Archimede
Daţi-mi un punct de sprijin şi am să mişc Universul, le-a spus cîndva Arhimede colegilor lui intelectuali. Istoria nu consemnează vreo ofertă concretă. E genul de enunţ care produce tăcere, invitîndu-i pe toţi la reflecţie, dincolo de imaginea unei pîrghii enorme, cu Arhimede opintindu-se la capătul ei. Departe de efectul spontanului exerciţiu de PR petrecut la descoperirea legii ce-i poartă numele, gol puşcă, lipăind cu tălpile ude, şiroind de apă şi chiţăind cu ecou Evrika printr-o mult prea plictisită Siracuză. Mda.
E greu să găsim puncte de sprijin cu caracter absolut, majoritatea se dovedesc a fi dependente, la rîndul lor, de cîte ceva, coborînd ştacheta de la visatul "absolut" la dezamăgitorul "relativ". Plus tentaţia de a închide ochii o clipă şi a ne mulţumi cu acest "relativ", pornind de la ideea că principiile pure sînt de neatins. Fiindcă nu-i aşa, nu ne plac surprizele, căutăm certitudini, căutăm siguranţă, urîm visceral imprevizibilul, deşi ni se tot întîmplă, zi dupa zi.
Am putea să depăşim suprafaţa lucioasă a concretului, să privim în perspectivă, căutînd înţelesul fiecărui lucru ceva mai departe, dincolo de primul nivel cauzal. Sau dimpotrivă, am putea fi fatalişti, imaginîndu-ne viaţa ca un lung lanţ de întîmplări fără noimă şi de ocazii pierdute. Am putea face ori una ori alta, dînd astfel un sens mai profund tocitei noţiuni de Liber Arbitru.
Interesantă a fost şi ieşirea din scenă a anticului savant, executat pentru nesupunere de un cuceritor roman apevist care îl căuta chiar pe el, avînd ordin să-l ia în primire, fiindcă la întrebarea explicită Cum te cheamă i-a răspuns cu mult prea abstractul enunţ Nu te atinge de cercurile mele. Fiecare dintre ei, din propriul punct de vedere, în situaţia dată, a facut exact ceea ce trebuia făcut. Diferenţa a făcut-o orizontul de cunoaştere al fiecăruia.
Acum 2 săptămâni
