
E greu să găsim puncte de sprijin cu caracter absolut, majoritatea se dovedesc a fi dependente, la rîndul lor, de cîte ceva, coborînd ştacheta de la visatul "absolut" la dezamăgitorul "relativ". Plus tentaţia de a închide ochii o clipă şi a ne mulţumi cu acest "relativ", pornind de la ideea că principiile pure sînt de neatins. Fiindcă nu-i aşa, nu ne plac surprizele, căutăm certitudini, căutăm siguranţă, urîm visceral imprevizibilul, deşi ni se tot întîmplă, zi dupa zi.
Am putea să depăşim suprafaţa lucioasă a concretului, să privim în perspectivă, căutînd înţelesul fiecărui lucru ceva mai departe, dincolo de primul nivel cauzal. Sau dimpotrivă, am putea fi fatalişti, imaginîndu-ne viaţa ca un lung lanţ de întîmplări fără noimă şi de ocazii pierdute. Am putea face ori una ori alta, dînd astfel un sens mai profund tocitei noţiuni de Liber Arbitru.
Interesantă a fost şi ieşirea din scenă a anticului savant, executat pentru nesupunere de un cuceritor roman apevist care îl căuta chiar pe el, avînd ordin să-l ia în primire, fiindcă la întrebarea explicită Cum te cheamă i-a răspuns cu mult prea abstractul enunţ Nu te atinge de cercurile mele. Fiecare dintre ei, din propriul punct de vedere, în situaţia dată, a facut exact ceea ce trebuia făcut. Diferenţa a făcut-o orizontul de cunoaştere al fiecăruia.

XLIV: ABSURD 2009: SĂ FII LIBERAL CA SĂ-L POŢI VOTA PE GEOANĂ

Crinel & Mircika
În zilele astea-n politica noastră nu prea mai contează ce spui, important e cum îţi interpretezi partitura. Dovada supremă - tînărul Crin, plin de principii liberale înalte, tranzacţionînd încrederea investită în el de milioane de "fraieri", ca pe-un kil de legume, în piaţă. Negociind guverne deja, cu prim-miniştri de paie, încă înainte de vot, vînzînd pielea ursului din pădure. Şi asta cu cine? Cu Tatăl Minciunii, Partidul Roşu al comuniştilor convertiţi la afaceri, medie ponderată de: Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Mazăre, Voiculescu, Vanghelie, Geoană. Plus o seamă de mercenari fără ţară gen Guşă, plus Dineşti cu egoul prea mare şi doritori de vendetă, plus o şleahtă pestriţă de pupincurişti, unii dintre ei telegenici. Săptămîna asta am aflat că Geoană a fost în Piaţa Universităţii în '90. O fi fost, da' cînd eram noi cu spatele. Ieri am aflat că "anumite persoane" (Vîntu, Patriciu, Voiculescu, Meleşcanu şi un alt papagal) s-au întîlnit "să discute afaceri", cred că băjeţii de la Caţavencu nu iau primă de Crăciun anul ăsta, "fiindcă e criză", desigur. Azi am văzut o casetă trucată "cu un pumn în plină figură în public", mîine aştept o casetă trucată cu Băse şi sex, ce vreţi, pot spera. Cu ocazia asta mi-am scos din telecomandă încă un canal deţinut de "mogulii de presă", din decenţa de a nu mai privi profesionişti prostituîndu-se.

Eu ştiu ce votez, n-am dileme, Băse a întors pîn-acum de două ori cîrma contra "curentului roşu", îl admir pentru asta, cred că de-aia mor pesediştii de ciudă. Dar voi, amicii mei liberali în convingeri, jigniţi de bolovănismul lui Băse şi doritori naivi de schimbare, cum veţi vota o nulitate ca Geoană, mă-ntreb. Cu ochii închişi?...

XLII: HEADHUNTING DE TOP (ÎNCEPUT DE POVESTE)

All tied up: time to loosen the shackles? by Sarah Lee/Guardian
Mi-a spus zilele astea un bun amic un început de poveste care m-a pus pe gînduri, aşa că e musai să v-o zic şi vouă, aşa neterminată cum este:

Cică au fost odată ca niciodată nişte manageri, că de n-ar fi, evident, nici că s-ar povesti. Dar nu erau, aşa cum aţi putea presupune, nişte indivizi convenţionali şi lipsiţi de personalitate. Erau oameni plini de idei de management dintre cele mai năstruşnice, nelimitaţi în aspiraţiile lor de povara ideilor preconcepute, cum ar fi, de pildă, banalul şi comunul bun simţ. Pe scurt, se mîndreau că nici musca, de trece în zbor pe deasupra firmelor lor, nu scapă de-acolo cu virginitatea nealterată.
Cum spuneam, aceste cinstite feţe s-au hotărît, într-o bună zi de vară, să-l dea afară pe un arendaş ce conducea o firmă de-a lor din îndepărtata provincie, dintr-un ţinut cu nume neaoş, sub cuvînt că se îngrăşase prea tare - pesemne s-au prins după urmele lăsate în ultima vreme de gipan, ori de la uzura cauciucurilor pe partea şoferului, nepermis de mare. Că era ori nu aşa - prea puţin a contat. Aşa credeau ei - şi asta era suficient. Bine-bine, să-l dea afară era simplu, însă pe cine să pună în loc? De unde să găsească ei un om capabil, uns cu toate alifiile, bun de alergat pe toate cîmpiile şi - pe deasupra - rezonabil de ieftin, că şi ăsta era un element important. Vedeţi voi, dragilor, am uitat să vă spun, jupînii manageri erau de felul lor cam chitroşi. Aşa că s-au pus pe cugetat - şi în scurt timp au ticluit împreună un plan magistral, pentru că nici proşti nu erau dumnealor, de felul lor.
Aşa că au dat şfară-n ţară că au nevoie de un manager, destoinic, cu background solid, realizări la activ, nu plevuşcă, capabil să coordoneze o întreagă reţea naţională, să impună standarde, să pună pietre de temelie, să facă traininguri. Să dreagă. După ceva căutari prin varii canale, mai mult sau mai puţin formale, plus vreo două - trei interviuri, şi-au găsit omul. Aşa că l-au invitat la discuţii en-coeur şi-au început să-l vrăjească: toate resursele noastre îţi stau la dispoziţie, avem potenţial, numai tu învaţă-ne cum, să atingem succesul. Birou spaţios, telefon, PC, o să-ţi dăm şi maşină, mîine. Hai să iei contact cu problemele, uite - ce întîmplare - chiar acum avem o şedinţă, pofteşte şi tu, ca să-ţi vezi subalternii. La şedinţă fusese chemat şi arendaşul cu pricina, venit călare pe gipanul lui, după cîteva ore de drum, cică să dea raportul şi da, să-şi vadă viitorul manager. Şedinţă, analize, prezentări, proiecte, discuţii. În final, în urma analizei profunde, arendaşul iese cu capul spart. Şi pleacă pe jos, fără gipan, în "concediu de boală". Noul manager are o reacţie primară de bun simţ - îşi prezintă şi el demisia, după numai o zi, neînţelegînd din discuţii de ce-i dat afară arendaşul, aparent atît de în temă şi-atît de capabil. Însă managerii nu-l scapă, îl iau într-o cameră şi-l prelucrează cîteva ore, păi noi sîntem oameni serioşi, l-am dat afară pe ăla că-i hoţ, de-aia, tu demonstrează-ne că ai anvergură, poţi începe a construi ce ţi-am propus la-nceput de exemplu ducîndu-te o vreme în locul lui şi cîrpind ruptura. Aşa ne-arăţi şi nouă că meriţi, plus că iei contact cu realitatea din teren, vei şti despre ce vorbeşti, după aia. Şi la sfîrşit, cireaşa de pe tort: Auzi, apropos de maşină, tocmai s-a eliberat gipanul ex-arendaşului, e parcat în faţă, eu zic să-l iei tu, dacă-ţi place. Ce mai tura-vura, dacă tot te duci în locul lui. Apoi, a doua zi dimineaţa, o mică corecţie: Auzi, nu te duce cu gipanu' ăla din prima, se sperie ăia de-acolo, intră în panică, că ei îl ştiu pe arendaş în concediu de boală - şi numa' el călărea maşina aia, cică. Te duci cu maşina ta, îţi decontăm noi benzina...

Cam atît a apucat să-mi povestească amicul, că a plecat repede, cică avea un deadline. De-atunci mă tot întreb care o fi urmarea. Oare se va prinde de ţeapă tînarul cu background solid şi păr grizonat - şi dacă da, după cît timp petrecut în ţinutul acela depărtat, cu nume neaoş, muncind în locul arendaşului?... Oare va reuşi să-i convingă pe înalţii manageri să-l lase să se-ntoarcă pînă la urmă la postul de anvergură pentru care s-a angajat de la bun început?.... Dacă da, oare cît timp o să-i ia?...
Atît de multe întrebări, atît de puţine răspunsuri. Voi ce părere aveţi?

UPDATE 18 AUGUST: Cică tînăru' se bronzează încă, pe cîmp, în locu' arendaşului. L-au cam făcut, este?...

UPDATE 15 SEPTEMBRIE: M-am întîlnit ieri cu bunul meu amic, m-a pus la curent: cică tînărul manager a "depus armele" săptămîna trecută. A intrat într-o dimineaţă pe uşă chitit, a predat mobilul, cardul de acces şi cheile de la gipan şi dus a fost. L-a lăsat parcat în faţă, exact acolo unde l-a găsit prima dată.
The end?...

XLI: CUNOAŞTEREA DI PE MERSU' - CĂPÎLNA STYLE

Fetele de la Capîlna by D3M!
Eu's în deal şi badea-n şesu'
Şi mi-l cunosc di pe mersu'.
Eşti acolo, undeva, la marginea extremă a cîmpului meu vizual, nu tocmai te văd, ci doar îţi înregistrez automat paşii, cu vederea periferică. Procese automate de calcul preiau controlul informaţiei brute, iar concluzia răsare brusc în mijlocul gîndirii conştiente, neaşteptat Hopa-Mitică: "Uite-l pe X-ulescu!..." Automat, cam ca respiraţia. Mda.
Apoi urmează partea a doua, ceva mai complexă, semi-automată şi ea: proiectarea unui sens, a unui înţeles profund, asupra mişcărilor siluetei abia recunoscute:
Şi-are mersul legănatu'
Cu dragoste amestecatu'.
Mă rog, ăsta-i un caz particular, la fel de bine aş putea spune că respectivul mers legănatu' e amestecat cu: nemulţumirea propriilor neîmpliniri, cocoaşa lipsei de încredere în propriile forţe, lipsa de scop ori a principiilor călăuzitoare, conştiinta ratării, angoasa, neadecvarea. Sau, de ce nu - mult mai rar însă - din contră. Asta cînd nu ne ocupăm procesorul cu proiectarea asupra respectivului a propriilor gînduri şi sentimente, minţindu-ne.
Cînd mere gîndeşti că scrie
Ca ţeruza pe hîrtie.
Indicare a existenţei unui mesaj subliminal, ermetic ascuns printre paşi. Nici măcar o umbră de încercare de decriptare.
Badeo, spicule de grîu,
Mult aş da să nu te ştiu...
Teama de necunoscut. Eludarea realităţii. Refuzul de a accepta implicaţiile. Nu mă mai joc. Piua. O naivă tentativă de întoarcere în timp, înapoi la "vremurile bune", atunci cînd toate erau mai simple, neatinse în aşa măsură de rău, ca acum.

Uimitor este însă ne-ritmul dansului fetelor de la Căpîlna, de-a dreptul magic, purtător al unui înţeles mult mai profund, perceput de fiece privitor la nivelul ridicării părului pe spate. Acolo zic eu că e semnificaţia ascunsă, cheia către realitatea paralelă. Cuvintele sînt numai o punere în ecuaţie, un enunţ, o ipoteză de lucru.
Ştim unde-i cheia, deci. Mai avem de identificat poarta. Şi metoda de-a o deschide. Un mizilic.
Idei?...

XL: M-AM CAM SĂTURAT

Mtg: Planar Chaos - Dash Hope by Zoltan Boros & Gabor Szikszai

* M-am cam săturat să plimb o ţeavă prin secţie. Ştiu s-o fac - am avut profesori merituoşi - dar nu-mi place.
* M-am cam săturat să corespund aşteptărilor. Să simt cum standardele scăzute ale celorlalţi mă trag în jos.
* M-am cam săturat să-mi vînd marfa unora care nu-i apreciază valoarea. Şi care nu-şi cunosc interesul.
* M-am cam săturat să tac şi să înghit orice, de la oricine. Chiar şi somacul meu are o limită.
* M-am cam săturat să justific ceea ce sînt unor indivizi cu principii ferme precum cauciucul. Nevulcanizat.
* M-am cam săturat să fac lucruri fără sens. Trebuie să-mi justific existenţa cumva, faţă de mine măcar.


Simt, zi de zi, cum se umple paharul. Într-o bună zi o să fie plin, apoi o să-nceapă să dea pe-afară.
Acum sînt succint, dar cîndva voi intra în suculente detalii. Este un timp pentru toate, nu?

XXXIX: "... ŞI-ATUNCI CÎND VOI TUŞI, PRE MULŢI AM SĂ STROPESC ŞI EU..."

Piggy
În pană de inspiraţie, i-au spus "Gripă Porcină", cică porcii ar avea-o deja de multă vreme - asta înseamnă "endemic", nu-i aşa? - numai că o ţineau pentru ei. Brusc au devenit generoşi şi ne-au dat-o şi nouă, de unde atîta dărnicie te-ntrebi, de la niste porci.
Că ne-au dat-o e o chestiune aproape normală, un soi de leapşă, la urma urmei se-ntîmplă de-atîtea ori într-o viaţă. Proşti am fost noi că am luat-o, dar şi chestii din astea se-ntîmplă, de-atîtea şi-atîtea ori. Plus că oamenii n-au stare de felul lor, au limbrici, cu sau fără gripă la bord e musai să umble - şi cine îi poate împiedica să se ducă acasă, de exemplu, pe un alt continent. De mirare că n-a ajuns cineva gripat şi-n Antarctica.
Cam ăsta e firul acţiunii, în linii mari. Ce altceva obiectiv ar mai fi de spus? Că se manifestă ca o gripă obişnuită, cu fierbinţeală, tuse şi muci, că se ia de la unu' la altu', că se tratează cu ceaiuri fierbinţi şi cu patul. Că unii mai şi mor, destul de puţini, dacă e să ne uităm la statistici. Că e un virus slab, faţă de vărul aviar de exemplu, nemaivorbind de celebrul virus al Gripei Spaniole, că răspunsul imunitar normal uman îl ucide. Adică mai nimic în afara normalului.
Dar noi avem organizaţii mondiale plătite să se afle în treabă, să numere cazurile, să stabilească praguri şi culori de alertă, să dea comunicate de presă. Să omoare ţînţari cu artileria grea. Singurul efect vizibil al activitaţii WHO, pe lîngă marea de vorbe ce se revarsă spre noi pe toate canalele media - iar presa, avidă de subiecte de orice fel, a muşcat-o tare de tot - singurul efect deci este epuizarea stocurilor de antivirale, stocuri pe care marile concerne farmacetice le-au înlocuit imediat cu maxim profesionalism şi eficienţă, profitînd de deschiderea guvernelor din toate ţările lumii de-a cumpăra efectiv orice. Asta afacere supra-statală, pute de la mare distanţă a subvenţie anti-criză pentru industria farmaceutică, pe banii noştri.
Tocmai ne-a explicat la televizor o reporteriţă deşteaptă că "gripa porcină se transmite destul de repede de la om la om, dacă petreci un timp suficient de îndelungat în contact cu o persoană bolnavă". Deci se petrece imediat ce se-ntîmplă. Tare ca fularu'.

A, da, non-ştirea asta supramediatizată mai face ceva: abate atenţia lumii de la subiecte mai delicate, cum ar fi cine a ieşit în cîştig de pe urma crizei financiare. Cine şi unde a mai pus un strat de osînză, peste celelalte existente deja, cine sînt porcii ascunşi printre noi.
Ce bine ar fi dacă am şti de unde ni se trage adevărata boală, aia care contează.

XXXVI: PACÉLE DE MIEL. PLUS NIŞTE FANTEZIE.

Miel :D
De pe net:
"... Din căpăţînă se fac pacéle, iar din burtă şi intestine, ciorbă de bureţi. Nici o parte a mielului nu este, practic, aruncată, totul fiind preparat cît se poate de gustos..."
"... pacea s.f. 1. (înv.) Partea de la genunchi în jos a piciorului, la animalele cu blană. […] 2. (culin.; reg.; mai ales la pl.) Mîncare (dobrogeană), asemănătoare cu piftia, preparată mai ales din picioare de viţel sau de miel, mai rar de pasăre, cu adaos de ouă, oţet sau usturoi. pl. (înv.) -ele, (reg.) pacele. – Din tc. Paça..."
"... paceá s. f., art. paceáua, g.-d. art. pacélei; pl. pacéle..."
E o mîncare ceva mai specială, specifică Munteniei şi Dobrogei, locuri în mod deosebit tributare gastronomic influenţei turceşti. Conform descrierii, e un fel de piftie de resturi / extremităţi plus căpăţînă de miel, cu mult mujdei de usturoi verde, să simţi în străfundul tău că a venit primăvara. În ce constă fantezia? Păi, în legumele (morcovi, ţelină, albitură), tăiate în variate forme fanteziste (cuburi, steluţe, triunghiuri, beţişoare) care se adaugă la fiert, musai într-o oală cu presiune, să iasă toată gelatina din oase. Plus nişte pătrunjel tocat proaspăt, adăugat la sfîrşit, deasupra pacélelor "transbordate" în bolului transparent, din sticlă de Jena.
Şi încă "un strop de net":
"... paceá (-éle), s.f. – 1. (Înv.) Pielea, blana de pe picioarele animalului. – 2. Fel de mîncare preparat din picioare de viţel. – Mr. păcea, megl. pacea. Tc. paça (Şeineanu, II, 279; Lokotsch 1601), cf. ngr. πατζας, alb., bg. pača, sb. pače..."

Cum spunea undeva Stanislaw Lem, în Ciberiada, despre noi, oamenii: "... cunoaştem trei sute şaptezeci şi şase de feluri de a ucide şi douăzeci şi opt de mii cinci sute nouăzeci şi şapte de reţete de preparare a celor ucişi, pentru ca introducerea lor în corpurile noastre prin orificiul numit gură să ne facă mare plăcere. Arta de preparare a vietăţilor ucise este mai renumită în ţara noastră decît astronautica. Ea se numeşte gastronautică sau gastronomie şi n-are nimic comun cu astronomia..."
Enjoy! :D

XXXV: DÉJÀ VU. MOLDOVA - ZVÎRCOLIRI ALE COMUNISMULUI (… ULTIMELE?...)

Anti-Communist Protests in Moldova - The New York Times
… Numa' chestii serioase în ultima vreme. Mda…
Textul oficial - limbaj de lemn, stereotip: în Moldova îşi fac de cap agenturile străine (române, adică). Pe străzi colcăie elementele destabilizatoare, duşmănoase, provocatori. Demonstranţii sînt - evident - plătiţi de agenturi. Culmea decadenţei, cu valută…
Un preşedinte, comunist atît prin formaţie cît şi prin vocaţie, care acuză o altă ţară - soră de limbă - de "amestec în treburile interne" şi "tentativă de lovitură de stat". Un preşedinte care ameninţă demonstranţii cu moartea - abia voalat - avertizîndu-le părinţii şi profesorii că vor purta responsabilitatea morţii lor, dacă nu îi opresc / liniştesc / controlează. Paralelă mentală cu Ion Iliescu în iunie 1990: aceeaşi şcoală, acelaşi stil.
Trîmbitarea apoi - pe toate canalele oficiale - a ştirii că forţele de ordine sînt autorizate inclusiv să faca uz de armă de foc, pentru "păstrarea ordinii de stat". Expulzarea ambasadorului României - un mizilic, în context.
Apoi, blocarea liberului acces la informaţii, prin presiuni asupra presei interne (control, manipulare, ameninţare, hărţuire, arestări, bătăi, cenzură) şi neutralizarea presei internaţionale (ameninţări, bătăi, arestări, expulzări ale reporterilor străini). Blocarea accesului la internet şi bruierea telefoniei mobile (tactici de gherilă urbană, dacă ţin bine minte). În paralel, blocarea liberei circulaţii a persoanelor, prin (re)introducerea vizelor pentru cetăţenii străini (… pentru cetăţenii români, în special, nu-i aşa?...).
Ştiţi ce urmează? Vă spun eu: chemarea echivalentului moldovenesc al minerilor în capitală, "să facă ordine". Să îi pună cu botul pe labe pe toţi cei ce au o altă părere, să spargă cîteva capete inteligente, idealiste şi tinere, să îndoaie cîteva spinări, să se mai dezmorţească şi ei. Să devasteze cîteva sedii ale inamicilor politici. Să pună, după aia, flori în parcurile călcate în picioare de nesimţiţii ăia de demonstranţi. Mda.

De partea română - multă tăcere. Pe scurt, iar ne-au prins cu nădragii în vine, halal servicii secrete, halal strategie, interes naţional, etc.. De remarcat poziţia surprinzător de verticală a ministrului de externe Diaconescu, un pesedist care se dezice acum - prin tot ceea ce zice şi face - de seniorul partidului său, kaghebistul uitat de Dumnezeu printre noi Ion Iliescu.

XXXIV: LEADERSHIP ŞI SENIORITATE

Roman Coin Emperor Trajan
Despre leadership se vorbeşte mult în ultima vreme ca despre soluţia - panaceu pentru toate problemele unei firme / grup de oameni / ţări. Liderul e văzut ca un soi de Alexandru Macedon, tăind Nodul Gordian fără prea multe discuţii, dintr-o singură lovitură măiastră de sabie, ori ca un Moise, traversînd Pustia, găsind o ţară Poporului său, despicînd apele cu un singur gest, din încheietură. Pe scurt, Liderul e capabil să ia decizii corecte în cele mai naşpa situaţii, nu-i afectat de triviala problematică umană, e un pui de Superman, cel putin cu un cap deasupra amărăştenilor. Totul sună ca si cum ar fi o calitate înăscută, deci iată o primă concluzie: leadershipul nu se învaţă la şcoală.
Senioritatea e cu totul altă mîncare de peşte. Ea apare în timp şi se arată atunci cînd, în faţa unei probleme noi, "la prima vedere", subiectul reacţionează ca şi cum ar avea un "déjà vu". Ştie cum se rezolvă: cîndva, cu ceva vreme în urmă, cu certitudine în altă formă, a mai facut aşa ceva. Senioritatea apare atunci cînd experienţele vietii - profesionale, în primul rînd, dar nu numai - se petrec cu folos, lăsînd în urma lor cîte un înţeles, desprins de elementele întîmplărilor concrete. Prin excelenţă, într-o situaţie dificila, seniorului i se cere părerea, înainte de a se lua o decizie. Fiind rezultatul (distilat) al unei acumulări, iată şi-aici aceeaşi concluzie: nici senioritatea nu se învaţă la şcoală.

De regulă leadershipul şi senioritatea stau fiecare în banca lor, nu se-amestecă: liderii se mulţumesc să conducă, fără a avea ascendentul moral de a şti să faca un lucru pe care nu l-au mai făcut pînă atunci, iar seniorii nu se-nghesuie să conducă. Cazurile în care leadershipul şi senioritatea se întîmplă simultan aceleiaşi persoane sînt rare, iar rezultatele sînt pe măsură, adică excepţionale. În situaţiile astea de regulă primul pas e senioritatea.

XXXIII: JOBUL POTRIVIT. CUM ÎL ALEGEM.

"Under Construction :P"
Sînt momente în viaţă cînd trebuie / sîntem obligaţi să facem alegeri. În funcţie de cum alegem vom trăi, mai bine sau mai rău, ani întregi, uneori zeci de ani. Ne vom realiza sau ne vom rata, in extremis. De aceea este bine să alegem cu ochii deschişi, în cunoştinţă de cauză. Să nu ne pară rău, mai tîrziu. Pentru clarificarea opţiunilor, vă propun un scurt chestionar. Enjoy!

Ce este important pentru tine atunci cînd cauţi un job? Care sînt principalele criterii pe care le urmăreşti? Alege unul sau mai multe.
	Salariul motivant
	Programul de lucru
	Plata orelor suplimentare
	Accesul la cursuri de specializare
	Poziţia ierarhică (status-ul profesional)
	Perspectiva dezvoltării profesionale
	Relaţie constructivă şi netensionată cu angajatorul
Free polls from Pollhost.com

April 06, 2009 Update:


Gata, urnele s-au închis! Iată mai jos rezultate finale.
Mie concluzia mi se pare evidentă: dacă nu pui problema în sensul ăsta (motivare, perspectivă, relaţie constructivă), angajaţii buni vor pleca , mai devreme sau mai tîrziu, spre alte zări de soare pline.

Angajatorule, se aude pînă acolo sus, la tribuna întîi?.... :D

XXX: WATCH OUT - ABBA

Iată un cîntecel interesant al formaţiei ABBA. Sound-ul este (cît se poate de) ROCK şi foarte diferit de tot ce am auzit cu toţii, an după an, cîntat de formaţia asta. E chiar original, dacă stai să te gîndeşti. Ascultîndu-l, prin mintea mea a răsărit o întrebare: de ce oare n-au continuat să exploateze filonul ăsta, de ce n-am (prea) mai auzit ROCK cîntat de ABBA?...
Watch Out a fost lansat în 1974, făcînd parte din albumul Waterloo. Dacă mai ţineţi minte, piesa principală a acestui album (Waterloo) a cîştigat competiţia Eurovision în acelaşi an, 1974. Acela a fost punctul de cotitură în istoria ABBA, momentul recunoaşterii lor mondiale ca staruri POP.
În acest context gestul de a renunţa la un întreg filon melodic (ROCK) în detrimentul altuia (POP) pare rezultatul unei decizii reci, strategice, lăsînd pe locurile doi, trei şi patru plăcerea şi dorinţa de a crea, respectiv talentul în forma lui pură. Promovînd în schimb comercialul, popularul, vandabilul.
L-am mai ascultat de cîteva ori, înainte de a mă dumiri ce s-a întîmplat atunci. M-am prins, în cele din urmă. A fost o renunţare la ROCK atunci, fără îndoială, au renunţat la o "creangă" a viitorului lor, au tăiat-o cu drujba, discret, chiar de lîngă "trunchiul" formaţiei, cu tot cu talentul, potenţialele creaţii necreate, plus posibila recunoaştere viitoare ca rockeri. Ce-au cîştigat?... Au cîştigat concentrarea totală asupra filonului POP din creaţia lor, care i-a dus pe poziţia recunoscută de una dintre cele mai mari formaţii POP ale tuturor timpurilor. Cea mai mare, zic eu.

Watch Out - ABBA

Se întîmplă în viaţă să fii pus în faţa alegerilor de genul ăsta, să ai de ales între două sau mai multe variante de viaţă, ambele bune, în aparenţă. Ca să nu greşeşti atunci, trebuie să fii un pic înţelept, sau măcar să-ţi alegi un sfătuitor înţelept. Regrete vei avea mereu, orice-ai alege.
Dacă stai şi te gîndeşti mai bine, altfel nu se putea, au luat cea mai bună decizie. Ar fi fost nişte rockeri buni, poate, talent aveau, se aude. Dar cîntînd POP, talentul lor a ajuns la limita geniului.

XXIX: 1 DECEMBRIE 2008, BUCURESTI, POST-ALEGERI

Nest Guard by City Parrots
Defilare terestră anu' ăsta, fără aviaţie (Thank You God, pentru ceaţă, deja începusem să mă împac cu ideea că azi mă vor trezi motoare de elicopter şi de avion turate la joasă înălţime, repetînd vacarmul de acum cîteva zile, cînd au facut exerciţii…). M-a distrat un pic APV-istul de la biroul de presă al armatei care comenta la TV, limbajul lui mi-a confirmat că Moş Teacă traieşte printre noi mai departe în spirit, unele lucruri nu se schimbă niciodată, sînt de-a dreptul perene.
Altfel? Privim pe geam ceaţa de-afară şi numărăm voturi. Apropos de voturi, aseară mă deprimasem complet la vestea exitpoll-urilor cum că PSD + PUR ar fi pe locul întîi la distanţă, ne aşteaptă vremuri căcăcioase, m-am gîndit atunci, să ne punem la punct paşapoartele. Azi-dimineaţă din contra, veselie nesperată, la primele numărători parţiale: PSD-ul bătut cu trei - patru procente. După aia s-au echilibrat, în cursul zilei diferenţele au scăzut sub unu la sută. Cu variaţii de la zonă la zonă, se pare că nu s-au săturat încă de comunism în ţara asta: nişte moldoveni, nişte dobrogeni şi nişte olteni. Deştepţii.
Eu m-am săturat de ei de mult, le-am văzut adevăratele feţe, de aia, le-am văzut colţii rînjiţi, ochii sticloşi şi ghearele, mai ales ghearele, din spatele costumelor scumpe şi ale cămăşilor scrobite. Nu că n-aş aprecia o stîngă puternică, dar mi-am jurat că nu voi vota PSD-ul decît abia cînd toţi ăia de-au fost în partid şi în funcţii în intervalul 1990 - 1996 vor fi ieşit cu toţii la pensie sau (mai bine) se vor fi dus deja la locul lor de veci, în raiul lui Marx şi al lui Lenin, acolo unde le e locul. Ce bine că au venit la pachet în alegeri cu ăia de la PUR / PC / Antene / Fundaţia Voiculescu sau whatever s-or mai numi anul ăsta, avem şansa de a-i vedea intrînd împreună în opoziţie, tot la pachet (… la conservă?...).
Nu că ăilalţi or fi nişte sfinţi, personal mi-aş dori - de exemplu - ca Nicolăescu să îşi facă o viaţă întreagă tratamentele (doctori, spitale, analize, operaţii, medicamente) bugetate de el, cît a fost ministru. Să vadă cum e. Na, că am ajuns să şi bleastăm.
Ungurii s-au scos şi de data asta, ceva mai subţiri şi ei - în jur de şase la sută - la mustaţă am putea spune. Nu şi-au exprimat opţiunile de alianţe, aşteaptă să vada cine-i mai tare, să se alieze şi ei la tabăra victorioasă. Normal.
Au rămas şi unii, cică, pe-afară, vezi, aşa-i la uninominal: pericolul public Vadim şi făt-frumosul Becali. Amîndoi fac pe jicniţii, au apucat să spună deja că ceva nu-i în regulă, sigur cineva i-a furat, e o conspiraţie generală a lichelelor împotriva oamenilor cinstiţi şi reprezentativi, ca ei. Deci sînt pe-afară. Atîta pagubă.

Bun. Or să numere toate voturile în două - trei zile, o să ştim zecimalele atunci. Mai departe? Mai departe să-i vedem dacă s-or înţelege, să vedem ce-o să iasă de-aici. Să vedem dacă or fi în stare. Să vedem dacă i-am votat şi pe ăştia degeaba.

XXIV: CE ÎNSEAMNĂ LHC (The Large Hadron Collider) ŞI CU CE SE MĂNÎNCĂ

Interconnecting LHC magnet in the tunnel
Ideea e veche, de fapt. Încă de la începutul secolului XX, fizicienii accelerau fluxuri de particule pentru a le ciocni de ţinte fixe, revelînd structura intimă a materiei. În istorie a rămas experimentul reuşit al lui Rutherford (Universitatea Cambridge), care a bombardat cu atomi de heliu în stare ionizată o ţintă fixă, determinînd pentru prima oară, în 1911 prin metode ştiinţifice, structura fundamentală a atomului: faptul că fiecare atom are în centru un nucleu foarte mic şi foarte greu. Cercetările au continuat de-a lungul anilor în marile centrele universitare, concentrîndu-se asupra accelerării particulelor la energii din ce în ce mai înalte, pentru a obţine din ce în ce mai multe date. Ideea Ciclotronului a fost pusă în practică de cercetătorii Lawrence şi Livingston la Universitatea Berkeley, în 1931, depăşind în eficientă acceleratoarele liniare de particule folosite pînă atunci, prin accelerarea în mod repetat a fluxului, înainte de ciocnirea de ţintă. Primul ciclotron era un tub vidat cu un diametru de 4.5 inch (11.43 cm), deci o circumferinţă de 35.91 cm. Cu acest dispozitiv, cei doi cercetători au accelerat ioni de hidrogen (protoni) pînă la energii de 80 KeV, folosind un potenţial de 1800 V.
Deşi principiile fundamentale sînt aceleaşi, ciclotronul CERN în discuţie, LHC (The Large Hadron Collider) este “un pic” altceva: circumferinţa lui este de 26,659.00 m (de 74.24 mii de ori mai mare decît experimentul de acum 75 de ani) şi poate accelera protoni pînă la o energie maximă de 7 TeV (adică de 87.50 milioane de ori mai mare decît s-a obţinut atunci…). Ţinînd cont că vor fi două fascicule de particule accelerate în sensuri opuse, fiecare pînă la 7 TeV, ciocnirile vor avea loc la o energie însumată de 14 TeV. Totul se va petrece într-o incintă vidată şi răcită la temperatura de -271.3 °C, foarte aproape de “Zero Absolut” (-273.15 °C). Pentru “liniştea noastră”, temperaturile şi presiunile pot fi vizualizate on-line aici, pentru fiecare sector în parte. Cool.
Importanţa experimentelor care se pot face într-un accelerator de particule este mai mult decît teoretică, pentru cei ce vor să vadă: 90% din tehnologiile care ne-nconjoară (în domeniile: electronică, energetică nucleară şi convenţională, chimie, medicină, biotehnologie, ştiinţe spaţiale) pornesc de la cunoaşterea structurii intime a materiei, adică, mai mult sau mai puţin direct, de la experimente de cercetare ce implică ciocniri de particule.
CERN (European Organization for Nuclear Research) e compusă din 20 de state membre, ce stabilesc prin votul reprezentanţilor în Consiliu priorităţile ştiinţifice de cercetare. Susţinerea financiară a CERN se face prin contribuţiile celor 20 de state membre. România are statut de Stat ne-membru al CERN, implicat în programe ale CERN prin activitatea cercetătorilor săi, în diversele proiecte (adică participăm, dar nu plătim nimic şi deci nici nu prea decidem…). Împărtăşim acest statut cu alte 34 de state.
TRIVIA: În aceste condiţii solicitarea imperioasă a Partidului Conservator către CERN (trîmbiţată simultan prin toate “Antenele” de prin curte) de a opri experimentele despre care au auzit ei că ar fi periculoase este o dovadă de prostie crasă, probabil că în curînd (după alegeri, cînd vor avea negreşit majoritatea în Parlament) vor solicita să se modifice Legea Gravitaţiei, din motiv că-i apasă cam tare şi îi opreşte din zbor…
N-o să vă vină să credeţi, am primit şi ceva spam pe tema asta, am fost chemat să iau atitudine împotriva acestui experiment ştiinţific periculos “în urma căruia vor apărea găuri negre care ar putea înghiţi planeta din interior”… Configuraţii psihologice negative, la limita patologicului, care văd Apocalipsa împlinindu-se (tragic, of course) la fiecare colţ de stradă. Nu că ar înţelege ceva din ce se petrece în jur. În alte vremuri, habotnici complexaţi ca ăştia s-au “afirmat” în Inchiziţie, omorînd şi schingiuind în dreapta şi-n stînga pe toţi cei ce-aveau altă părere. Mai tirziu – în Securitate. Mda.

Facts: A început deja acceleraţia fluxului de particule, pe data de 10 septembrie, urmînd ca primele ciocniri să aibă loc aproximativ o lună mai tîrziu.
Aspectare astrală:
10 septembrie 2008 – inaugurarea LHC. Luna se află în Capricorn (zodia ştiinţei, a matematicii, a calculului precis, de-a dreptul elveţian, a solidităţii şi durabilităţii, a informaţiilor de mare importanţă), unde face un aspect de conjuncţie cu Jupiter (aflat tot în Capricorn - înseamnă: progres, mentalitate superioară); amîndouă planetele de mai sus se află în trigon – aspecte pozitive – cu Saturn şi cu Soarele, aflate în Fecioară (ceea ce semnifică: precizie, minuţiozitate, perfecţionism, minte inginerească ascuţită, adunarea de date importante, cu valabilitate ne-expirabilă) plus: trei planete (Mercur, Venus şi Marte) în triplă conjuncţie pe Balanţă (echilibru – deci experimentul nu va devia de la scopul propus). Jupiter în Capricorn (aspect natal pentru LHC…) înseamnă protecţia reală / solidă / concretă a unui munte. Cu certitudine a fost “in charge” cineva pasionat de astrologie, cînd s-au făcut programările astea…
Pentru paranoici: da, e aici şi un aspect dual, nu întru totul negativ, Soarele în Fecioară în opoziţie cu Uranus în Peşti (aspect dual: descoperirea eficientă şi remedierea la timp a eventualelor probleme / defecte ascunse sau greu previzibile).
10 octombrie 2008 – data programată pentru primele ciocniri în LHC: Soare în Balanţă în trigon cu Luna şi Neptun, aflate amîndouă în Vărsător (pace şi concordie mondială, everybody kiss & make-up each other, configuraţie bună pentru revelarea unor lucruri noi sau de care nu eram siguri).
Mercur retrograd în Balanţă plus Saturn în Fecioară, în opoziţie cu Uranus în Peşti – arată o posibilă obstrucţie a culegerii de date, bonus pentru paranoici :D – şi doar atît, în condiţiile în care Saturn e în trigon cu Jupiter în Capricorn, în continuare (ceea ce înseamnă că eventualele obstrucţii sînt rezolvabile).