PAIŞPE: PERSPECTIVA SUBIECTIVĂ A TIMPULUI

"The Terminator..."
Azi mi-am pierdut nişte ore din viaţă (prea multe, zic eu) devirusînd PC-uri, unul dintre ele, în special, mi-a mîncat ceva timp şi ficaţi. Fără să îmi propun asta în mod special, fără să fie meritul meu deci, am avut timp de gîndire, din ăla cu privirea în gol. Am ajuns la concluzia că daca ne-am exprima vîrsta în ore, calcularea intervalului de ani plus luni durează tot cam atît cît calcularea intervalului rămas, de săptămîni plus zile şi ore. Deci în sistemul nostru interior, absolut subiectiv de valori, cele două durate au reprezentări asemenea, poate şi pentru faptul că le acordăm cam aceeaşi importanţă. Pentru că, la nivel subiectiv, experienţa comprimată a tuturor anilor noştri contează cel mult cît experienţa ultimelor săptămîni plus zile şi ore. Deci perspectiva noastră abstractă asupra a tot de se-ntîmplă în jur e complet deformată de niste lentile de ochelari extrem de groase la mijloc, adevărate funduri de borcan, din alea care îţi schimbă fizionomia. Mă gîndesc cît de greu ar fi să educăm o masină să gîndească în stilul ăsta. Şi cît de subiectivă am considera-o atunci, cît de neadecvată scopului ei ni s-ar părea. Faptul că un sistem automat gîndeşte aşa nu ne-ar da de loc o stare de confort. Că oamenii gîndesc aşa – ni se pare firesc.

Contează mai mult pentru noi, subiectivii, ce-am înghiorţăit ieri şi azi şi ce sperăm să-nfulecăm mîine decît dacă o viaţă întreagă ne-am hrănit sănătos. Asta a fost o metaforă, you know what I mean.