Celtic Cross by Mike Hollingshead 
Gustăm gusturi, mirosim mirosuri, cît e ziua de lungă. Vedem, auzim, pipăim îndelung realitatea, neîncrezători, cu buricele degetelor, în speranţa că îi vom simţi textura. Că o vom înţelege. Înţelegem cu ce-avem, cu mintea adică. Încadrăm realitatea în structuri şi raţionamente logice, repetabile, la o adică. Previzibile. Într-o primă aproximaţie, aparent, reuşim. Folosim nesperata ocazie să ne umplem de noi, să ne simţim bine în pielea noastră. Şi totul merge, o vreme, pînă la prima neconcordanţă majoră. Atunci punem la îndoială totul, realitatea însăşi, mai puţin metoda noastră limitată prin care ne acordăm realităţii. Sîntem consecvenţi în toate, dar mai ales în greşelile noastre.
Imperfecţiunea simţurilor îşi lasă amprenta în percepţia limitată şi limitativa a realităţii, iar noi ne bazăm în continuare pe ele. Pînă cînd? Un prim pas ar fi acceptarea propriei noastre imperfecţiuni. Să nu ne mai credem buricul pămîntului, adică.
Acum 2 săptămâni
2 comentarii:
bine, sa te ajut atunci:
pamantul are un singur buric si ala sunt io.
Really?
Cîndva am auzit un "text", pe cît de abscons, pe atît de adevărat: Dumnezeu nu dă cu paru', bate cu Tupac Amaru'. Enjoy!
Trimiteți un comentariu