XVII: ÎN CĂUTAREA INTUIŢIEI PIERDUTE (SOMEWHERE, IN THE DARK AGE)

Myszka @ Wave Gotik Treffen 2007 © Jason Juta
Nu, n-am intuiţie. Mă uit ca un bou la cîte-o imagine, de pildă şi mă gîndesc ce poate să-nsemne, ce-a vrut să zică ăl’ de-a pus-o acolo. Mă simt penibil, ca o pasăre kiwi pusă să zboare. Mic şi ţepos. Da, păsări fără de aripi ţopăind pe pămîntul ferm al logicii, asta sîntem, lipsiţi de aripile intuiţiei care ne-ar putea da acces la o altă dimensiune a existenţei.

Eu cred că handicapul ăsta de specie ni se trage de la prigonirea, secole de-a rîndul, a vrăjitoarelor. Prigonirea – iată un eufemism, în spatele căruia se-ascunde cruzimea fără de margini a unor oameni înguşti la minte peste poate, sprijiniţi instituţional chiar de biserică, prin tumoarea numită Inchiziţie, care au ucis sistematic pe oricine era bănuit de-a avea calităţi paranormale. Mă sperie gîndul că oamenii ăia înguşti, dac-ar avea din nou posibilitatea, şi-acum ar face la fel.
Vinovaţi de genocid, da, asta sînt, în urma lor ne-au sărăcit genele. Pun pariu că la Judecata din Urmă, îi vom vedea pe toţi “drepţii” ăştia înfipţi în frigări uriaşe, rotisîndu-se la nesfîrşit deasupra unui rîu de lavă, pentru răul făcut speciei umane. La nesfîrşit.
S-a petrecut în acest fel o selecţie a speciei umane, în mod profund nenaturală. Deşi n-au dispărut complet dintre noi, oamenii cu intuiţie sînt extrem de rari în societatea modernă şi de aceea nu (mai) au o influenţă evidentă în dezvoltarea ei. Plus că tratăm în continuare intuiţia ca pe-un atavism, aşa am fost noi educaţi şi-aşa ne educăm în continuare instituţional copiii, considerăm deci intuiţia ca pe-un soi de-al şaselea deget la mînă, care ne strică imaginea despre noi înşine. Imaginea aia solidă, de calmi, previzibili şi logici.
Şi-ntr-o bună zi se va petrece ceva, accidental desigur, un cataclism cu probabilitate destul de mică, însă cît se poate de posibil: o explozie solară mai mare ca de obicei, ori o schimbare bruscă de polaritate magnetică a pămîntului, ori un meteorit cît un bloc, căzînd undeva, la o întretăiere de plăci tectonice, ori o bombă nucleară defectă, detonată pe orbită, în afara atmosferei, aşa încît să fie obligată să-şi transfere toata energia într-un unic puls de radiaţii electromagnetice (PEM). Scenarii sînt destule, iar (cel putin) fenomenele naturale de mai sus sigur s-au mai petrecut, însă chiar dacă au fost martori, nu prea au fost mulţi supravieţuitori. Rezultatul va fi că vom pierde brusc infrastructura de comunicaţii ce ne ţine legaţi precum un enorm sistem nervos, şi-atunci va trebui să ne descurcăm singuri, fără tehnologie. Şi-atunci vom vedea limitările logicii noastre, şi-atunci vom simţi, mai dureros ca oricînd, lipsa genelor purtătoare de intuiţie, “lăstărite” secole de-a rîndul. It’s not a matter of “if”, it’s a matter of “when”.

Chiar şi-acum probabil cineva încearcă să-mi spună ceva, sînt poate zeci de mesaje la poarta creierului meu acum, iar eu mă uit ca un prost, mă scarpin în cap, învîrt (logic) în mintea mea (logică) posibilităţi şi probabilităţi şi nu înţeleg. Ei bine nu, n-am nici un pic de intuiţie, deci dacă vrei să-mi zici ceva, zi-mi de-a dreptul.

ŞAIŞPE: COCA-COLA ŞI PETROLUL IRAKIAN - POVESTE ABSOLUT ROMANŢATĂ

"COCA COLA" by Yuri Bonder
Da, secretul ăsta a fost bine păstrat, pînă acum. L-am aflat pînă la urmă, amărîţii ăia de americani sînt atît de previzibili zilele astea, iar eu sînt enervant de inteligent, de vreo lună încoace, abia mă suport.
Deci secretul este un compus chimic cu moleculă lungă, rezultat întîmplător – ca orice aromă unică, nu-i aşa – în urma unui accident digestiv colectiv, nefericit desigur în momentul acela, al unei subspecii hiper-obeze de brontozauri, care a trăit în vremuri de mult apuse, cam prin zona unde, mult mai tîrziu, au izvorît fluviile Tigru şi Eufrat. Trupurile lor, putrezind apoi, au “infectat” cu această aromă tot petrolul din zonă.
Molecula asta aromatică a fost redescoperită mult mai tîrziu printr-o distilare fracţionată de petrol de import de către un chimist american, fiind amestecată apoi, la beţie, cu caramel şi alcool rafinat, în speranţa de a obţine un nou gust de whisky. Restul e istorie.
Ceea ce nu ştiau americanii atunci şi-au aflat mai tîrziu e că minunăţia asta dă dependenţă, aşa că de vreo sută de ani se dau peste cap să pună mîna pe tot petrolul irakian, ca să facă din el Coca-Cola. Au făcut şi război pentru asta. Au testat şi petrolul libian, la un moment dat – fără succes, se pare, nu toţi brontozaurii s-au stricat la stomac în acelaşi fel. Asta a fost şansa lui Ghaddafi. Saddam n-a avut atîta baftă.

După ce vor termina tot petrolul irakian, americanii vor ataca, previzibil, Iranul, pentru a pune stapînire pe ultima resursă naturală de Coca-Cola din lume. Trust me :P.

XV: VALOAREA INTRINSECĂ A CREIERULUI

"Coral Brain" by Jani Patokallio
Creierul nostru conţine zeci de ani comprimaţi în configuraţii neuronale unice, adesea redundante din motive de securizare a informaţiei şi subtile semnături – marcaje chimice, unice şi astea, desigur. Amintiri detaliate, cuprinzînd toţi oamenii, locurile şi senzaţiile pe care le-am experimentat împreună, categorisite judicios după criterii personale care adesea ne uimesc, atunci cînd le conştientizăm, precum şi o-ncrengătură de sentimente – personale şi astea – despre fiecare element în parte şi despre ansamblu, în întregul lui. CPU, RAM, HDD, OS, plus toată educaţia acumulată – programele de lucru adică, controllere pentru toate perifericele existente, toate personalizate, toate într-un singur loc, unice, proiectate redundant, cu design “Non-Fail”, optimizate hardware antişoc, protejate de sisteme de termostatare – redundante şi astea – şi pentru cîteva zeci de secunde, cu protecţie chiar şi pentru Power Fail.
Şi noi luăm minunea asta, o aducem la limita de avarie cu o litră de alcool de exemplu (de la spirt medicinal trecut prin pîine şi pîna la cel mai fin coniac – efectul e fundamental acelaşi) sau, de ce nu, orice alt drog vă trece prin minte, după care ieşim noaptea pe stradă şi-ncercăm să punem piedică la maşini, din motive de fun. Sîntem fiinţe paradoxale, într-adevăr. Şi inconştiente, pe deasupra.