XVII: ÎN CĂUTAREA INTUIŢIEI PIERDUTE (SOMEWHERE, IN THE DARK AGE)

Myszka @ Wave Gotik Treffen 2007 © Jason Juta
Nu, n-am intuiţie. Mă uit ca un bou la cîte-o imagine, de pildă şi mă gîndesc ce poate să-nsemne, ce-a vrut să zică ăl’ de-a pus-o acolo. Mă simt penibil, ca o pasăre kiwi pusă să zboare. Mic şi ţepos. Da, păsări fără de aripi ţopăind pe pămîntul ferm al logicii, asta sîntem, lipsiţi de aripile intuiţiei care ne-ar putea da acces la o altă dimensiune a existenţei.

Eu cred că handicapul ăsta de specie ni se trage de la prigonirea, secole de-a rîndul, a vrăjitoarelor. Prigonirea – iată un eufemism, în spatele căruia se-ascunde cruzimea fără de margini a unor oameni înguşti la minte peste poate, sprijiniţi instituţional chiar de biserică, prin tumoarea numită Inchiziţie, care au ucis sistematic pe oricine era bănuit de-a avea calităţi paranormale. Mă sperie gîndul că oamenii ăia înguşti, dac-ar avea din nou posibilitatea, şi-acum ar face la fel.
Vinovaţi de genocid, da, asta sînt, în urma lor ne-au sărăcit genele. Pun pariu că la Judecata din Urmă, îi vom vedea pe toţi “drepţii” ăştia înfipţi în frigări uriaşe, rotisîndu-se la nesfîrşit deasupra unui rîu de lavă, pentru răul făcut speciei umane. La nesfîrşit.
S-a petrecut în acest fel o selecţie a speciei umane, în mod profund nenaturală. Deşi n-au dispărut complet dintre noi, oamenii cu intuiţie sînt extrem de rari în societatea modernă şi de aceea nu (mai) au o influenţă evidentă în dezvoltarea ei. Plus că tratăm în continuare intuiţia ca pe-un atavism, aşa am fost noi educaţi şi-aşa ne educăm în continuare instituţional copiii, considerăm deci intuiţia ca pe-un soi de-al şaselea deget la mînă, care ne strică imaginea despre noi înşine. Imaginea aia solidă, de calmi, previzibili şi logici.
Şi-ntr-o bună zi se va petrece ceva, accidental desigur, un cataclism cu probabilitate destul de mică, însă cît se poate de posibil: o explozie solară mai mare ca de obicei, ori o schimbare bruscă de polaritate magnetică a pămîntului, ori un meteorit cît un bloc, căzînd undeva, la o întretăiere de plăci tectonice, ori o bombă nucleară defectă, detonată pe orbită, în afara atmosferei, aşa încît să fie obligată să-şi transfere toata energia într-un unic puls de radiaţii electromagnetice (PEM). Scenarii sînt destule, iar (cel putin) fenomenele naturale de mai sus sigur s-au mai petrecut, însă chiar dacă au fost martori, nu prea au fost mulţi supravieţuitori. Rezultatul va fi că vom pierde brusc infrastructura de comunicaţii ce ne ţine legaţi precum un enorm sistem nervos, şi-atunci va trebui să ne descurcăm singuri, fără tehnologie. Şi-atunci vom vedea limitările logicii noastre, şi-atunci vom simţi, mai dureros ca oricînd, lipsa genelor purtătoare de intuiţie, “lăstărite” secole de-a rîndul. It’s not a matter of “if”, it’s a matter of “when”.

Chiar şi-acum probabil cineva încearcă să-mi spună ceva, sînt poate zeci de mesaje la poarta creierului meu acum, iar eu mă uit ca un prost, mă scarpin în cap, învîrt (logic) în mintea mea (logică) posibilităţi şi probabilităţi şi nu înţeleg. Ei bine nu, n-am nici un pic de intuiţie, deci dacă vrei să-mi zici ceva, zi-mi de-a dreptul.