FOUR: READING THE BODY LANGUAGE

Hai să-ţi spun cum se face, acu’ dacă veni vorba: mai întîi şi mai întîi te aşezi într-un loc de unde să ai o vedere de ansamblu. Ar fi indicat să fi dormit bine înainte de asta şi să ai la-ndemînă o cafea tare. Ar fi de-a dreptul contraindicat să fi mîncat recent, cică burta plină limitează percepţiile.
Apoi faci efortul de a nu auzi nimic din ceea ce se petrece în jur, să vezi totul ca pe-un film mut; e un efort, recunosc, dar poţi “trişa” cu un fond sonor de baraj, muzică la căşti de exemplu, eu o prefer ambientală, mă ajută cu adevărat în astfel de cazuri (“Tu aşează-te deoparte, regăsindu-te pe tine...” – zicea Poetul).
Apoi te uiţi în jur şi încerci să corelezi gesturile si atitudinile celor de faţă. Dacă ai o oarece sensibilitate vei începe să vezi reale şi potenţiale poveşti de dragoste: unele ascunse de ochii lumii, unele nerostite, unele disperate, unele nefireşti, unele chiar triste. Cea mai haioasă (şi tristă, în acelaşi timp) situaţie pe care o poţi întîlni este aceea în care doi oameni se iubesc de fapt dar nici unul nu este conştient de chestiunea asta.
Fii pe fază şi vei vedea toate combinaţiile posibile. A, uitasem: priveşte totul în jur fără preconcepţii, dar totuşi cu o doză de naivitate, fără ea nu iese nimic.

Dacă faci asta într-un loc public poate fi ca un film; dacă o faci la servici, capătă proporţiile unui adevărat serial.

APROAPE TREI

Cînd auzim cuvîntul digital ciulim urechile cu veselie anticipativă, parcă sperînd că vom atinge apogeul percepţiilor noastre (…orgasmul?...). Ceea ce nu ştie orişicine este că percepţia calităţii a ceva digital ţine de rezoluţia cu care s-a făcut achiziţia originalului imagine / sunet, care este 100% analog, măi dragă. Este extrem de dificil să descrii digital cu rezoluţie satisfăcătoare o imagine sau un sunet, deşi rezultatul unui astfel de demers ne păcăleşte percepţiile zi de zi (probabil pentru că vrem să ne lăsăm păcăliţi – asta spune ceva despre psihismul nostru ca specie, cred). Cu atît mai dificil va fi să descriem în totalitate un obiect material, oricare ar fi el, cît despre recompunerea instantanee a unui obiect macroscopic pornind de la informaţia ce îl descrie, mai avem cale lungă.
Deci vom mai aştepta cîteva generaţii pînă cînd ne vom plimba din loc în loc cu teleportoarele atît de dragi iubitorilor de Star Trek, deşi teste de teleportare a unor particule cu ajutorul unui flux luminos (laser) s-au petrecut cu succes. Mai rămîne de făcut doar ansiblul, transmiţătorul instantaneu, altă gaselniţă a universului SF.
"Engage!"...

DOI ŞI JUMĂTATE

Un tip intră într-un bar şi zice: “barman, un whiskey dublu pentru mine şi o apă plată pentru mobilul meu”… Iată o foarte probabilă banală întîmplare din viitorul apropiat. Cercetătorii de la UltraCell au facut deja prototipul alimentatorului de laptop cu o pilă de combustie pe metanol, cu o autonomie de 72 ore fără reîncărcare. Există şi o versiune de astfel de pilă de combustie şi pentru aparate mici, precum playere mp3 sau headset-uri, o singură încărcare cu metanol asigurînd o autonomie de pîna la 20 ore. Laptoape beţive, telefoane beţive, o întreagă menajerie, mare păcat că metanolul nu e potabil…
Aştept momentul cînd se vor pune la punct pilele de combustie pe etanol şi atunci va fi absolut firesc sa ai la tine în permanenţă, prin sertare sau aruncată neglijent în porbagaj, o sticlă de tărie “puterea ursului”. Şi uite aşa vom mirosi cu toţii cît de curînd a prună, a votcă sau a zeamă de ploşniţă, după gust. Iar fetele de la contabilitate ne vor deconta cîte o navetă de tărie pentru “uz personal în interes de serviciu – delegaţie”, privindu-ne încruntate şi cu o totală lipsă de încredere cum plecăm, veseli si entuziaşti, la “timbilding”.

DOI

Se pare că mai avem doi-trei paşi pînă cînd vom avea maşini cu pile de combustie (fuel cells) şi silenţioase motoare electrice, lăsînd în urma lor aburi pufoşi la fiecare acceleraţie bruscă. Deja pilele de combustie s-au dovedit mult mai eficiente decît motoarele cu ardere internă (avînd randamente aproape duble) şi au avantajul că nu consumă mai nimic la stop, neavînd piese în mişcare. Cîţiva producători mari de automobile au facut prototipuri, serii zero, serii mici şi unii se laudă chiar cu viitoare serii de masă de maşini pe hidrogen, adaptînd actualele motoare cu combustie internă - BMW - dar mai ales înlocuindu-le complet: Mercedes Benz B-Class, Toyota, Opel, adică maşini electrice alimentate de pile de combustie pe bază de hidrogen. Unele dintre ele au integrat o baterie cu Li-Ion, precum telefoanele mobile, pentru a face faţă momentelor de acceleraţie bruscă. Problema tehnologică încă nedepăşită pare a fi autonomia, deoarece hidrogenul nu se stochează ca atare cu uşurinţă în volume mici. Sînt şi aici mai multe direcţii (încă) de cercetare: compresia la presiune mare, criogenarea ce permite compresia la presiune ceva mai rezonabilă, absorbţia într-o structură hidrogenofilă de metal ori polimer, eliberarea din structura chimică a hidrocarburilor sau alcoolului.

Depăşirea acestor obstacole tehnologice va duce, pe lîngă evidente efecte pozitive în ceea ce priveşte ecologia, la o scădere a dependenţei economice de ţările producătoare / exportatoare de petrol. Deci importanţa dezvoltării acestor noi soluţii de propulsie este strategică şi e posibil să definească o nouă ordine mondială.

UNU

Marius îmi spune că sistemele de recunoaştere vocală se vor perfecţiona şi vor înlocui step by step bătrînele tastaturi, un pas major înainte spre integrarea om – maşină.
Va trebui atunci sa învăţăm maşinile să nu ia în considerare aberaţiile ce ne ies mai tot timpul pe gură, eventual sa ne corecteze politicos (…condescendent?…).
Cînd se va întîmpla chestia asta va fi evident că mulţi oameni sînt cam inutili.

ZERO

Pînă una-alta, aici se lăfăie "sindromul paginii albe"... Cînd mă va lovi inspiraţia, vă voi lovi şi eu pe voi. That's a promise.