LII: ASPIRAŢII ALE MATERIEI, RODIN STYLE

Auguste Rodin - The Cathedral

Materia în sine e singură, în perfecţiunea ei imperfectă. Umple o întreaga lume, în toate formele posibile de agregare, se combină, se separă, absoarbe energie, o cedează, uneori se transformă pe sine în energie, dar tot singură e, în sine. Are nevoie de o intervenţie din afară, de o matrice pe care să crească şi să se structureze, de un sens. De regulă, matricea care dă sens materiei e Viaţa.

Acum vreun secol, Rodin punea sensuri în materia moartă, în piatră ori bronz. Deşi la prima vedere matricea originală pare a fi tot Viaţa, sensurile lui Rodin sînt mult mai înalte. În seria "The Cathedral", materia ia forma a două mîini aparţinînd unor persoane de sex diferit ce se caută, cel mai adesea fără a se atinge. Cele două mîini configurează arhitectural o boltă gotică, prin însăşi căutarea lor. În intenţia creatorului, aerul ce umple spaţiile goale ale compoziţiei sînt la fel de importante, în ansamblu, precum spaţiul ocupat de materie. Finisajul este deseori brut, din daltă.

Compoziţiile mustesc de expresivitate. Ca regulă, mîna bărbătească are tendinţa de a o cuprinde cu grijă nespusă, protector şi în acelaşi timp tandru, pe cea a femeii, care răspunde îmbrăţisării plenar, din fiinţa, cu dragoste şi dăruire. Sentimentul dominant al privitorului e că asistă la o mîngîiere, profundă. La o împlinire a unui sens mai înalt, a reîntregirii Întregului (perechea primordială, unită prin iubire împărtăşită), mai valoros în sine decît părţile componente (cele două principii, feminin şi masculin, reprezentate prin cele două mîini). Cum spuneam, un sens mai înalt decît Viaţa. [....]


          *** CITEŞTE ÎNTREGUL ARTICOL "LII: ASPIRAŢII ALE MATERIEI, RODIN STYLE" ***