XXIII: CĂLDURĂ MARE, ÎNCĂ. PE VIITOR ÎNSĂ, ASTRELE NE PREGĂTESC O MARE SCHIMBARE...

Night Scene by Kevin Davies
Aproape în fiece zi văd la TV cîţiva “profesionişti-de-la-meteo” disperaţi că nu-i suficient de cald pentru ei şi oasele lor, se vaită ca nişte babe. Orice fir de vînt ori strop de ploaie îi panichează pînă la lacrimi, o superbă ploaie de vară îi deprimă. “Vreme frumoasă” e pentru ei, probabil, doar în Sahara… Bănui că au o conexiune neuronală de genul “vreme caldă = vreme frumoasă”, prin bulbul rahidian, pe lîngă centrul respiraţiei, dacă renunţă la ideea asta riscă să se sufoce instantaneu. Ori o fi incapacitatea de-a se termoregla a unei întregi generaţii care are stronţiu în loc de calciu prin oase. Suveniruri de la Cernobîl...
Astrele v-aduc veşti “proaste”, susţinînd că următoarea sută de ani va fi marcată de o scadere continuă a temperaturilor medii, iar ăsta nu-i decît începutul. Sînt şi unii meteorologi de aceeaşi părere. Se pare că experimentăm zilele astea ultimele momente consecvente de caniculă pentru o bună bucată de vreme de-acum înainte. Presupun că cei sus-menţionaţi se vor adapta sau, dacă nu, vor dispărea precum dinozaurii… Sînt răutăcios. So much about “Te Global Warming”, gogoriţa ultimilor douăzeci de ani...
Lunile astea Pluto a făcut un pustiu de bine (dînd apă la moară miorlăiţilor ălora de la TV) şi a retrogradat puţin în zodia Săgetătorului, de aia încă e caniculă. Vremea se va mai răci un pic, odată cu primele zile de toamnă, dar nu destul să se vadă clar că încălzirea globală e un big shit. Spre sfîrşitul anului (noiembrie) Pluton intră de tot în Capricorn (zodia cea mai rece) şi asta, cumulat cu Jupiter în Capricorn şi-apoi în Vărsător (altă zodie rece deci) în ianuarie, ţinînd cont şi că Saturn va fi în continuare în Fecioară, vom avea o iarnă rece şi cu multă zapadă, aşa cum n-am mai avut de mult. Peste încă un an, cînd Jupiter va ajunge în Peşti, zăpezile vor fi şi mai mari încă.
Se va mai încălzi un pic vremea prin martie (cînd intră Marte în Săgetător) – vine primăvara, e oarecum firesc. Dar în principiu temperaturile vor coborî, an după an. Peste vreo şapte anişori, cînd Saturn va intra împreună cu Pluton în Capricorn, efectiv ne va îngheţa curu’. Va fi un ger uscat atunci, minime istorice de temperatură, eu zic să vă pregătiţi. O situaţie asemănătoare a fost în jurul anului 1800, atunci Pluton era tot în Capricorn iar Saturn tot în Fecioară.

Şi-o altă veste tare: din punct de vedere astrologic tocmai am intrat în Era Vărsătorului (zodie rece şi umedă), după aproximativ 2500 de ani vom intra în Era Capricornului (zodie rece şi uscată), în care vom petrece următorii 2500 de ani. Abia apoi va urma o încălzire puternică, în Era Săgetătorului. Deci friguroşii vor mai avea “un pic” de aşteptat, pînă atunci. Trust me, ştiu toate astea din “sursă verificată” :D ...

DOUĂZECIŞIDOI: 23 AUGUST, O SĂRBĂTOARE (APROAPE) UITATĂ

Ultima defilare: 23 august 1989                                 &                                "Casa Radio"
Cîndva ziua asta era o sărbătoare proeminentă, cu o profundă semnificaţie, acum a uitat-o aproape toata lumea.
Istoriceşte vorbind, totul a pornit de la decizia conducerii ţării de atunci, în anul de graţie 1944, de-a rupe alianţa cu Axa (Germania + Italia + Japonia) şi-a trece de partea Aliaţilor (Anglia + SUA + URSS), într-un moment cînd războiul începuse să meargă prost pentru Axă. Decizie de conjunctură, aproape la fel de discutabilă ca şi intrarea în război de partea Axei. După război ţara noastră, sub ocupaţie sovietică, a sărbătorit an de an această zi ca sărbătoare naţională, inventîndu-i permanent noi semnificaţii, în funcţie de prioritaţile de moment. Eu am prins doar două:”Insurecţia armată, antifascistă şi antiimperialistă”, cînd eram copil, apoi, spre finalul erei ceauşiste: ”Revoluţia de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă”. În timp, deci, s-a “estompat” contribuţia armatei şi s-a pus accent pe caracterul social şi naţional. A, da, şi pe ideea de eliberare socială – de parcă vreun război s-a ocupat vreodată de aşa ceva… Trei zile “libere” – defilări, armată, mulţime, popor.
Ţin minte în mod deosebit ultima defilare, din 1989: oamenii din orăşelul meu, printre care şi fratele meu mai mare, s-au trezit cu noaptea-n cap şi s-au suit pe la patru dimineaţa în autobuzele parcate în faţa Primăriei, pe bază de liste nominale, plecînd apoi spre Bucureşti. Au stat în picioare, în soare, pe-o caniculă cam ca acum, pînă pe la ora două după-amiaza, cînd le-a venit rîndul să defileze prin faţa lui ceauşescu. Defilarea a avut loc pe un bulevard neterminat, prin faţa unor blocuri neterminate – dar cu faţada văruită în grabă şi cu geamuri, apoi prin faţa viitorului Muzeu al PCR, un şantier şi acela, nefinalizat niciodată (cunoscut apoi, pentru o bună bucată de vreme, sub numele de Casa Radio).
Acolo, în clădirea aia, într-un balcon alcătuit din schele şi făţuit în grabă, balcon care nu mai există de mult, a asistat ceauşescu la ultima defilare din viaţa lui. N-a fost de bun augur pentru el. Acum acolo bate doar soarele şi vîntul. Pentru încă o vreme.

OAMENII RĂI EXISTĂ, NU SÎNT UN MIT!

Răutate, Uscăciune... Ţepi
Da, există oameni răi, periculos de răi. Am întîlnit în întreaga viaţă numai cîţiva oameni de felul ăsta. Sînt rari, fiindcă perfecţiunea e rară, pe pămîntul pe care călcăm, atît în bine, cît şi în rău. Iar ei sînt atît de aproape de perfecţiune…
* Un soi este “Omul Ţepos”. Pare că ştie ce spune, pare că ştie secretele universului, stă călare pe ele. Şi cînd colo, încearcă să te-ncalece pe tine, de fapt. Genul care mănîncă cuie şi scoate pe partea cealaltă, la minut, sîrmă ghimpată, ruginită gata.
Dacă te prinzi cu cine ai de-a face, eu zic să-l înjuri, cu vorba bună n-o scoţi la capăt cu el.
* Alt soi este “The Guru”. Am întîlnit doi de soiul ăsta pînă acum, m-a ajutat Dumnezeu şi-am scăpat. Ăştia au cheia înaintării şi mîntuirii tale spirituale chiar la ei, în buzunarul din spate al blugilor soioşi (cazul unu) ori al pantalonilor de trening (cazul al doilea). Dacă îţi pierzi multă vreme pe lîngă domniile lor te vor umfla de idei şi de ceaiuri, nici nu ştiu care din ele sînt mai bune spălătoare de creier. Eu am scăpat fără sechele, de fiecare dată, dar n-am intrat prea adînc în problemă şi-am mai avut şi noroc, pe deasupra. Alţii n-au avut atîta baftă şi-au suferit ani de-a rîndul, centrifugaţi din comédie la o viteză prea mare. Unii nu şi-au revenit complet niciodată.
Cum scapi de ei?... Păi mai întîi trebuie să vrei să scapi, asta-i cam dificil, cu vrutul, cînd ai fost spălat pe creier deja. Singura ta speranţă e că materia cenuşie se spală mai greu, deci daca te duce creieraşu’, vei scăpa. Ca peste tot, cei slabi vor rămîne în urmă. Cum zicea una dintre bunicile mele: “Păcatele tinereţii, maică…”
* Al treilea soi de om rău e cel îmbrăcat în piele de şef, “Managerul-Fără-De-Suflet”. Inteligent peste medie, fără umbră de morală şi dotat cu vaste disponibilităţi financiare, un individ ca ăsta încearcă să-i transforme pe cei de sub el în sclavi pe plantaţie, dispunînd discreţionar de timpul, de munca şi de creativitatea lor, la orice oră din zi şi din noapte. Anulîndu-le voinţa. Strivindu-i. Ştiu cazuri concrete de angajaţi subjugaţi îmbolnăvindu-se grav, unii psihic, alţii făcînd boli fizice grave, desigur, tot pe fond psihic. Legume aproape, la treizeci de ani, revenindu-şi cu greu, ca dintr-un coşmar. Observaţia mea ©: "Copiii rîzgîiaţi ajung manageri pretenţioşi".
Soluţia?... Să-ţi pui CV-ul la punct, să-i dai drumul să umble şi-atunci cînd găseşti ceva – să fugi cît poţi, să fugi ca de dracu’ de sub un asemenea om. Cît mai poţi umbla pe picioarele tale.

Mai grav este că imediat ce-o sa scapi de oricare din oamenii răi de mai sus, se va găsi cineva să-ţi ia locul. Există naivitate, există masochism, există prostie. Iar ei vor profita de toţi şi de toate, fără cea mai mica umbră de regret. Considerînd că totul li se cuvine.